De ce nu m-a cerut iubitul în căsătorie? Pentru că nu mă iubea!

O relatie de cuplu serioasa va ajunge si la casatorie: acestea sunt de obicei asteptarile. Uneori insa, nu ajunge nicaieri, decat intr-un impas. Si unul dintre parteneri asteapta si asteapta, intrebandu-se: de ce nu ma cere in casatorie? Va prezentam povestea unei femei care a gasit raspunsul: iubitul ei nu o iubea, cel putin, nu o iubea destul de mult pentru a face marele pas.

De ce nu m-a cerut iubitul in casatorie?

Pare o intrebare pe care si-o pun din ce in ce mai multe femei: de ce nu ma cere odata in casatorie? Ei bine, nu ca as dori sa le fac pe altele sa isi piarda speranta, insa in cazul meu mi-am dat seama pana la urma de ce: nu ma iubea destul de mult! Simplu si urat, acesta e adevarul. Si cel mai important este sa stiti ca, intr-o relatie, adevarul nu e complex si complicat, ci e simplu – desi uneori urat.

Am stat cu el 4 ani. Am avut o relatie cat se poate de serioasa. Dar el nu a spus niciodata nimic despre casatorie. Nimic. M-am gandit in primii ani ca este prea devreme si nu am vrut sa aduc in discutie un astfel de subiect. Apoi, un amic de-al sau a anuntat ca si-a cerut iubita si iubitul meu a reactionat foarte interesant; a spus ca respectivul a innebunit si a spus „vai de capul lui”. Ceea ce m-a facut sa incep sa realizez ca stau cu un om care priveste casatoria ca fiind ceva urat, ceva nedorit.

Insa tot mi-am zis ca, odata cu relatia noastra, se va ajunge si acolo. Citeam diverse sfaturi si toate spuneau ca nu trebuie sa iti grabesti si presezi niciodata partenerul spre casatorie. Asa ca nu am facut-o si nu am adus timp de trei ani vorba de asa ceva. La aniversarea noastra de trei ani, el parea mai emotionat, a zis ca mi-a pregatit o surpriza. Va dati seama: deja imi sarea inima in piept si imi inchipuiam deja cum imi va da un inel…

Insa nu mi-a dat un inel si nu m-a cerut in casatorie. Si mai sadic, cand eram la restaurant (aceasta era de fapt surpriza, m-a dus la un restaurant foarte elegant si scump), a pus pe masa o cutiuta. Sa o fi facut intentionat, ca sa imi bage mintile in cap? Nu stiu. Dar eu eram atat de sigura ca inauntru este inelul meu. Era o pereche de cercei – draguti, insa… Am reactionat urat – cand deschideam cutiuta cu emotii, imi dadusera lacrimi de fericire; cand am vazut cerceii, mi-au dat lacrimi de tristete, furie si chiar rusine. Ce pacaleala!

El nu si-a dat seama de ce ma port asa. A crezut ca nu-mi plac cerceii – ce sa spui de intuitia barbatilor! Asa ca i-am trantit-o direct si i-am spus ca credeam ca ma va cere in casatorie. A ramas surprins si m-a intrebat daca chiar vreau sa ma casatoresc, asa de tanara. De ce sa ma leg de acum, m-a intrebat. De ce sa ne casatorim, daca relatia noastra merge numai bine? De ce sa nu o lasam asa? Asa, daca ne despartim, va fi usor. Asa ca in seara aniversarii noastre, s-a ajuns de la gandul casatoriei la gandul despartirii!

Dupa acea seara, el s-a purtat putin diferit. Stia acum ca eu imi doresc casatorie, iar el nu avea gandul la asa ceva. S-a distantat si chiar mi-a spus ca si eu ar trebui sa fiu mai independenta, sa mai ies cu lume, sa-mi largesc cercul. Eu ce am facut? Am inceput sa citesc o groaza de articole si sa gasesc explicatii rationale, care sa ma faca sa nu imi pierd speranta! Am citit cum multi barbati nu sunt pregatiti de casatorie decat dupa 30 de ani si mi-am zis: „asta trebuie sa fie, deci ii las putin mai multa libertate si intr-un an, doi o sa doreasca si el”.

Am citit ca multi se tem ca isi pierd libertatea si prietenii, asa ca l-am incurajat sa petreaca mai mult timp fara mine, ca sa-i arat ca eu nu sunt asa. Am citit ca barbatii prefera sa aiba bani, casa, masina etc., inainte de a se casatori si m-am gandit ca si el prefera pur si simplu sa aiba o situatie mai buna. Am citit ca barbatii se tem ca imediat ce se casatoresc apar si copiii – asa ca i-am spus subtil ca nu as vrea copii in urmatorii 5 ani, ca sa fie el linistit.

Ce am facut de fapt timp de un an? Am rationalizat, cum se spune, situatia, in loc sa o vad asa cum este. I-am gasit iubitului meu o mie de motive si de justificari, asa incat sa nu imi pierd speranta ca intr-o zi, in viitor, va vrea totusi sa se casatoreasca cu mine. Si stiti ce? Am facut o greseala! Nu trebuie sa iti privesti iubitul prin teorii si sa incerci sa il intelegi prin rationalizari, ci sa incerci sa vezi ce e in fata ta. Adevarul. Iar in cazul meu, adevarul era simplu, insa greu de inghitit.

El nu ma iubea destul incat sa ma ceara in casatorie. Nu ca nu era pregatit; nu ca se temea de pierderea independentei; nu ca nu dorea in general sa se casatoreasca. Pur si simplu, nu dorea sa se casatoreasca cu mine. De ce statea totusi cu mine? Pentru ca ii ofeream o viata buna, partide de dragoste si toate avantajele unei casatorii, fara prea multe obligatii.

Azi el este cu o alta; si nu m-as mira sa aud ca se casatoreste curand cu ea, pentru ca i-am vazut impreuna si l-am vazut pe el mai iubitor decat a fost vreodata cu mine. S-a terminat de mult intre noi, in ziua in care, exact inaintea aniversarii de 4 ani a relatiei, l-am intrebat daca are de gand acum sau in cativa ani sa se casatoreasca cu mine. Si el mi-a zis ca nu. Si l-am intrebat daca doreste macar sa locuim cu adevarat impreuna, intr-o garsoniera doar a noastra. Si mi-a zis ca nu. Ma bucur ca am putut sa inchei relatia, pentru ca stiu sigur acum ca el nu ma iubea – cel putin, nu destul. M-a lamurit reactia lui cand i-am zis ca poate ar fi mai bine sa ne despartim – mi-a zis ca am dreptate!!

Sa stiti ca nu mor sa ma casatoresc; dar cand iubesti pe cineva si petreci trei-patru ani cu acel cineva, relatia fiind pentru tine una frumoasa, ajungi logic sa te gandesti si la casatorie! Si cand acel pas tot nu se intampla, an dupa an, parerea mea este ca cel mai sigur nici nu se va intampla. Pentru ca unul dintre cei doi nu isi doreste acest pas.