Ura la copii este o emotie relativ normala, atat timp cat nu se manifesta prea frecvent sau intens. Copiii nu au un psihic stabil si format si sunt extrem de labili – emotional vorbind. Trecerea de la o stare la alta si exprimarea unor stari emotionale intense este normala, in special in cazul puberilor, care trec printr-o perioada extrem de dificila in formarea personalitatii. Totusi, ura la copii manifestata prin anumite comportamente poate fi si un semn de avertisment pentru parinti, care sa arate o dezvoltare problematica a acestora.
In primul rand, ura la copii – ca emotie normala – poate fi directionata de obicei in trei principale directii: spre parinti, spre profesori/educatori si spre alti copii de varste apropiate.
Ura la copii fata de parinti este o emotie normala, atat timp cat ea se manifesta ca efect al unui anumit conflict. Daca dupa ce il pedepsesti sau ii refuzi un anumit lucru, copilul striga “te urasc!”, sau daca gasesti scris in jurnalul sau “o urasc pe mama/tata”, nu trebuie sa intri in panica! Probabil ca fiecare copil la un moment dat s-a gandit sau chiar a exprimat cat de mult isi uraste parintii! Aminteste-ti de tine!
Aceasta emotie este normala – atata vreme cat este efectul unei dispute si este trecatoare. Daca insa copilul abordeaza o atitudine inchisa si ostila fata de unul dintre parintii sai mereu isi exprima frecvent ura la adresa acestuia, este semn clar al unei dificultati de relationare si trebuie sa treci la solutionarea acestei situatii!
O relatie mai dificila este uneori inevitabila intre copil si unul dintre parinti, insa daca este incarcata cu o ostilitate intensa si evidenta, aceasta poate avea efecte negative in dezvoltarea copilului si in atmosfera vietii familiale. Comunicarea este – inca o data, solutia cea mai buna. Intreaba-l pe copil de ce simte ceea ce simte, de ce crede ca este nedreptatit, spune-i ca are partea sa de dreptate, dar ca ura si inchiderea in sine nu este niciodata o solutie. Daca parintii sunt dispusi sa vorbeasca cu copilul lor si sa nu il trateze intotdeauna de sus, totul se poate rezolva.
Ura la copii este frecvent directionata spre profesori. Exista intotdeauna un profesor despre care copilul tau iti spune “il urasc si el ma uraste”, fapt care determina ca materia predata de catre acel profesor sa provoace probleme de invatare la copil. Acei profesori urati sunt de multe ori cei care predau materiile cele mai nepopulare pentru copii: matematica, chimie, istorie. Ura fata de profesor cauzeaza direct ura fata de materia predata si invers: ura fata de o materie scolara cauzeaza ura pentru cel care o preda!
Unii profesori, din pacate, pur si simplu nu pot relationa adecvat cu copiii, ii trateaza cu autoritate, dur, fara respect si se folosesc abundent de sanctiuni. Profesorul este in esenta – ca si parintele – o figura de autoritate, insa daca in cazul parintilor intra in ecuatie si atasamentul, dragostea naturala a copilului pentru acestia, profesorul este un strain care devine tinta perfecta pentru ura la copii.
Profesorii care sunt prea autoritari, nu stiu sa comunice cu cei mici, ii sanctioneaza des si ii recompenseaza rar, nu accepta o comunicare in ambele sensuri, au un stil de predare-invatare inchistat si rutinier – acei profesori isi atrag inevitabil ostilitatea si antipatia copiilor. Mai rau, unii profesori adopta un stil sarcastic, rad de copii, ii poreclesc cu diverse nume “amuzante” si astfel le afecteaza imaginea de sine, favorizand emotiile negative ale acestora. Atata timp cat ura nu este directionata spre toti profesorii, fara discriminare sau diferentiere, ci spre cei care nu au stiut cum sa relationeze cu cei mici, ura nu este o emotie anormala.
Ura la copii este de multe ori directionata spre cei de varste apropiate: frati/surori, colegi de clasa, copii din cartier. Aceasta emotie negativa apare deoarece copilul socializeaza cu cei de varste apropiate prin intermediul comparatiei sociale: “X este asa, eu nu”, X are aia, eu nu”, X merge acolo, eu nu”.
Aceasta comparatie este facuta de multe ori in defavoarea copilului: el vede doar ceea ce are celalalt si el nu vede ceea ce are el, dar celalalt nu! Asta pentru ca la copii, gelozia este o emotie extrem de intensa, iar simtul proprietatii este intensificat spre extrem! Cand copilul vede ceva atractiv care este in posesia altcuiva si pe care nu il poate obtine, solutia lui este ura! In special in relatia dintre frati si surori apare ura la copii, cauzata atat de aceasta gelozie si simt al proprietatii: “de ce fratele/sora mea a primit aia si eu nu?”, cat si de lupta intre frati pentru putere si pentru atragerea atentiei parintilor.
Acestia nu pot face decat sa le arate ambilor copii aceeasi atentie si afectiune si niciodata sa nu se comporte ca si cum ar favoriza sau prefera pe unul dintre ei! Atata vreme cat aceasta ura nu este permanenta, nu este directionata spre toti copiii si nu se manifesta prin comportamente frecvente de agresivitate – batai, altercatii verbale – acest lucru este normal.
In sfarsit, ura la copii este de obicei o emotie normala si trecatoare: o zi te uraste, o zi te ignora, o zi sta mereu pe capul tau! Insa aceasta emotie poate fi un semn de dezvoltare deficienta a personalitatii, semn al unei evolutii extrem de negative a copilului.
Cand aceasta ura se manifesta prin anumite comportamente deviante frecvente, parintii trebuie sa traga un semnal de alarma si sa comunice cu copilul, sa afle ce dificultati infrunta si sa ii propuna solutii. Iar daca aceste comportamente sunt frecvente, parintii au datoria sa se adreseze unui specialist, caci pot fi semne ale unui viitor comportament delincvent si ale unei personalitati deficiente si chiar criminale!
Care sunt aceste comportamente provocate de ura la copii, care trebuie privite ca semnale de alarma: distrugerea frecventa si in mod agresiv si intentionat a unor obiecte din jur, arderea unor obiecte, plante sau insecte, ranirea unor animale mici sau mari (de la paianjeni, soareci la catei sau pisici).
Aceasta agresivitate manifesta se va directiona cel mai probabil in viitor spre persoane (evolutia comportamentului deviant merge de la obiecte la animale si apoi la oameni) si este semn al unor dificultati majore in dezvoltarea copilului. Insa doar atunci cand sunt frecvente – doar pentru ca un copil a ars cu lupa o musca sau pentru ca a rupt o carte nu inseamna ca trebuie sa-l duceti fuga la psiholog!
