Denumirea populara – “Coada sobolanului” – a plantei de apartament – Aporocactus flagelliformis are legatura cu forma tijelor acestui cactus, lungi, cilindrice, fine, cu tepi mici si foarte densi, ascutite spre varf. La exemplarele adulte, tijele pot sa atinga si 1-1,5 metri lungime. Valoarea decorativa a acestei plante este data de cresterea bogata a tulpinilor, in cascada (pendente), si, mai ales, de florile spectaculoase, mari, care apar, de regula, la extremitati.
Amplasarea cactusului intr-un vas suspendat, din ceramica sau din lemn, in incaperi, holuri, pe terase (vara) creeaza un decor exotic deosebit de frumos. Aranjamente florale de mare efect se pot face si cu mai multe specii de cactus, cu forme si flori diferite. Aporocactus flagelliformis (Coada sobolanului) este cea mai cunoscuta specie din genul Aporocactus si provine din zonele calde ale Americii de Sud, unde creste ca planta epifita (se dezvolta sprijinindu-se pe o alta planta, fara a o parazita).
Cultivare si ingrijire
Planta de apartament – Aporocactus flagelliformis (Coada sobolanului) trebuie cultivata intr-un amestec de mranita (pamant ingrasat natural, cu gunoi de grajd sau cu resturi vegetale descompuse) si nisip, pentru un drenaj bun. Lumina nu trebuie sa-i lipseasca, evitandu-se insa razele directe ale soarelui. Daca, pe perioada verii, decideti sa o tineti in aer liber, cel mai potrivit loc este unul usor umbrit.
Si in interior si afara, cand temperaturile sunt ridicate, este bine sa stropiti tijele plantei cu apa, dimineata, cand inca este racoare, pentru a-i asigura umiditatea necesara. Udarea se va face saptamanal, in anotimpul cald, si aproape deloc iarna (cand temperatura mediului ambiant nu trebuie sa coboare sub 5 grade Celsius), avand in vedere ca, in locurile de origine, aceste plante sunt adaptate la lungi perioade de seceta.
Inflorire
Florile plantei de apartament – Aporocactus flagelliformis (Coada sobolanului) sunt diurne si au o forma lunguiata, cu un tub floral de 4-6 centimetri si un diametru de 3-4 centimetri. Apar primavara, au nuante de roz intens, rosu si portocaliu si sunt foarte frumoase.
Pentru stimularea infloririi, se recomanda scurtarea tijelor (la jumatate sau trei sferturi), in februarie – martie, inainte de inceperea unui nou ciclu vegetativ, sau toamna, dupa incheierea perioadei de inflorire, precum si administrarea unui ingrasamant bogat in potasiu. Dupa ce florile se trec (in trei – patru zile), planta formeaza fructe rosii, sferice, acoperite cu perisori.
Inmultire
Metoda cea mai simpla de inmultire a plantei de apartament – Aporocactus flagelliformis (Coada sobolanului) este prin butasi, pe care ii desprindeti din extremitatile plantei si ii infigeti in pamant ca sa prinda radacini, udand moderat. Se pot folosi si seminte pentru inmultire (de obicei, pentru obtinerea hibrizilor), puse in sol, primavara, dar cresterea plantei va fi, in acest caz, mult mai lenta.
Daunatori si erori de cultivare
Excesul de apa face ca radacinile sa putrezeasca. Daca observati ca planta nu se dezvolta normal, schimbati pamantul din vas si inlaturati radacinile afectate, dupa care udati mai putin. Un strat de nisip la baza ghiveciului si un altul de pietris marunt, la suprafata, va face ca substratul sa se pastreze in conditii optime. Cosenilele (insecte) pot ataca planta, dar destul de rar, situatie in care se va aplica un insecticid.
Planta de apartament – Aporocactus flagelliformis (Coada sobolanului) nu este pretentioasa si poate sa traiasca multi ani, bucurandu-va cu imaginea ei exotica si cu florile viu colorate, amintind de tinuturi indepartate si insorite.