Există oameni care își doresc foarte mult să-și construiască o casă, însă acest vis poate deveni realitate pentru acei oameni care au posibilitatea și curajul să investească bani, pentru a duce la îndeplinire un astfel de plan îndrăzneț. Printre numeroasele decizii care trebuie luate, însă în acest material, ne vom concentra pe principalele aspecte de care trebuie să ții cont atunci când construiești o casă.
Navigare rapidă în articol:
- Alege locația potrivită și un teren bun
- Fundația casei și alte aspecte
- Cea mai economică opțiune de casă
1. Alege locația potrivită și un teren bun
Întotdeauna când vrei să construiești o casă alege locația cea mai bună, cea mai convenabilă pentru tine. Ține cont și de faptul că poate peste câțiva ani vei dori să vinzi casa, iar dacă ea are o locație bună, valoarea acesteia va crește semnificativ. Foarte important este ca să ai în zonă, sau chiar pe terenul pe care îl vei cumpăra, apă și energie electrică. Dacă nu ai apă, poți face o fântână sau este posibil să ai nevoie de lucrări pentru tragerea conductei de apă, care necesită anumite costuri suplimentare.
Ar fi foarte bine ca proprietatea să se afle într-o zonă cu gaz, în caz contrar investiția constă destul de mult. Ar trebui să plătești pentru proiect, conducte de gaz, instalare.
În mod sigur îți dorești un teren care să aibă un preț bun, convenabil. Este bine totuși să ții cont și de tipul de sol, să nu fie prea dur, cu pietre, nisip, lut. Dacă terenul este predispus la alunecare sau are fâșii mari de ape subterane, va fi riscant să construiești o casă pe un astfel de sol nefavorabil.
Zona în care legi terenul cotează, la fel și vecinii. Studiază aceste aspecte, ca să nu ai surpriza să-și construiești casa lângă niște vecini dificili, care sunt scandalagii sau predispuși la conflicte. Ai grijă și de materialele de construcție, pentru că dacă ai parte de vecini „strângători”, s-ar putea ca ele peste noapte să dispară în mod inopinat.
Alte aspecte
Amplasarea construcției contează, casa trebuie să fie corect orientată, astfel încât soarele să pătrundă prin ferestre. Se ține cont și de alte aspecte care țin de caracteristicile zonei:
- Nivelul poluării sonore, vecinătățile de relief, direcția de curgere a apelor subterane
- Rute aeriene sau aeroport, linii de înaltă tensiune, șosele cu trafic intens, cimitire
- Direcția vânturilor, prezența unor surse de poluare, cum sunt de exemplu abatoarele sau fermele de animale, gropi de gunoi, etc.
2. Fundația casei și alte aspecte
În primul rând când vine vorba de construcția casei trebuie să alegi un inginer proiectant cu experiență, un arhitect și un inginer constructor bun, pentru a proiecta casa dorită. Constructorul este la fel de important ca și proiectantul. Uneori găsirea unor persoane cu experiență poate dura mult timp. Este bine să fii bine informat, să citești recenziile clienților despre astfel de specialiști.
Pentru ca să ai o casă trainică trebuie ca aceasta să aibă o structură de rezistență puternică. Prin urmare fundația casei este deosebit de importantă. Trebuie să alegi cum va fi casa, dacă va avea sau nu subsol. în mod normal, un subsol este de folos. Oricine are nevoie de o pivniță și un garaj subteran la casă. Dacă se fac acestea, costul de construcție va fi mai mare. Deși casa va fi mai scumpă, este necesar să faci o fundația trainică, dar și alte lucrări importante: o cofrare suplimentară, armare, hidroizolație, termoizolație și altele.
Îți sugerăm să apelezi la o firmă cu experiență în servicii de hidroizolații pentru a fi sigur că nu vei avea probleme grave produse de infiltrarea apei în fundație, pereții subsolului mai târziu. Acesta este o firmă cu peste 15 experiență în domeniul hidroizolațiilor și termoizolațiilor realizate la nivel înalt. Firma se numește Conduraru Grup Construct SRL și are experiență în realizarea sistemelor de hidroizolații profesionale pentru construcții civile și industriale.
Alte servicii, lucrări, sisteme
Firma realizează și alte tipuri de lucrări și anume:
- Renovări de case, de garsoniere, vile, apartamente și spații comerciale, finisaje și tencuieli, aplicarea de glet și zugrăveli, montaje de tip rigips, turnare șape de interior, aplicarea de gresie și faianță în baie, holuri, bucătării
- Izolație termică și fonică, realizarea de termosisteme la fațada casei, placarea cu polistiren sau cu vată minerală, aplicare de uși termopan, de tâmplărie PVC, de ferestre cu profile de tip Veka, Salamander, Rehau, Deceuninck
- Amenajări în jurul casei, pe terenuri, săpături manuale și mecanizate, săpături de gropi sau de șanțuri, excavații, înlocuirea rețelei de apă, gropi de depozitare, decolmatări canal, drumuri pavate, apărări de maluri și altele
- Hidro și termoizolație la terase monostrat, dublustrat, circulabile, necirculabile, la acoperișuri cu sau fără vegetație, hidroizolație la pereți, la poduri și pasaje rutiere, etc.
3. Cea mai economică opțiune de casă
Probabil te-ai gândit deja la câteva variante, dar nu știi încă ce să alegi. Îți prezentăm, în cele de mai jos, câteva avantaje ale unor tipuri de case, care sunt făcute din materiale diferite și nu sunt foarte scumpe. Indiferent de alegere trebuie să ai în vedere lucrările de izolație, pentru a preveni infiltrarea apei și formarea igrasiei. Alege pe cât posibil materiale de cea mai bună calitate, pentru ca locuința ta să fie una trainică, să țină mai mult de 100 de ani.
Casa din lemn
O casă din lemn este destul de ieftină și sănătoasă pentru cei care vor locui în ea. Contează calitatea lemnului pe care îl vei folosi la construcția casei. Lemnul trebuie să fie bine uscat, procentul său de umiditate trebuie să fie mai mic de 14%. Lemnul trebuie tratat împotriva mucegaiului și putregaiului.
În anumite țări – cum este Norvegia și Suedia – casele se construiesc din bușteni. Ele se mai numesc și case finlandeze, pentru că sunt case tipice din lemn preferate de locuitorii Finlandei. Din păcate, astfel de case costă mai mult și necesită o izolație termică foarte bună. În general costurile de încălzire la casele din bușteni sunt ridicate.
Casa din chirpici
Această casă nu este cea mai bună alegere, pentru că nu este rezistentă la cutremure mari. Deși mulți oameni din mediul rural consideră că este o bună opțiune, pentru că este ieftină, ea nu este o soluție trainică, durabilă în timp. Poate rezista o perioadă de 40-50 de ani, dar nu mai mult. Ea va fi realizată din lemn și chirpici – cărămizi din lut, nisip, paie.
Și o astfel de casă poate fi realizată rapid de o firmă de construcții case, dacă se face după un proiect. Adâncimea fundației trebuie să fie bine realizată, pe fund se pune pietriș, pentru a preveni infiltrarea apei din sol la pardoseală. Se folosește și dren de colectare a apelor, ce provin din pânza freatică, care deversează apa în canalizare sau în puțuri absorbante. Se protejează cu geomembrană (astfel de lucrări de izolații se fac la firma Conduraru Grup Construct SRL). Zidurile se ridică din cărămizi din chirpici; grinzile și planșeul sunt din lemn. Pardoseala este de asemenea din lemn sau din lut. Șarpanta este din lemn de rășinoase.
Casa din cărămizi, din blocuri din BCA sau BCU
Dacă vrei să construiești o casă nouă, astfel de materiale sunt o bună alegere. O casă din blocuri BCA este mai ieftină decât una din cărămizi. Trebuie să ai în vedere lucrările pentru îmbunătățirea rezistenței la astfel de case și de realizare a izolației. Dacă ții cont de toate lucrările, vei vedea că la astfel de case costurile sunt comparabile, ele depind de tipurile de materiale pe care le alegi.
Dacă vrei o casă care să aibă o bună izolație termică și fonică, cea mai bună alegere este casa din BCA. Acestea blocuri sunt ușoare și au în interior niște goluri de aer, care asigură o astfel de izolație adecvată. Există și blocuri cu o configurație specială, care sunt mai ușor de folosit în construcția casei.
Pentru ca structura de rezistență a casei să fie una destul de puternică sunt recomandate cadrele de beton armat și alte elemente din metal. Este important ca blocurile BCA să fie protejate de umezeală, ele se depozitează într-un loc ferit de ploaie, până când se folosesc în construcția casei. După ce se montează, ele se vor usca mai greu, apa se va evapora cu dificultate din golurile din interiorul acestor structuri. Dacă se aplică și zidăria, procesul de uscare este și mai dificil de realizat și astfel poate să apară igrasia.
Casa din blocuri de beton celular ușor (BCU) este mai ieftină. Aceste blocuri sunt realizate din mortar, respectiv din ciment, nisip și apă. La mortar se adaugă și o cantitate de spumă, care are denumirea de spumogen. În urma acestui proces se obține un beton celular fluid, care se toarnă în forme și astfel se obțin blocurile BCU, care se folosesc pentru pereții exteriori ai casei.
Indiferent de alegere, recomandat este să se apeleze la firma Conduraru Grup Construct SRL pentru a se realiza lucrările de izolație, hidroizolație la fundația și pereții de la subsolul casei. În acest fel se va preveni umiditatea în casă, formare igrasiei, se va asigura confortul plăcut și sănătos în locuință.