Rețete culinareTrei plante medicinale care vor da savoare meselor în timpul sărbătorilor de...

Trei plante medicinale care vor da savoare meselor în timpul sărbătorilor de iarnă

Dacă vrei să ai o stare de sănătate mai bună, ai putea încerca remedii pe bază de plante, sau ceaiuri pentru iarnă. Anumite plante medicinale – precum cimbru de grădină, cimbru de iarnă, rozmarin – sunt recomandate pentru diverse utilizări medicinale și culinare. Acestea oferă aromă, savoare și valoare nutritivă preparatelor culinare și în plus ajută în prevenirea indigestiei, balonării și altor probleme de sănătate.

Cimbru de grădină – Thymus vulgaris

Cimbrul este o plantă culinară populară folosită în diferite feluri de mâncare, tocane, salate, supe și fripturi. Aroma sa este foarte plăcută și de aceea cimbrul se recomandă la condimentarea mâncărurilor și a murăturilor.

Cimbrul este un remediu excelent pentru multe probleme de sănătate:

  • Combate tusea convulsivă, congestia nazală
  • Ajută la eliminarea kg în plus, în dietele de slăbire
  • Oferă stomacului o stare de bine, calmează durerile și nevralgiile
  • Ajută în ameliorarea simptomelor produse de afecțiunile și bolile respiratorii
  • Reduce secrețiile bronhiilor și ale astmului bronșic
  • Are proprietăți expectorante, diuretice și antimicrobiene.

Siropul de tuse cu cimbru este un bun remediu pentru tuse, durere de gât, respirație șuierătoare, congestie în caz de boli respiratorii.

Se realizează astfel: se adaugă 4 linguri de cimbru uscat la un borcan de 400 ml miere, se amestecă și se închide borcanul cu un capac; se lasă să stea la macerat timp de 14 zile, apoi se strecoară, se transferă mierea în alt borcan și se poate folosi.

Cimbru de iarnă – Satureja montana

Acest condiment are o aromă puternică și este utilizat în numeroase feluri de mâncare, chiar și în supe, tocane, preparate din legume și fasole. Aroma sa este puțin picantă, ca de piper; se aseamănă puțin cu maghiranul.

Cimbru de iarnă este apreciat în medicina populară pentru proprietățile sale digestive, antivirale, antibacteriene, antiparazitare. Despre el, oamenii de știință au spus că are un compus principal numit carvacrol, care combate bacteriile, acneea, stafilococul auriu.

Prin folosirea lui în preparatele culinare, cimbrul de iarnă poate ajuta digestia și poate calma balonarea și flatulența. De la cimbru se utilizează părțile superioare și frunzele drept condiment la gătit, în salată, mâncăruri din carne și pește.

Ceaiul din cimbru de iarnă este un bun digestiv, are efect expectorant și de calmare a tusei, poate fi consumat pentru a trata flatulența, indigestia și balonarea. Ceaiul este un bun tonic, sedativ, antihipertensiv, elimină respirația urât mirositoare.

Se prepară astfel: se adaugă o linguriță de frunze uscate de cimbru la 250 ml apă clocotită; se lasă la infuzat timp de 5-10 minute, apoi se strecoară și se bea.

Rozmarin – Rosmarinus officinalis

Rozmarinul are o aromă specială, conferă un gust unic preparatelor culinare. Conține vitamine (A, B, C, PP), antioxidanți, minerale (magneziu, potasiu, fier, sodiu, cupru, zinc, fluor, mangan, fosfor).

Rozmarinul este cunoscut drept condiment pentru numeroase feluri de mâncare, cum ar fi: preparate din carne, legume, brânză, paste, sosuri, pește, roșii, dovlecei, vinete, compoturi, conserve și pâine. Aroma sa este ca de pin, destul de intensă. Se folosește atât proaspăt, cât și uscat.

Rozmarinul uscat este mai puternic decât planta proaspătă. Pentru gătit se poate folosi mai ales rozmarin uscat, dacă se dorește o aromă mai puternică. Rozmarinul se poate combina și cu alte condimente la gătit: busuioc, pătrunjel, piper negru, maghiran, oregano, cimbru. Rozmarinul se adaugă și la infuzii din plante, decocturi, vin fiert, băuturi răcoritoare.

Rozmarinul este folosit în medicina populară și ca medicament natural:

  • Are antioxidanți și compuși antiinflamatori, antivirali, antibacteriani
  • Ajută la îmbunătățirea memoriei, la reducerea durerilor de fibromialgie și reumatism
  • Are cineol care ajută la stimularea activității creierului
  • Îmbunătățește circulația sanguină, inhibă îmbătrânirea cognitivă
  • Are acid rosmarinic despre care oamenii de știință au spus că tratează alergia și congestia nazală
  • Are acțiune antifungică, antimicrobiană, ameliorează durerile și inflamațiile în caz de stomatită, amigdalită, faringită
  • Are efect bun asupra sistemului hematopoietic
  • Calmează indigestia, spasmele, durerile de stomac, de cap și de mușchi
  • Crește imunitatea organismului.

Ceaiul de rozmarin este o băutură foarte populară, care încălzește corpul în lunile de iarnă și are efect calmant și relaxant. Ceaiul este foarte bun pentru memorie și pentru performanța cognitivă, combate insomnia, durerea de stomac, greața, face somnul mai bun și îmbunătățește starea de sănătate. Se realizează astfel: se adaugă o lingură de rozmarin uscat sau proaspăt la 250 ml apă clocotită, se lasă la infuzat timp de 10-15 minute, apoi se strecoară și se bea cu înghițituri mici.

Rozmarinul nu se folosește în cantitate mare pentru că este intens și în exces poate cauza dureri de cap. Nu este indicat copiilor care au vârsta de până în 7 ani, femeilor însărcinate și femeilor care alăptează.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.