Atunci cand sunt intrebati care este cea mai mare realizare a vietii lor, multi oameni raspund ca faptul ca au dat nastere unui copil si l-au crescut este evenimentul cel mai important la care se pot gandi. Intr-adevar, pentru multi parinti prezenta copiilor in viata lor depaseste in importanta orice alta realizare a lor, profesionala sau de alta natura.
Nu trebuie sa ne mire lucrul acesta, este in natura tuturor speciilor sa procreeze si sa duca mai departe linia genetica proprie; si la fel de naturala este afectiunea pe care un parinte o are pentru progenitura sa. Si, tot astfel, in cadrul oricarei specii, puii sunt crescuti, protejati, iubiti pana la sacrificiu; fie ca ne gandim la elefanti, la lei, caprioare sau balene, orice animal isi apara si-si creste puiul pana ce reuseste sa aiba singur grija de el, cateodata chiar si mai mult. Nu trebuie deci sa ne mire ca acest instinct este prezent si in cazul speciei umane. Dar in cazul oamenilor este mai mult decat un instinct, dragostea pentru copii devenind un sentiment, iar cresterea si educarea lor o misiune individuala si sociala.
Dragostea pentru copilul sau copiii tai este deci un sentiment minunat, unic si indescriptibil. Se spune adesea ca trebuie intai sa dai nastere unui copil si abia dupa aceea ai sa intelegi ce este el si cum se manifesta. Relatiile dintre parinti si copii sunt cladite inca de la nasterea micei fapturi, dezvoltandu-se in timp si avand manifestari si etape diferite, de la individ la individ si de la familie la familie. Ceea ce este indiscutabil este faptul ca ele exista si inseamna atat sentimente de protectie din partea parintelui, dependenta si atasament din partea copilului, dar si multa afectiune, dragoste, manifestata in diferite forme.
Sunt insa si familii, din fericire nu foarte numeroase, unde afisarea sentimentelor de afectiune dintre membrii ei sunt mai retinute sau chiar interzise. Este vorba de acea educatie de tip “cazon” prost inteleasa, cand se crede ca a-ti exprima sentimentele inseamna slabiciune. Acesti parinti au impresia ca in felul acesta copiii lor vor creste mai puternici, inarmati pentru a infrunta toate greutatile vietii cu forta si tarie. Nu reusesc insa decat sa creasca niste indivizi “castrati” emotional care, lipsiti de afectiune din partea parintilor, fie o vor cauta in alta parte si se vor indeparta de cei care le-au dat viata, fie vor trai dupa modelul rigid si sterp in care au fost crescuti, avand tot timpul sentimente de frustrare si revolta.
Nu este deci recomandata acest tip de educatie in care dragostea naturala, sanatoasa, dintre membrii unei familii este inabusita si disimulata. Parintii care o practica pot spune mult si bine mai tarziu “ Dar eu te-am iubit tot timpul, copilul meu, dar nu ti-am aratat-o ca sa nu-ti dauneze”, nu sunt convingatori si vor fi sanctionati de proprii lor copii, prin aceeasi atitudine distanta si lipsita de emotii.
Cum poti sa-i arati copilului tau ca-l iubesti inca din primii ani de viata?
Dragostea unui parinte are nenumarate moduri de manifestare. Prima este cea aratata prin apropierea efectiva, tactila, dintre parinte si copil, prin atingere si imbratisare. De la nastere, chiar din primele momente, mama isi ia copilul in brate. Acel moment va marca inceputul acelui sentiment extraordinar care va dura tot restul vietii, dragostea de mama si dragostea pentru mama.
Pruncul stie instinctiv cand mama sa il tine in brate, este o comunicare fara cuvinte intre mama si el, il linisteste si il alina. Recomandarile unora care sustin ca bebelusul nu trebuie tinut in brate ca sa nu fie “rasfatat” sunt gresite, apropierea trupeasca dintre mama si copilul sau este modalitatea cea mai naturala si sanatoasa de a cladi relatia de dragoste si incredere dintre ei.
Mai tarziu, dupa ce copilul mai creste, in primii ani de viata, alinturile, mangaierile si imbratisarile, si din partea mamei si din partea tatalui, sunt acte absolut normale, care ajuta la instaurarea unui climat emotional destins, cald, favorabil dezvoltarii sanatoase a copilului. Ce gest mai minunat poti gasi decat acela de a-ti strange copilul in brate, de a-l mangaia pe cap, de a-l saruta pe obraz, pentru a-ti exprima dragostea parinteasca? Sigur, aceste gesturi incarcate de emotie vin mai natural din partea mamei, se considera ca ele trebuie sa fie mai afectuoase cu copiii, dar nu e deloc deplasat ca si tatal, din cand in cand, sa faca acelasi lucru.
Nu e nici o “ rusine” ca si tatal sa-si ia copilul in brate si sa-l sarute. Nu e gest de slabiciune, ci de dragoste. O familie in care parintii si copiii se saruta si se imbratiseaza de cate ori simt nevoia este o familie fericita, gesturile acestea vin dintr-o normalitate a vietii afective dezvoltate in cadrul ei, iar copiii care au crescut intr-un astfel de mediu vor deveni niste oameni prietenosi, fara inhibitii, capabili de trairi si emotii intense.
Sa ne imbratisam deci copiii cat mai des, mai ales atunci cand au nevoie de noi, parintii, de dragostea si sustinerea noastra, la varste mici dar si mai tarziu, cand sunt mari, pentru ca, nu-i asa, “ei tot copiii nostri sunt”.
Dragostea este exprimata prin gesturi, dar si prin cuvinte. Pentru multi oameni a-si exprima dragostea verbal e o mare dificultate, exista o teama, o retinere in a se manifesta in felul acesta; pentru unii e chiar un act de curaj! Nu e insa deloc deplasat sa spui celor dragi cat de mult tii la ei, cat de importanti sunt ei pentru tine; cuvinte de iubire adresate partenerului, parintilor, copiilor tai, prietenilor dragi, de cate ori poti, pentru ca ce poate fi mai trist decat un sentiment care a ramas neexprimat?
Trebuie sa pretuim momentele pe care le petrecem alaturi de cei pe care ii iubim si sa nu ne temem sa le spunem cat de mult ii iubim! A spune “te iubesc” mamei, tatalui, fiicei sau fiului tau, prietenului care ti-a stat alaturi la nevoie, este un gest de recunostinta, de pretuire, de dragoste sincera care te umanizeaza si te elibereaza de frustrari; are un efect catartic, dand frau liber tuturor sentimentelor pozitive din noi, facandu-ne sa ne simtim mai buni si mai generosi.
Si, atentie! O dragoste declarata nu inseamna ca este mai putin adevarata! Dimpotriva, inseamna asumarea unui sentiment trainic, adevarat, profund; sa le spunem copiilor nostri cat de mult ii iubim si ce lucru minunat semnifica ei in viata noastra cat mai des!
Dragostea unui parinte se manifesta si prin grija si preocuparea sa pentru sanatatea, traiul de zi cu zi, necesitatile copilului sau. Copilul trebuie sa vada, sa simta ca parintii sai au grija de el, ca-i asigura toate cele necesare, ca parintilor sai le pasa cum se simte, cum arata, ce dorinte are; in masura in care poate, parintele este responsabil de toate aspectele materiale legate de cresterea si educatia copilului sau. Este un alt mod de ne arata dragostea de parinte. Iar copilul nostru va fi recunoscator si ne va raspunde cu o dragoste pe masura eforturilor noastre.
Perioada copilariei este cea mai frumoasa si pentru copii si pentru parinti. Sunt momente unice, irepetabile, care trebuie pretuite si pe care trebuie sa le pastram in amintire. Dragostea pentru copii, fie ca ei sunt mici, fie ca au crescut, este la fel de mare; gesturile noastre, cuvintele noastre, tot ceea ce facem trebuie sa le arate acest lucru, fara a le cere nimic in schimb; datoria lor fata de noi va fi platita atunci cand vor avea proprii copii, pe care ii vor iubi si ingriji la randul lor.
