Dragoste și relațiiRelații pe termen lung necesită timp, energie, muncă, dar și 3 lucruri...

Relații pe termen lung necesită timp, energie, muncă, dar și 3 lucruri importante – Iată care sunt acestea!

Se spune că dragostea trebuie să fie mare pentru ca o relație să fie de durată și să ducă la căsătorie. Relațiile pe termen lung necesită timp, energie și muncă. Psihologii însă consideră că există trei lucruri foarte importante ca o relație să dureze: maturitatea, potrivirea și sincronizarea.

Navigare rapidă în articol:

  1. Maturitatea emoțională
  2. Potrivirea în relație
  3. Sincronizarea

1. Maturitatea emoțională

Maturitatea emoțională este deosebit de importantă într-o relație de lungă durată, pentru că asta înseamnă că ai trecut prin anumite experiențe, ai lăsat trecutul la o parte, ai învățat să trăiești fără dependențe și să-ți asumi responsabilitatea pentru toate deciziile pe care le iei.

Dragostea romantică este un sentiment frumos, dar pentru a avea o relație de lungă durată este nevoie de maturitate, de a fi conștienți de ceea ce ne dorim. Maturitatea emoțională nu este legată de vârstă; ea presupune să ai limite clare, să înveți să comunici să faci compromisuri, să știi să ceri ce vrei. Când ai depășit faza în care aveai un comportament copilăresc și ai ajuns să-ți dezvolți capacitatea de a experimenta cât mai multă securitate și conectivitate cu ceilalți, păstrându-ți individualitatea, poți spune că ai acea maturitate personală emoțională.

Iată sunt semnele maturității emoționale:

  • Nu te îndrăgostești ușor de o persoană și nu ai ieșiri necontrolate
  • Ai mereu încredere în tine și stimă de sine ridicată
  • Nu te îndoiești de sentimentele tale
  • Ești perspicace, știi să apreciezi la partener faptul că îți împărtășește dilemele sau anxietățile sale
  • Când ai dificultăți în viață încerci să ți le rezolvi singur și ești capabil să oferi ajutor atunci când partenerul are nevoie
  • Ai capacitatea de a-ți alege cuvintele cu atenție, pentru a nu risca să utilizezi un limbaj abuziv
  • Știi cum să faci pentru a rezolva eventualele conflicte
  • Ai o anumită atitudine deschisă către partener care îți permite o bună comunicare și construirea intimității sau a atașamentului în relația cu el
  • Poți fi empatic și îți asumi responsabilitatea pentru ceea ce spui și ceea ce faci
  • Când faci o greșeală îți ceri scuze de fiecare dată.

Toate acestea contează enorm într-o relație de lungă durată.

2. Potrivirea în relație

O mare calitate pe care trebuie să o ai în relația cu partenerul tău este aceea de a-ți comunica propriile sentimente, fără să învinovățești, fără să critici sau să apelezi la șantaj emoțional. Deși pare simplu, nu este chiar ușor să te străduiești să-l înțelegi pe celălalt, să treci peste orgoliu și alte obiceiuri pe care poate le-ai dezvoltat în timp. Abilitatea de a conversa sau de a comunica este o artă.

Potrivirea în relație înseamnă de fapt să faci anumite compromisuri pentru a fi pe aceeași lungime de undă cu partenerul și de a avea de asemenea și multe lucruri în comun, de exemplu pe plan spiritual, ca stil de trai și valori de viață. Dacă între doi oameni există diferențe majore privind stilul de viață, atunci vor apărea diferite probleme și mult stres.

Compatibilitatea între cei doi oameni care au o relație de dragoste contează foarte mult pentru ca aceasta să fie de durată. Asta, în opinia multora înseamnă de fapt interes sau finanțe, în ziua de astăzi. În realitate, compatibilitatea înseamnă să trăiești cu cineva care are aceleași preocupări și care reușește să te înțeleagă.

Pentru ca o relație să dureze nu contează atât de mult veniturile și bogățiile concrete, ci mai important este mediul din care provin cei doi oameni. Dacă ei sunt din medii foarte diferite este greu să se înțeleagă și să-și îndeplinească așteptările pe care le au.

În ceea ce privește relația cu banii, asta poate dezvălui alte lucruri cum ar fi de pildă: cât de matur ești, dacă ai sau nu o carieră, cât de mult muncești, dacă știi să economisești, dacă ești ambițios și perseverent și alte lucruri de acest gen.

3. Sincronizarea

Psihologii spun că sincronizarea contează. Unii oamenii sunt pregătiți pentru o relație de lungă durată, alții nu. Unii oameni au nevoie de mai mult timp pentru a-și da seama de o persoană dacă merită relația cu ea, pentru că ei consideră că aceasta se cunoaște mai bine în timp. Alți oameni se grăbesc, spun că au găsit ceea ce și-au dorit și vor să se căsătorească.

Pentru a avea o relație echilibrată și de durată trebuie puțin calm și răbdare. Întotdeauna lucrurile făcute în grabă pot duce la rezultate neașteptate și chiar negative. Sincronizarea are rolul ei în relație, cei doi trebuie să se potrivească și din acest punct de vedere.

În general oamenii caută stabilitate și dragoste în relații, fie că vor doar coabitare  de lungă durată sau căsătorie. Există cazuri norocoase, când oamenii se potrivesc și se sincronizează, ajung să aibă o relație de durată care duce la căsătorie. Relația de durată necesită și pasiune, pentru a se dezvolta pe etape; în plus mai are nevoie și de angajament și intimitate.

Angajamentul înseamnă ca cei doi să ia decizii împreună cu privire la a rămâne unul lângă celălalt. Intimitatea înseamnă mai mult decât sex, înseamnă de fapt legătura sufletească și securitatea emoțională.

Pentru ca o relație să fie durabilă ambele părți trebuie să își dorească asta, să aibă acea maturitate de a-și asuma anumite lucruri, care includ și multe compromisuri. Cele două persoane trebuie să aibă capacitatea să se sprijine una pe alta, să se dezvolte individual și împreună, să se ajute reciproc, astfel încât fiecare să-și poată găsi sinele ideal și să se simtă cât mai confortabil.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.