Despre complexul de inferioritate la copil – copilul nu are pur si simplu un complex de inferioritate: el il dobandeste de-a lungul dezvoltarii sale, de-a lungul interactiunilor cu ceilalti. De aceea, des complexul de inferioritate devine vizibil cand copilul ajunge la varsta scolara ce presupune diverse si complexe interactiuni cu alti covarstnici si adulti.
Ce este complexul de inferioritate la copil? Este sentimentul si convingerea copilului ca este inferior celor din jur – ca ceilalti sunt mai buni decat el (indiferent daca este bazat pe realitate sau nu). Este lipsa de incredere in sine, este sabotarea propriei persoane – copilul nu se crede in stare sa duca cu bine la capat o sarcina si de aceea nici nu incearca cu adevarat. Complexul de inferioritate se dezvolta atunci cand copilul pune accent pe parerile si judecatile celor din jur: el nu se poate valoriza si aprecia pe sine decat prin intermediul celor din jurul sau; iar daca cei din jurul sau au opinii negative, la fel va avea si el. Este pur si simplu convingerea ca nu esti suficient de bun!
Cum apare complexul de inferioritate la copil? Inca de la varste mici, copilul este extrem de receptiv si influentabil a propos de opiniile si remarcile celor din jur. Parintii si ceilalti semnificativi pot fi primii ce sadesc in constiinta copilului acest complex. Apoi, odata cu varsta, interactiunile cu alte persoane – alti copii, invatatori etc., ii pot intensifica acest complex. Copilul este obisnuit sa se compare constant cu cei din jur (tendinta pe care a preluat-o din familie) – iar deseori acea comparatie este in defavoarea sa.
Un copil ce a dobandit complex de inferioritate nu priveste niciodata lucrurile asa cum sunt: el distorsioneaza realitatea asa incat se priveste pe sine ca fiind intotdeauna inferior, nu indeajuns de bun.
Ce face un copil cu complex de inferioritate? Se compara mereu cu ceilalti, comparatie din care nu iese mai niciodata invingator; cere constant parerile si sfaturile altora – nu are incredere in propria parere; se autosaboteaza, caci crede ca nu va avea oricum succes, asadar renunta sau nu incearca suficient; se retrage din grupuri, preferand sa stea de unul singur (nu isi face prea multi prieteni); se fereste de orice activitati noi si provocari, crezand de la inceput ca va esua; la orice provocare, are tendinta sa gandeasca „oricum nu voi putea sa o fac”; se asteapta la esec, chiar el insusi cauzandu-l pentru ca nu incearca destul, insa face cu greu fata esecului; cand are un succes, il pune in umbra, ca si cum a fost doar o intamplare; nu poate in general sa isi asume responsabilitatea si rolul nici in esec, nici in succes (pune pe seama rezultatelor sale mai degraba conditii exterioare).
Dupa cum se observa, complexul de inferioritate inseamna o lipsa severa de incredere in sine, o imagine slaba de sine, ceea ce duce la esec – esecul de a iti stabili un scop, de a incerca sa il obtii, de a fi multumit.
De ce dobandeste un copil complex de inferioritate?
Copilaria si familia. Criticile si dezaprobarile constante din partea parintilor sunt primii pasi spre dobandirea complexului de inferioritate. Daca parintele face remarci negative copilului des, fara a realiza ca orice copil face greseli si prostioare, acele cuvinte venite din partea celor mai importante persoane i se intiparesc in minte, copilul ajungand sa le considere reale. Parintele l-a etichetat de mult ca fiind lenes, incapabil, obraznic – asa se va considera copilul. Inca un aspect legat de familie: copilul ajunge sa se priveasca pe sine prin prisma comparatiilor cu ceilalti atunci cand parintii au facut la fel.
Cand l-au comparat (comparatie de multe ori negativa) cu fratii sai, cu alti copii, chiar cu unul dintre parinti: „tatal era atat de bun la sport – tu de ce oare nu esti?” etc.. Copilul invata sa se compare cu altii intr-un fel negativ: va vedea mereu cu ce altii sunt mai buni decat el si rar cu ce este el mai bun decat altii!
Asteptari prea inalte. Inca ceva legat de parinti – multi isi fac asteptari inalte de la propriul copil, visand ca va deveni mic geniu/bun la sport/frumos de pica etc.. Mai mult, unii parinti doresc sa ii stabileasca ei drumul in viata: il imping spre activitati si domenii ce le sunt lor atractive (tata a fost medic, asa si copilul). Astfel ca atunci cand copilul nu se ridica la asteptarile inalte, el se va invinovati pe sine si va ajunge la concluzia ca nu a fost suficient de bun.
Chiar asteptarile de genul „trebuie sa iei numai 10” sunt daunatoare – caci copilul este om, poate sa nu reuseasca si odata cu esecul, va crede ca este vina sa (unii parinti „ajutandu-l” la aceasta). Legat de asteptari – nu mereu parintii sunt cei ce impun aceste asteptari inalte de la copil; un copil care are parinti cu mult succes va dori sa se ridice la nivelul parintilor sai; la fiecare mic esec, el va ajunge sa se simta inferior si bun de nimic…
Scoala. Profesorii se afla in lista cauzelor pentru care se dobandeste complexul de inferioritate la copil. Profesorii pot trata diferit elevii, pe unii etichetandu-i din prima pozitiv, iar pe altii negativ. Dupa aceasta, la fiecare greseala a copilului, ii vor distruge increderea spunandu-i lucruri de tipul „sigur ca fix tu nu ti-ai facut tema”, „ai 5, asa cum ma asteptam”, „cum de ai luat 8, ai copiat?”, „daca nu ai fi lenes, poate ca ai reusi..”.
Ceilalti copii contribuie la intensificarea complexului de inferioritate prin doua cai: prima – comparatia pe care copilul o va face cu ei, vazand intotdeauna ca ei sunt mai buni; a doua – comentarii, glumite, remarci batjocoritoare pe care le fac uneori copiii cu altii care sunt diferiti, slabi, vulnerabili, retrasi, timizi…
Defecte vizibile. Sigur ca un complex de inferioritate la copil pandeste la colt atunci cand copilul are un defect real sau doar perceput, care il face altfel. Un defect poate fi legat de greutate, atractivitate fizica, un handicap, o familie saraca, o familie destramata, un parinte alcoolic, o alta etnie, unele tulburari ale copilului – pe scurt, orice caracteristica personala sau din familie ce il face pe copil diferit de altii (perceputa de el si altii in sens negativ).
In final – complexul de inferioritate la copil apare si se intensifica din cauza: opiniilor exterioare negative; respingerii sau dezaprobarii celor din jur; esecului de a se ridica la asteptari. Perceptia de sine a copilului, imaginea sa de sine, parerea sa despre sine – toate se formeaza pornind de la cei din jur (in primul rand cei semnificativi) si de la modul in care este perceput si tratat de catre cei din jur.
Un copil incurajat, sustinut, iubit si laudat va capata incredere si acea incredere il va face sa gandeasca pozitiv, sa incerce, sa accepte mai usor esecul si sa continue sa incerce. Un copil ignorat, dezaprobat, criticat, batjocorit va capata o imagine oribila despre sine, o convingere ca nu este in stare de ceva bun si in loc sa incerce, va renunta. Va considera chiar ca nu merita sa aiba mai mult, ca nu poate avea si nu poate fi mai mult. Copilul nu va valoriza ceea ce este bun la sine, nu isi va aprecia calitatile (punand accent pe defecte) si nu isi va descoperi aptitudinile…