Casă și grădină3 idei simple pentru a vă decora casa cu fructe și legume...

3 idei simple pentru a vă decora casa cu fructe și legume uscate

Cei care cred că fructele și legumele uscate nu au prea multe de oferit în ceea ce privește decorarea casei, se înșală. În acest articol puteți afla câteva idei pentru a vă decora casa cu aceste materiale naturale. Aveți nevoie și de un deshidrator pentru a usca rapid și în mod eficient fructele și legumele tăiate în bucăți adecvate.

Navigare rapidă în articol:

  1. Aranjamente din fructe uscate
  2. Uleiuri esențiale pentru a umple casa de parfum
  3. Combinații pentru diverse decorațiuni

1. Aranjamente din fructe uscate

Fructele și legumele uscate pot fi incorporate în diferite aranjamente florale. Acestea pot fi folosite apoi pentru a decora masa din living, în perioada Sărbătorilor de iarnă. Folosiți un deshidrator de fructe pentru a usca feliile de lămâi galbene, de lime, de grapefruit, mandarine și portocale. Aveți astfel posibilitatea de a usca și felii de morcovi, de păstârnac și altele. În acest fel puteți combina diferite arome și texturi, realizând creații uimitor de frumoase.

Folosiți și bastonașe de scorțișoară, panglici colorate din satin sau organza, lumânări parfumate.

O idee grozavă este să folosiți și diferite fructe uscate precum sunt: felii de mere, felii de gutui, felii de kiwi și altele. Acestea vor umple casa de arome, ceea ce este chiar grozav, pentru că puteți profita la maximum de mirosul lor în această perioadă.

Legume agățate

De obicei, în bucătăriile rustice poți vedea felii de legume uscate agățate pe ață, cum sunt cele de morcovi, pătrunjel sau păstârnac. Mulți oameni agață pe ață la uscat ardei iuți de culoare roșie și verde. În concluzie, dacă vreți să aveți astfel de aranjamente frumoase în casă, puteți alege legumele dorite și să le înșirați pe ață, așa cum vă doriți. O idee bună ar fi să le uscați în prealabil în deshidratorul de fructe și legume. Puteți folosi la ornamente și dovlecei mici, știuleți de porumb și ardei iuți, fel de fel.

În acest fel obțineți cu siguranță un decor original, foarte interesant, în bucătărie.

Metoda de uscare

Puteți usca fructele și legumele și în cuptor, pe o foaie de pergament în tava de copt, sau pe un grătar din metal. Temperatura ar trebui să fie cuprinsă între 110-120 de grade Celsius. Mai există și acea tehnică artificială de uscare, cu ușa de la cuptor deschisă doar un pic, cam 5-7 cm; această tehnică însă durează cam 10 ore.

La deshidrator temperatura variază între 35-70 de grade Celsius. Unii oameni usucă fructele și legumele și la cuptorul cu microunde, timpul fiind cuprins între 30-60 minute, însă mult mai bine ar fi de folosit un aparat special de uscare – deshidratorul de fructe.

2. Uleiuri esențiale pentru a umple casa de parfum

O idee grozavă este să folosiți și uleiuri esențiale, pentru a umple casa de mirosuri plăcute, fine, naturale. De pildă puteți folosi ulei de scorțișoară; puneți câteva picături pe crenguțele prinse în mănunchi, sau pe conurile de pin.

Beneficiile uleiului de scorțișoară (obținut din scoarța arborelui de scorțișoară din Ceylon) sunt:

  • Are efect revigorant asupra stării de spirit
  • Are proprietăți tonice, stimulatoare
  • Combate oboseala, sentimentele de singurătate, depresia
  • Îmbunătățește starea emoțională, creativitatea și inspirația
  • Reduce simptomele astenico-depresive
  • Combate stările de greață și amețeală.

La fel de plăcut este și uleiul de lămâie sau de grapefruit, care elimină depresia și au efect revitalizant și energizant. Alte uleiuri esențiale recomandate sunt cele de: portocală, bergamotă, lavandă, brad, trandafir, etc.

3. Combinații pentru diverse decorațiuni

Pentru a crea un aranjament cu aspect extrem de interesant, puteți folosi diferite materiale naturale cum sunt conurile de pin, nucile, crenguțele de brad. Acestea pot fi combinate cu fructe uscate, felii de lămâie și portocale. În acest fel, veți putea realiza un ansamblu deosebit de creativ din fructe uscate și fructe de pădure (nuci, castane, alune).

Pentru a realiza un decor rustic puteți folosi și legume uscate, care merg perfect pentru decorațiunile naturale pentru casă. O idee grozavă ar fi să folosiți știuleți de porumb cu boabe galbene și roșiatice (cum sunt cei pentru floricele).

Florile uscate, petalele de trandafiri și lavanda, arată senzațional în ornamentele pentru casă.

Ornamente cu fructe colorate

Încercați să combinați diferite fructe – rodii, mere roșii, galbene și verzi, citrice fel de fel, etc. Veți vedea că aceste fructe arată grozav în diferite decorațiuni, cum sunt și coronițele de Crăciun sau aranjamentele cu lumânări parfumate pentru masa de Sărbători.

Fructe uscate și alte materiale naturale pentru decorarea cadourilor

Ambalarea cadourilor de Crăciun poate fi și mai frumoasă dacă se folosesc câteva lucruri cu aspect natural cum sunt: felii uscate de portocală, felii uscate de lămâie, crenguțe mici de brad, conuri de pin și panglică colorată. Este foarte simplu de ambalat un cadou. Trebuie să folosiți hârtie de ambalat maro și sfoară pentru a lega cadoul. Apoi cu un ac mai gros faceți aranjamentul din aceste elemente naturale (felii de fructe uscate, conuri, crenguțe de brad), pe care apoi îl prindeți de cadou. Legați și o panglică frumoasă sau un șnur auriu, cu aspect festiv.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.