Am avut cu totii prilejul ca odata, intr-o plimbare in parc, intr-un magazin sau cofetarie, sa vedem un copil ce-si apara cu ferocitate bucata de ciocolata sau jucaria, dorite si de un altul. Desi poate produce amuzament, chiar pentru parintii respectivului copil care sunt mandri ca odrasla lor isi protejeaza “bunul”, impresia pe care o lasa o asemenea scena este, totusi, una neplacuta, cu gust amar. Egoismul exacerbat, venind din partea unui copil, este surprinzator de neplacut, pentru ca este greu sa asociezi sentimentul de proprietate, care este normal pana la un anumit punct, mai ales la varsta adulta, cu emotiile si comportamentul pe care trebuie sa le aiba copilul la varste mici.
Sentimentul de proprietate, ca ceva iti apartine pe merit si ca acel ceva trebuie aparat, protejat, este un sentiment normal, natural, al fiintei umane. Omul, ca fiinta sociala si istoria umanitatii n-ar fi fost asa cum le cunoastem astazi daca n-ar fi existat acest complex de sentimente legate de simtul proprietatii. Ca e vorba de spatiul intim, de casa, de bunuri personale, pana la sentimentul apartenentei la un loc geografic anume si la o natiune anume, aceste comportamente au fost benefice pentru omenire.
Problema apare atunci cand acest complex de sentimente este prea puternic, erodand emotional personalitatea individului respectiv, stergand alte stari si instalandu-se pe prim plan in actiunile si sentimentele lui. Este vorba despre acea trasatura de caracter de obicei considerata negativa de catre majoritatea oamenilor, care este numita generic egoism.
Pe egoisti nu-i iubeste si nu-i admira nimeni. Mai mult, tipul egoistului a fost caricaturizat in literatura si a fost dat intotdeauna ca exemplu negativ de catre educatorii si formatorii celor mici. Hagi Tudose sau Harpagon sunt numai doua exemple de personaje care concentreaza fiecare dintre ele trasaturile egoistului prin excelenta. Ridicoli, greu de suportat, incorigibili in greselile pe care le fac, aceste personaje cu trasaturi “ingrosate” atrag atentia asupra unui defect de caracter care, cu “tuse“ mai usoare, ne poate atinge pe fiecare dintre noi.
Care sunt metodele prin care putem lupta impotriva egoismului la copil?
Totul tine de educatia primita in prima copilarie. Desigur, nativ, intre copii exista diferente vizibile. Unii sunt generosi, chiar prea generosi, daruindu-si jucariile si dulciurile celorlalti fara nici un indemn, altii, dimpotriva, tinandu-le numai pentru ei. Intre aceste doua extreme trebuie sa intervina parintele pentru a-si educa copilul si a-l invata care este linia subtire dintre sentimentul sanatos de proprietate fata de bunurile personale si gesturile sincere de generozitate.
A-l obisnui pe copilul tau sa imparta ceea ce are cu cei din jur este un prim pas. O ciocolata, o prajitura, jucaria cea draga, cartea preferata, toate aceste lucruri pot fi impartite cu cei apropiati: rude, prieteni, colegi. A te juca in parc cu un copil pe care l-ai cunoscut cu jucariile tale este de preferat decat sa te joci singur; a imparti ciocolata cu fratele sau surioara este mai placut decat s-o mananci singur pe toata; a imprumuta cartile tale colegului este un lucru generos, care va inspira recunostinta.
De fapt, aceasta este rasplata pe care trebuie s-o primeasca cineva care daruieste: recunostinta. Daca prin felul in care este educat, copilul incepe sa pretuiasca acest sentiment, atunci el nu va mai arata niciodata egoism, iar generozitatea si bunatatea vor fi a doua lui natura.
Am cunoscut cu totii copii care de-abia asteapta sa imparta tot ce au mai bun cu cei dragi; daca primesc o cutie cu bomboane, pastreaza macar cate una pentru fiecare membru al familiei; daca primesc o jucarie, de-abia asteapta sa se intalneasca cu prietenul cel mai bun pentru a i-o arata si pentru a se juca impreuna; manualul sau cartea pe care colegul nu si-a putut permite s-o cumpere este imprumutata cu mare drag; acestea sunt gesturi care declanseaza sentimentul de recunostinta in ceilalti, iar multumirea celui care daruieste nu are seaman.
Recunostinta celor din jur este stimulatoare pentru cei care fac fapte bune si-si impart cu cei din jur ceea ce au mai bun, dar ea nu trebuie nici impusa, nici pretinsa. Copilului trebuie sa i se explice ca recunostinta nu trebuie neaparat asteptata; dupa ce ai daruit ceva celor din jur, sentimentul ca tu ai fost cel bun si generos este atat de puternic, incat nu mai ai nevoie de recunoasterea venita din partea celuilat. Multumirea ca ai impartit ce aveai cu prietenul sau colegul tau este mai mare decat eventualul lui gest de recunostinta.
Copilul poate sa resimta ca pe o nedreptate faptul ca nu i se multumeste asa cum el se asteapta; trebuie sa i se spuna ca gestul lui de a darui este mai frumos decat orice gest de multumire si ca sentimentele celui care este generos ii dau o satisfactie mai mare decat celui care a primit darul. Daca vor creste cu aceste principii, nu vom avea copii egoisti, centrati numai pe agonisirea de bunuri numai pentru ei, singuratici si marginalizati.
Pentru ca asta ii asteapta pe cei care sunt egoisti: o viata de agoniseala de bunuri personale, fara alte satisfactii decat acumularea lor, in izolare si fara afectiunea celor din jur. Atunci cand daruiesti, castigi un prieten, castigi afectiune si pretuire. Cei generosi au multi prieteni, casa lor e mereu plina de voiosie, ei stiu sa-si apropie si rudele si cunoscutii cu felul lor de a fi generos si altruist.
Un copil care creste intr-un astfel de mediu este un copil fericit, care nu se va dezminti cand va fi adult: generozitatea ii va intra in sange si o va practica cat timp va trai. Puterea exemplului a fost atat de puternica, incat copiii au invatat ce inseamna adevarata generozitate, sincera si fara a urmari un castig personal. Desi greu, generozitatea poate fi invatata; a ne lipsi de egoismul care pare cateodata o trasatura umana naturala si innascuta si a imparti cu cei din jur, rude sau cunoscuti, ceea ce avem este un exercitiu de durata, care ar trebui practicat la oricare varsta si de la placerea spontana pe care o au copiii de a darui sa se ajunga la comportamentul planificat, rational al adultului care doreste sa faca bine in familia si in comunitatea lui.
