Majoritatea copiilor iubesc animalele, iar pentru mulţi dorinţa cea mai aprigă este cea de-a avea un câine sau o pisică. Alţi copii însă, mai ales la vârste mici, sunt speriaţi de aceste animale, indiferent de cât de blânde sunt ele.
Frica de animale precum şerpi, şopârle, şoricei, păianjeni etc. este relativ comună chiar şi pentru un adult (aspectul lor nu este cel mai atractiv, deşi există destui care iubesc şi aceste fiinţe). Dar o pisică pufoasă sau un căţel prietenos? De ce i-ar fi frică unui copil de aceste simpatice animale de companie?
De ce apare frica de aceste animale la copii?
Explicaţia cea mai simplă este cea că teama provine dintr-o experienţă neplăcută, sau chiar înfricoşătoare cu un animal. Câteodată, chiar dacă animalul nu doreşte să facă rău, poate speria copilul: un câine care sare entuziast pe el şi-l dă jos, o pisică care se înfoaie şi îşi ascute gheruţele etc.. Să nu uităm de altfel că atât copiii, cât şi animalele sunt imprevizibile, iar copilul poate speria la rândul său fiinţa ţipând, fugind; reacţia animalului nu va fi prea plăcută. În orice caz, o experienţă negativă este cauza primă a acestei frici, pe care copilul însă o poate depăşi dacă e ajutat.
De asemenea, dacă cel mic nu a avut întâlniri cu animale, nu a cunoscut îndeaproape nici un câine sau pisică, este relativ normal să simtă o anumită teamă. Unii sunt curioşi, dar alţi copii se simt anxioşi. Pentru ei, sunt creaturi ciudate, pe care ne le cunosc şi înţeleg; unui adult i se par drăguţe, dar unui copil i se par noi şi necunoscute.
Lucrurile pe care le aude copilul despre animale pot şi ele stârni frica. A auzit poveşti despre câini care atacă copii? A văzut vreun film horror cu animale turbate? Este de ajuns ca cel mic să-şi formeze o părere negativă despre aceste fiinţe.
Observarea fricii la alţii este încă un factor important în naşterea fricii; în special dacă cel mic vede un apropiat ferindu-se cu teamă sau repulsie de animale, va prelua această atitudine.
Atitudinea generală a părinţilor şi a celorlalţi apropiaţi formează şi atitudinea copilului faţă de animale. Părinţii care doresc doar să îl ferească de o posibilă primejdie pot spune lucruri înfricoşătoare precum: „nu atinge, te muşcă”, „stai departe, câine rău”, „nu te apropia, are gheare ascuţite”, „nu pune mâna, e murdar şi te îmbolnăveşti”.
Dar de ce să nu-i fie frică de animale, nu e mai sigur aşa?, poţi întreba…
Desigur, după cum s-a menţionat, copiii, dar şi animalele sunt imprevizibile; un câine care vrea doar să se joace poate să sară pe copil sau să-l apuce cu colţii de mânecă sau chiar de mână şi să-l înspăimânte; un copil care vrea doar să se joace poate să sară de sus în jos şi să ţipe, speriind animalul, care se va apăra.
De asemenea, nu putem ignora situaţia groaznică în ceea ce priveşte câinii fără stăpân de pe străzi; poate sunt înfometaţi, poate nu sunt obişnuiţi cu copiii, poate sunt pur şi simplu agresivi. Nu este mai sigur pentru copil să-i fie frică? Măcar aşa nu se apropie…
Ei bine, nu! Nu este mai sigur să-i fie teamă de animale, căci teama poate duce la reacţii care vor stârni animalele; de exemplu, dacă cel mic se apucă să fugă de un câine, îl poate întărâta să-l urmărească (în joacă sau nu). Şi mai important, animalele simt atât frica, cât şi relele intenţii şi uneori ripostează. Cei mai mulţi fugăriţi şi atacaţi sunt cei cărora le-a fost frică, se ştie.
De aceea, în loc să stârnim frica zicând „te muşcă/zgârie”sau „animal rău”, mai bine îl învăţăm pe copil de mic să respecte animalul; îi explicăm că, la fel cum nu vorbim cu oameni necunoscuţi, nu ne apropiem de nici un animal necunoscut! Îi explicăm şi că animalele au şi ele emoţii şi pot fi deranjate de apropiere, ceea ce le face nervoase.
Este important să nu desensibilizăm copilul, să nu-l facem să creadă că animalele sunt rele şi nu au trăiri. Lipsa de empatie faţă de animale provenită fix din frică duce la unele situaţii groaznice, copii buni chinuind animăluţe deoarece nu înţeleg că acestea suferă ca şi ei! De aceea şi nu numai, trebuie să-l învăţăm să respecte animalul şi să nu se apropie de unul necunoscut, nu să-l considere rău şi primejdios.
Ce putem face dacă frica de animale nu este depăşită?
În primul rând, păstrează o atitudine calmă în momentul în care copilul se sperie de un câine sau o pisică; stai între el şi animal, arătându-i că îl protejezi, dar explică-i cu un ton calm că nu are motive de teamă, că nu i se vrea răul. Dacă un câine pare ameninţător sau latră, spune-i că latră nu de răutate, ci pentru a-şi păzi casa, latră că îi este foame, că este nervos etc..
De asemenea, poveştile drăguţe cu animale, jucăriile animale pot ajuta mult. Dar pasul cel mai important este cel de a întâlni şi mângâia un animal: mergeţi la un prieten cu animale de mai multe ori, arătaţi-i cum mângâiaţi animalul şi lăsaţi-l să se obişnuiască cu acesta. Odată făcut primul contact, frica va fi aproape ca şi depăşită.
