Atunci când copilul își asumă rolul de adult, sau acționează la fel ca părinții lui, este posibil ca asta să-i afecteze viața. Există copii, care au parte de o altfel de copilărie, care sunt nevoiți să aibă grijă de frații lor, sau în unele cazuri, mai speciale, chiar de părinții lor, și asta îi schimbă, îi maturizează mai repede.
Află în acest articol ce spun psihologii despre copiii care sunt nevoiți să acționeze ca persoane adulte. Cum le poate afecta acest lucru viața?
Navigare rapidă în articol:
- Când copilul își asumă rolul de adult?
- Ce efect are asupra copilului maturizarea rapidă?
- Inversarea rolului părinte-copil
1. Când copilul își asumă rolul de adult?
Astfel de cazuri apar atunci când unul din părinți se îmbolnăvește sau moare, sau când ambii părinți nu se pot ocupa de copii, din cauza problemelor în familie, a viciilor, sau a divorțului.
Unii copii devin „părinți” pentru fratele lor mai mic, chiar de la vârstă mică, când au 6-8 ani. Ei acționează la fel ca un adult, îl îmbracă pe frățior, îl hrănesc și stau lângă el ca acesta să adoarmă mai ușor. Dacă cel mic plânge noaptea, ei se scoală din somn pentru a avea grijă de el.
În acest fel, copiii își petrec majoritatea copilăriei timpurii îndeplinind rolul de dădacă, un rol pe care ar fi trebuit să-l aibă părinții lor. Despre astfel de copii, care acționează ca părinți, psihologii spun că se schimbă foarte mult. Ei au tendința de a sta retrași și de a fi supărați, sau chiar morăcănoși.
În general copiii care trebuie să se maturizeze de mici, înainte de vreme, sunt mai serioși și mai triști.
2. Ce efect are asupra copilului maturizarea rapidă?
Psihologii au constatat că acești copii care acționează ca părinți au parte de fapt de un abuz emoțional, mai ales dacă în familie ei sunt neglijați și tratați destul de sever. Această inversare a rolului poate avea un efect negativ asupra dezvoltării copiilor, le lasă „cicatrici emoționale” care sunt adânci și le afectează întreaga viață. Amintirile din copilărie revin mereu în viața lor de adult și îi împiedică să fie fericiți.
Suferință psihologică, anxietate și depresie la copii
Acestea sunt principalele trei consecințe, ce pot să apară la anumiți copii care acționează ca părinți. Se spune că sunt suferințe care îi afectează pe copiii ce au parte de o copilărie în care părinții duc o viață agitată, cu probleme, scandaluri, abuz de alcool și alte substanțe. Astfel de situații din unele familii, își pun amprenta asupra copiilor. Cele mai mari probleme apar în medii familiale abuzive.
O consecință gravă, a faptului că unii copii acționează ca părinți, este neîncrederea lor față de lumea lor interpersonală. Schimbarea rolului părinte-copil poate afecta în mod negativ dezvoltarea socio-emoțională a copilului.
Specialiștii consideră că relația părinte-copil normală este deosebit de importantă pentru un copil sănătos.
Atunci când copiii preiau rolul de părinți și au grijă de frații lor mai mici, se influențează dezvoltarea lor emoțională. Asta are efecte dăunătoare asupra vieții lor. În primul rând, copilul este forțat să se maturizeze prea repede; el trebuie să învețe anumite funcții sociale și psihologice, care de obicei sunt îndeplinite de un adult, ce are rol de părinte.
Procesul de asumare al rolului de părinte în copilărie este distructiv pentru acesta. El nu se simte iubit, „nu se simte văzut” și apreciat. Asta face ca el mai târziu să nu poată avea încredere în alți oameni. Adulții care trăiesc o stare de confuzie în copilărie, au mai târziu dificultăți în dezvoltarea identității lor și acest lucru le afectează relațiile romantice cu alte persoane.
Mamele care în copilărie și-au îngrijit părinții și nu au simțit dragoste, vor avea tendința să nu înțeleagă nevoile și limitele de dezvoltare ale copiilor lor. Ele își pot crește copiii fără a-și manifesta față de ei căldură și sensibilitate.
Copiii neglijați de părinți pot suferi de boli cronice, ca adulți
Studiile cercetătorilor au arătat faptul că, anumite experiențe din copilărie pot cauza tulburări psihice sau fizice. Asta se datorează experimentării unei stări cronice de reactivitate la stres ridicat.
Traumatismele copilăriei pot avea efecte de lungă durată asupra creierului copilului. Despre copiii care au fost neglijați de părinți, din punct de vedere fizic și emoțional, se spune că au suferit și au fost expuși la stres continuu. Potrivit studiilor oamenilor de știință, la stres continuu se eliberează un hormon care a redus dimensiunea hipotalamusului la copii; hipotalamusul fiind o zonă a creierului în care se procesează emoția, memoria și stresul.
Având în vedere aceste aspecte, se explică de ce la anumiți copii care acționează ca părinți și care sunt neglijați în copilărie, apare un risc mare de a suferi la vârsta adultă, de boli cronice.
S-a constatat că mulți adulți care au fost neglijați de părinți în copilăria lor și au avut parte de abuz fizic și emoțional când erau mici, au ajuns mai târziu că fie diagnosticați cu depresie și cancer. Cercetătorii au asociat stresul din copilărie cu bolile de inimă ale adultului, dar și cu alte probleme de sănătate ale acestuia: migrene, sindrom de colon iritabil, diabet.
3.Inversarea rolului părinte-copil
Confuzia de rol în relațiile părinte-copil, înseamnă de fapt inversarea rolului părinte-copil. În acest caz, copilul este nevoit să-și asume o mare varietate de obligații, pe care le are de fapt un părinte. Asta îi poate afecta viața și dezvoltarea socio-emoțională. Consecințele apar în copilărie, dar și la vârsta adolescenței sau de adult.
Confuzia de rol, sau inversarea rolului părinte-copil, nu înseamnă în toate situațiile modalități de relaționare disfuncționale. Însă, în timp, acest lucru este potențial dăunător pentru caracterul copilului. Cu siguranță, vor apărea confuzii în gândirea copilului și în comportamentul său. De pildă, el va avea impresia că este matur, înțelept și competent. În realitate însă, el prezintă anumite tulburări de comportament, este trist și retras la școală.
El este nevoit de mic să-și asume situații stresante și asta îl afectează în timp, din punct de vedere psihic și emoțional.
Copilul se învață de mic să satisfacă cerințele părintelui său, astfel își modelează propriul său comportament prin care are tendința de a-i proteja pe alții și de a-i ajuta. De asemenea, el nu se așteaptă să primească aceeași grijă și devine interiorizat.
Când ajunge la vârsta adolescenței poate avea un respect de sine scăzut și chiar ajunge să se simtă uneori ineficient. El simte nevoia de a ajuta și de a controla, iar asta îi poate afecta relațiile sociale. Când devine adult, va avea abilități sociale în exercitarea profesiei în care poate fi de ajutor, dar poate fi ineficient în alte locuri profesionale.
S-ar putea să te intereseze și articolul: Copilul a crescut într-o familie toxică? – Iată ce trăiri negative i-au transmis părinții lui.
