O vorba cat se poate de adevarata, in special cand discutam despre dragoste: „cine alearga dupa doi iepuri…ramane singur”! Va prezentam povestea unei fete care a crezut ca poate impaca o relatie stabila cu o aventura, ca poate trai doua povesti de dragoste in acelasi timp. Si care a invatat pe pielea ei adevarul zicalei.
Cine alearga dupa doi iepuri, ramane singur!
V-am trimis povestea mea pentru ca, desi nu sunt deloc mandra de ea, ma bucur de felul in care s-a sfarsit. Si asta pentru ca eu am invatat multe si pentru ca mi-am dat seama ca nici una dintre povestile mele de dragoste nu a fost menita sa fie. Altfel, nu as fi facut ce am facut! Nimeni nu se poate imparti mult timp intre doua persoane si nimeni nu ar trebui sa profite de increderea unui iubit si de faptul ca ar putea trage foloase din doua parti!
Am fost cu doi baieti – sau barbati, cum preferati – in acelasi timp. Mi-a reusit „trucul” cam cinci luni – un record, daca stai sa te gandesti. Cu unul dintre ei aveam deja o relatie de dragoste serioasa, cu celalalt am avut o a doua relatie mai degraba de genul aventura. Dar am fost cu amandoi si nici unul nu stia de celalalt. Sunt talentata, nu?
Ceea ce ma deranjeaza azi nu e doar faptul ca, practic, am inselat doi barbati: ci faptul ca eram atunci intr-un fel chiar mandra de chestia asta. Ii povesteam doar celei mai bune prietene – care, daca a venit vorba, m-a incurajat – si amandoua ne hlizeam ca doua ….. de ce destepte suntem noi. Eram de fapt inconstienta si credeam ca am eu cumva dreptul sa ma joc. Si nu-mi trecea prin cap ca, odata ce se va afla – credeam ca pot continua asa mult si bine – multi vor suferi. Chiar si eu, talentata…
De ce am vrut sa am doua relatii de dragoste in acelasi timp? De ce am ales sa fiu cu doi barbati, in loc sa aleg? Tocmai de aceea: nu prea puteam sa aleg; nu stiam ce sa aleg. Era, pe de o parte, prietenul meu, cu care aveam o relatie serioasa de peste un an si cu care ma intelegeam bine. Ne distram, ne cunosteam bine (numai ca, vedeti, chiar daca el ma cunostea, tot am reusit sa il mint asa bine!), ne statea bine impreuna si toti ne invidiau. Era, pe de alta parte, iubitul numarul doi – amantul, daca vreti – care era diferit de prietenul meu „serios”, era mai in varsta, antisocial, intelectual, „morbid de ciudat”, dupa cum imi zicea. Si eu eram asa de flatata ca acest tip ciudat ma iubea (sau, in fine, ma placea).
Ce urmeaza este si mai urat: imi era si mai dificil sa aleg cu care sa continui relatia de dragoste, la care sa renunt si pentru ca interesul meu era sa raman cu prietenul meu, cu cel cu care eram deja de mult timp. De ce? Pentru ca eram buni impreuna; pentru ca ne potriveam si aveam aceleasi interese, aceleasi preferinte, aceleasi trasaturi; si, trebuie sa o zic si pe asta, pentru ca imi oferea tot ce doream: imi facea mofturile, stia ce vreau chiar si fara sa ii zic, stateam la el fara probleme, avea bani (multi!) si aveam impreuna planuri – planuri serioase.
De ce am dorit sa fiu cu celalalt? Cum se putea sa il iubesc si pe el? Pentru ca era altfel; era asa cum nu mai cunoscusem pe nimeni; in loc sa ma admire si sa imi faca pe plac, imi trantea in fata ce nu voiam sa aud, se purta destul de tafnos si ma provoca. Asta este: ma provoca pentru ca se purta ca si cum eu de fapt nu-s asa de importanta, de parca nu ma dorea chiar atat. Si asta ma facea pe mine sa-l doresc pe el.
Ca sa o spun direct, cred ca relatiile mele de dragoste de fapt nu erau de dragoste: prima era din obisnuinta si interes (si afectiune, dar nu dragoste); a doua din pasiune si provocare. Si nici unul nu stia ca exista celalalt. Prietenul meu serios credea ca in zilele in care nu eram cu el eram acasa la ai mei; iar amantul meu credea ca fie sunt acasa, fie petrec cu fetele.
M-a ajutat sa tin atat timp secretul si faptul ca al doilea, cel ciudat, nu suporta iesirile; nu voia sa vada pe nimeni si sa iasa, dar accepta faptul ca eu ies in oras cu lumea, asa ca nu banuia ca ma vad de fapt cu un alt iubit. Usor: cu prietenul meu serios stateam la el si ieseam in weekend cu grupul prin oras; cu al doilea stateam exclusiv la el, intr-o casa mare care era a parintilor sai, construita in mod perfect pe un deal izolat din oras (el avea o camera la etaj, unde se urca pe afara, asa ca nici macar pe parintii lui nu-i prea vedeam).
Cu telefonul era usor: iubitul meu ciudat imi trimitea rareori mesaje, la care raspundeam scurt; iar prietenul meu serios ma mai suna, iar eu ieseam in gradina sa vorbesc cu el (al doilea iubit respecta intimitatea si nu-si punea intrebari). Nu au fost probleme, banuieli si nimeni nu m-a prins in nici o ipostaza compromitatoare.
Si asa am avut eu doua relatii de dragoste cateva luni, fara sa se intample nimic neplacut. Chiar credeam ca o pot tine asa, pana in clipa in care aveam sa ma decid cu care dintre iubitii mei trebuie sa raman. Pentru ca stiam ca pana la urma trebuie sa raman doar cu unul dintre ei; dar nu stiam cu care. Nu-mi trecea prin cap ca nu voi reusi sa raman cu nici unul si nu credeam ca ar fi mai bine sa raman singura – singura, asa cum am si ramas!
Cum am fost prinsa si „condamnata”? Nimic surprinzator: desi ura sa iasa, iubitul cel de-al doilea trebuia totusi sa mearga la cursuri (era la masterat); intr-o zi m-a vazut cu iubitul unu in oras, tinandu-ne de mana. Nu s-a apropiat de noi sa ma intrebe ce naiba fac (tipic). M-a incoltit in seara in care m-am dus la el si m-a facut sa vars tot (aproape tot), purtandu-se ca si cum stia mai multe decat de fapt stia. Iar eu chiar am crezut ca stia mai multe, asa ca i-am spus macar jumatate din adevar (am mintit doar zicand ca relatia era terminata, dar ca tot ne vedeam). Raspunsul lui a fost scurt: „trebuie sa mai cresti”; asta a fost totul: m-a rugat sa plec si sa-l las in pace. Si oricat am incercat dupa aceea sa reiau legatura, m-a ignorat complet.
Ati putea crede ca am ramas cu prietenul meu, cu cel cu care aveam de un an o relatie de dragoste. Dar nu am putut. Odata prinsa de celalalt, odata ce am spus adevarul (partial), nu am mai putut sa il mint pe primul. Si eu am fost cea care i-a zis ca am avut o aventura. El nu a fost asa de scurt: m-a injosit in toate felurile; si o meritam. Ma uraste si acum – sper ca intr-o zi o sa-i devin indiferenta. Si asa am ramas singura, de mai multa vreme, ceea ce cred, este cel mai bine. Pana ce o sa stiu si eu sigur ce vreau: dupa cum mi-a spus iubitul, trebuie sa mai cresc.
