Infidelitatea este o problema mai frecventa decat ne-am place sa acceptam: chiar cand o relatie pare ca este frumoasa, cineva ajunge sa insele… Cand auzi despre diverse situatii de infidelitate, parca nu ai crede ca acestea chiar se intampla – va prezentam povestea unei femei care s-a confruntat cu infidelitatea barbatului pe care il iubea si care a reusit sa mearga mai departe.
Da, am stat alaturi de un barbat ce ma insela aproape trei ani de zile! Poate ca va intrebati cum am suportat – azi, si eu ma intreb. Poate va intrebati mai degraba daca stiam sau nu adevarul: aici, realitatea nu este atat de simpla; caci stiam, sau mai mult simteam, insa refuzam cu incapatanare sa accept, sa realizez ce se petrecea sub nasul meu naiv.
Mi se parea barbatul perfect pentru mine, iar astazi mi se pare omul ce a distrus ceva pretios din mine, omul cel mai crud si nepasator. La inceput, eram fericita cu adevarat, nu imi venea sa cred ca un om ca el ma iubeste (si in felul sau anormal, chiar cred ca ma iubea, macar o vreme)… Era, cel putin pentru mine, grozav: inalt, atletic (fara a fi obsedat de sala, insa cu o constitutie frumoasa data de anii de sport din tinerete), brunet cu ochi aproape negri, matur (acum imi vine sa rad cand ma gandesc la „maturitatea” lui!), destept si cu o cariera de viitor; era asistent profesor la universitate, ceea ce, probabil va inchipuiti, m-a impresionat peste masura.
Ceea ce mi s-a parut si mai grozav la relatia noastra a fost faptul ca inca de la inceput a vorbit despre viitorul nostru impreuna, despre casatorie si chiar copii. Isi dorea sa aiba o familie si nu se juca. Sincer vorbind, eu inca eram tanara (el avea 32 de ani, eu 26) si nu fusesem niciodata genul de fata care sa se grabeasca la maritis; nici copiii nu erau in orizontul meu apropiat. Insa felul in care ma iubea, ma privea si imi vorbea despre cum vrea sa avem copii m-a dat peste cap. Dupa doar un an de relatie, eram sigura ca asta va fi viata mea: impreuna cu el si cu doi-trei copii dragalasi. Eram fericita si iubeam un barbat care de fapt deja ma insela!
El pleca cam din doua in doua luni sa tina niste seminarii intr-un alt oras; mi se parea un barbat care isi in serios atat viata personala (facea atatea planuri cu mine), cat si viata profesionala, un barbat matur care stie ce vrea de la viata. Mi s-a parut cam curios ca mi-a zis sa nu il deranjez cu telefoane cand pleaca, sa ii trimit doar mesaje. Cand pleca, parca disparea, era de negasit.
Insa mi-am zis ca nu are vreme sa vorbeasca prostii la telefon cu mine cat timp e atat de ocupat. Am ignorat si multe-multe zvonuri despre el, auzite chiar prin cercul lui, cum ca ar fi un afemeiat incurabil. Am ignorat cand o femeie mi-a zis ca a fost vazut de curand cu o fetisoara furisandu-se prin camine (am zis ca este o rau-voitoare si amatoare de scenarii fictive).
Dupa primul an, a plecat timp de trei luni cu un fel de bursa de cercetare in Franta – eram asa de mandra. Mi-a zis ca era imposibil sa ma ia si pe mine, asa ca am acceptat sa stau cuminte acasa. A propos: deja ma rugase sa ma mut la el, ceea ce facusem incantata, caci mi se parea ca avem relatia perfecta. Asa ca eu stateam acasa, ma duceam la lucru (lucram part time pe un proiect), faceam toate micile treburi de gospodarie de care inainte imi era sila.
Descoperisem chiar ca imi place sa gatesc (nu facusem inainte de relatia cu el decat oua ochi si cartofi!). Revenind, a plecat cateva luni si eu numaram zilele asteptandu-i intoarcerea. Acum imi dau seama cat de mult il iubeam, il iubeam cu toata fiinta mea si din punctul meu de vedere, el nu putea gresi: daca ceva mergea rau, nu putea fi vina lui! Aceasta iubire mare m-a facut oarba si m-a impiedicat sa il vad asa cum era, stiu acum asta.
In perioada in care a fost plecat, s-a intamplat ca ceva sa imi deschida macar pe un sfert ochii: voiam sa rearanjez toate hainele, sa eliberez spatiu in dulap, asa ca m-am apucat sa scot totul afara, sa organizez, sa aleg ce poate fi aruncat si asa mai departe. Si asa am dat peste o plasuta ciudata: continea un set de lenjerie intima, de un tip pe care eu nu l-as purta in veci. Initial, m-am gandit ca voia sa imi daruiasca setul de ziua mea; dar pana si eu, oricat voiam sa cred asta, imi dadeam seama ca…era folosita.
Mi-am zis ca lenjeria apartinuse probabil fostei lui iubite si ca o lasase uitata in dulap. Dar intamplarea a ramas in mintea mea si am inceput sa ma gandesc la toate zvonurile ce circulau prin facultate despre el, zvonuri despre care el imi zicea ca vin din invidia colegilor si din gustul pentru senzational al studentilor. Pe scurt, se zicea ca umbla cu multe femei, chiar cu studente de ale sale. Va dati seama ca eu nu puteam crede asta, caci il iubeam si vedeam cum se purta cu mine, cu atata afectiune.
Insa tot am facut un lucru in privinta aceasta si am sunat-o pe sotia unuia din colegii sai, invitand-o la o cafea (ne intalneam des cu cativa colegi si sotiile lor). La intalnire, am intrebat-o daca a auzit ceva despre iubitul meu, legat de toate zvonurile acelea. Raspunsul ei m-a socat, caci mi-a spus ceva de tipul „draga, nu trebuie sa asculti aceste lucruri si nu trebuie sa le stii; ce conteaza e ca el e cu tine, ca pe tine te-a ales sa ii fii sotie”… Interesant, nu?
Si era adevarat – nu ma indoiam ca el inca voia sa ii fiu sotie si sa avem copii; insa incepeam sa imi inchipui ca, in timp ce eu ii cresteam copilasii, el isi gasea „de lucru” cu altele… Putea fi el capabil de asa ceva? Inca nu puteam crede… Inca un an si jumatate, am continuat sa stau cu el, insa strangeam mereu cate un nou mic indiciu al infidelitatii: cum disparea si nu raspundea la telefon, cum cand se intorcea dupa un drum era ceva mai distant, cum se comporta cu alte femei (inainte credeam ca e sarmant, insa acum vedeam ca el chiar flirta!) si cum ma mintea asa de usor in legatura cu mici lucruri.
Incepusem sa ii miros hainele si sa cotrobai prin buzunare si prin geanta; si nu o data am simtit parfumuri straine, o data am gasit chiar prezervative in geanta sa (iar noi nu aveam nevoie, eu fiind pe pilula). Dupa aceasta, nu sunt mandra, dar i-am verificat toate conturile online si telefoanele mobile (devenisem atat de talentata sa il spionez si ii stiam parola – foarte neinspirat, folosea doar doua parole). Si am gasit mesaje de dragoste de la trei femei, ultimul de doar cateva saptamani.
L-am intrebat si a negat; i-am zis ce am vazut si s-a infuriat ca i-am incalcat intimitatea. A incercat sa zica ca sunt de la fete indragostite cu care el insa nu facuse nimic, insa era cat se poate de clar ca el raspundea si ca facuse prea multe cu ele. El incerca sa dreaga lucrurile si sa ma calmeze, dar mi-era de ajuns. Tot ce auzisem si ce incepusem sa banuiesc era adevarat, reusise sa ma minta si insele aproape trei ani! Si ironia era ca inca il iubeam, desi il dispretuiam.
Am plecat de la el. Am stat mult timp singura (de fapt, la parinti) si am ajuns la o concluzie care ma infioara: el tinea la mine, poate chiar ma iubea; el ma alesese sa ii fiu sotie, pentru ca eram exact tipul de care avea el nevoie – la locul ei, educata, draguta, dar nu prea frumoasa, in stare sa tina conversatii interesante cu colegii lui „intelectuali”. Eu trebuia sa fiu sotia cuminte, iar in acel timp, acele fete ii erau micile placeri ascunse, cu care se distra si facea lucruri pe care cu mine nu le facea.
Aceasta a fost realitatea, iar eu am ramas atat timp oarba. Mi-am pierdut increderea in barbati – si azi imi este greu; nu am putut sa ma vad cu un barbat fara sa imi imaginez cum ma va minti si trada, cum se va juca cu increderea mea, mai mult de un an. Acum ies cu ceea ce se numeste „un tip de treaba” si cred ca am sentimente reale pentru el; dar adevarul este ca inca nu pot, inca nu sunt pregatita sa am incredere in el, sa merg mai departe cu relatia. Poate ca voi reusi, dar cred ca acel barbat m-a facut o fiinta plina de neincredere in ceilalti…
