Intoleranță sau alergie? Care sunt diferențele esențiale în reacția la laptele de vacă? Acestea sunt principalele întrebări pe care le au unii părinți, care sunt îngrijorați cu privire la manifestările alergice care se instalează la copiii lor, după ingestia laptelui de vacă (ce poate fi considerat în cazul lor un alergen).
Alergia la proteinele din laptele de vacă este o afecțiune patologică, destul de frecventă în ziua de azi, care poate implica mai multe sisteme de organe (mai ales tractul gastrointestinal) și care apare în principal la sugari, bebeluși sau copii mici. Această afecțiune se poate rezolva de la sine, la copii, după vârsta de 1-6 ani.
În opinia medicilor, această afecțiune este de fapt o reacție alergică datorată răspunsului imun anormal al sistemului imunitar la proteinele din laptele de vacă și anume la: cazeină, beta lactoglobulină, lactalbumină. Din acest motiv sunt produși anticorpi specifici în organism, precum imunoglobuline de tip E (IgE). Acești anticorpi în contact cu proteinele din laptele de vacă duc la producerea de histamină la nivel tisular și la producerea de simptome specifice la sugar, bebeluș sau copilul mic.
Alergia la proteinele din laptele de vacă a fost observată la 1-2% dintre sugari și la 5% dintre copiii mici, în decursul primului an de viață sau la cei vârsta mai mică de 5 ani. Reacții alergice de acest fel pot apărea și la nou-născuți alimentați exclusiv la sân, la care mama consumă lapte de vacă și alte produse lactate pe durata alăptării.
Alergia la proteinele din laptele de vacă – Simptome, diagnostic și alternative sigure
Simptomele care apar la majoritatea sugarilor sunt independente sau mixte, se manifestă după 2 ore sau chiar la mai mult de 6 ore după hrănire; ele pot fi ușoare, moderate ori severe și includ:
- Manifestări cutanate (iritații pe piele în zona scutecului, dermatită atopică sau eczeme, angioedem)
- Letargie, paloare, stare de iritabilitate crescută, plâns frecvent, refuzul alimentației
- Hipotermie, acidoză metabolică, hipotensiune arterială
- Tulburări gastrointestinale (dureri abdominale, diaree apoasă ori diaree frecventă cu dungi de mucus, scaune verzi sau mucoase, colici, regurgitare, inflamație la colonul distal, vărsături cronice)
- Simptome ale tractului respirator (tuse uscată și iritativă, strănut, rinoree)
- Sângerare rectală ușoară în proctocolita indusă de proteinele din lapte de vacă
- Acidoza metabolică severă, dereglări ale echilibrului hidro electrolitic și chiar șoc anafilactic în cazuri grave.
La copiii mici, simptomele pot fi precum acelea de la sugari, ele includ:
- Tulburări respiratorii, cutanate și gastrointestinale
- Modificări ale consistenței scaunului copilului, mai ales apariția diareei apaose, cu striuri sangvinolente
- Disconfort general, dureri abdominale
- Scădere în greutate și tulburări de creștere și dezvoltare.
Procesul de diagnosticare și tratamentul pentru alergia la proteinele din laptele de vacă
Diagnosticul alergiei la proteinele din laptele de vacă poate fi considerat un proces destul de complex, realizat de medicul alergolog. Mulți părinți trebuie să aibă răbdare și să urmeze sfaturile medicului în ceea ce privește stabilirea cauzelor simptomelor copilului lor. Medicul recomandă o dietă diagnostică în cazul mamei, în perioada alăptării, dar și în cazul copilului ce trebuie monitorizat îndeaproape.
În cazul mamei care alăptează, medicul recomandă o dietă care să elimine hrana ce ar putea produce reacții alergice sugarului. De exemplu, dacă simptomele sugarului sunt moderate și se bănuiește că ar fi produse de proteinele din lapte de vacă, ar fi necesară o dietă fără lapte și produse lactate (iaurt, brânză) timp de 2-4 săptămâni. De asemenea, medicul sugerează mamei să evite și alte produse care ar putea produce alergie la sugar, cum ar fi: ouăle și soia din dieta zilnică. Un alt aspect, este aportul de suplimente de calciu la mamă, în perioada acestei diete de eliminare.
Medicul va urmări ce efect are dieta asupra mamei și dacă simptomele la aceasta dispar, atunci el va recomanda reintroducerea proteinelor din laptele de vacă în dieta ei și astfel va putea stabili un diagnostic exact. Desigur proteinele de lapte de vacă se introduc în alimentație sub supraveghere medicală strictă, pentru a nu exagera și a reduce la minim riscul de complicații. După confirmarea diagnosticului, medicul va stabili un tratament adecvat în acest caz, înlocuirea laptelui și a produselor lactate cu alte alimente care nu produc alergie.
Tratament
În cazul unei forme grave de alergie la proteinele din laptele de vacă, medicul supraveghează cu mare atenție copilul și mama și recomandă eliminarea completă a laptelui din dietă.
Diagnosticul se bazează pe:
- Istoricul și datele examenului fizic
- Testarea cutanată și verificarea reacțiilor alergice cutanate la proteinele din laptele de vacă
- Realizarea hemoleucogramei, diagnosticarea eozinofiliei
- Analiza lgE serice totale și față de laptele de vacă.
Tratamentul constă în:
- Începerea unei diete de eliminare a laptelui
- Trecerea la o formulă hidrolizată
- Includerea unui amestec de aminoacizi care ajută în reducerea simptomelor.
În multe cazuri, medicul recomandă înlocuirea laptelui de vacă și altor produse lactate cu lapte de migdale, lapte de ovăz, sau cu formule speciale.
În prezent, medicii încurajează alăptarea la bebeluși (cu lapte matern) datorită numeroaselor sale beneficii, a efectului său preventiv asupra acestei afecțiuni sau alergii.