Din perspectiva unui adult, viaţa copilului este una lipsită de complicaţii şi de provocări; comparativ cu viaţa adultului, pare că un copil nu are motive să devină neliniştit, anxios şi stresat. Însă nu este aşa: un copil se confruntă cu propriile dificultăţi, schimbări, provocări şi nu putem omite faptul că el nu are formate strategii personale de a gestiona şi diminua aceste stări negative.
Un copil este mai sensibil decât un altul la factorii ce pot cauza nelinişte, anxietate şi stres. Unele stări de acest fel trec de la sine, altele se generalizează şi permanentizează. De aceea este important ca părintele să descopere dacă are un copil neliniştit şi stresat.
Ce poate cauza neliniştea şi stresul copilului?
Schimbările în viaţa sa sunt un prim factor – mulţi copii, de exemplu, se confruntă cu anxietatea de separare, când trebuie să meargă la creşă sau grădiniţă. Experienţele negative duc la nelinişte şi stres, fie că este vorba de o întâmplare neplăcută (un mic accident, o altercaţie cu alt copil), fie că e vorba de un eveniment mai serios (o boală în famile, deces, mutare etc.). Chiar şi vizionarea unui eveniment negativ la TV poate naşte nelinişte şi stres la copilul mic, la fel şi filmele de groază.
Un program mult prea solicitant este încă un factor de stres la copiii de vârstă şcolară, care de abia au timp să îşi îndeplinească sarcinile. De multe ori, anxietatea şi stresul copilului sunt legate de imaginea sa de sine – când un copil nu se consideră în stare să facă ceea ce i se cere acasă sau la şcoală, când se teme de eşec, devine stresat şi anxios.
Vezi cum poţi descoperi dacă ai un copil neliniştit şi stresat
O schimbare de atitudine, de comportament, în felul de a fi al copilului este un prim semn de nelinişte şi stres. De exemplu, un copil vesel care devine peste noapte tăcut, un copil independent care devine subit nevoiaş, un copil sociabil care devine retras. Când este vorba de anxietatea de separare de părinte la vârste mici, semnul principal este că cel mic devine nevoiaş şi refuză să se dezlipească de părinte, plângând şi ţipând când vine timpul despărţirii.
Stările schimbătoare de dispoziţie sunt un alt semn al anxietăţii şi stresului; deşi nu este ieşit din comun ca un copil să treacă rapid de la o stare emoţională la o alta, când acest lucru se întâmplă frecvent, este semn al unei dificultăţi.
Probleme de atenţie şi concentrare. Un copil neliniştit şi stresat va întâmpina dificultăţi în îndeplinirea sarcinilor sale, nu se va putea concentra şi îşi va pierde interesul pentru activităţile sale.
Dezvoltarea unor ticuri nervoase. Un semn clar ce ajută părintele să descopere că are un copil neliniştit şi stresat îl reprezintă apariţia ticurilor nervoase (îşi muşcă unghiile, pocneşte din degete, se trage de păr sau îl răsuceşte mereu între degete etc.). Aceste ticuri sunt calea sa de a încerca să se calmeze şi relaxeze. Deseori, un copil anxios va regresa la vechi obiceiuri peste care trecuse – de exemplu, suptul degetului.
Dureri. Un copil neliniştit şi anxios se va plânge şi de dureri de cap sau de stomac, în special când factorul care îi cauzează anxietate este aproape.
Probleme de somn. Copilul neliniştit va avea dificultăţi să adoarmă, se va trezi deseori în timpul nopţii, va avea coşmaruri. Iar oboseala rezultată din aceste probleme îi va intensifica stresul. Uneori, apare şi cunoscuta problemă legată de udarea patului în timpul nopţii, chiar la copii mărişori care nu au mai făcut de mult aceasta.
Ce poţi face ca părinte când descoperi că ai un copil neliniştit şi stresat
Acordă-i atenţia ta completă şi reasigură-l că îl poţi ajuta, oricare ar fi problema sa. Întreabă-l ce s-a întâmplat, cum se simte, de când se simte astfel; copilul mic poate că nici nu ştie că se simte stresat, aşa că pune cât mai multe întrebări pentru a afla ce s-a întâmplat în viaţa sa, acasă, la grădiniţă, şcoală. Arată-i că este în regulă să se simtă speriat şi stresat, încurajează-l să vorbească despre ce îl face să se simtă astfel.
Orice i-ar cauza neliniştea şi stresul, fă-l pe copil să vorbească despre acest lucru şi să caute căi să nu se mai simtă aşa (îl întrebi simplu: „ce crezi tu că ar ajuta, ce am putea face să nu te mai simţi aşa?”). Foarte important este să petreci timp cu copilul şi să te asiguri că face activităţi plăcute care îl relaxează. Poţi să-l ajuţi să înveţe tehnici simple de relaxare (respiraţie, vizualizare, minge de stres) care să înlocuiască ticurile nervoase.
Este important ca părintele să descopere cauza neliniştii şi a stresului copilului; când este vorba de un eveniment traumatic, medicul pediatru este persoana care îi poate oferi sugestii utile pentru diminuarea anxietăţii şi a stresului.
