Un subiect tabu pentru părinţi şi adolescenţi: sinuciderea. De ce uneori e prea târziu?

0
461
Gânduri sinucidere adolescent
Gânduri sinucidere adolescent

Un subiect deloc agreabil, dar necesar: de ce se întâmplă atât de des (prea des) ca adolescenţii să se sinucidă, fără ca părinţii lor să fi avut vreo idee despre gândurile lor? De ce este suicidul printre primele locuri ale cauzelor morţii în rândul adolescenţilor şi tinerilor? Cum e posibil ca un copil să ajungă la astfel de gesturi disperate fără ca părinţii să fi observat ceva în neregulă?

Să dăm vina pe părinţi? Să dăm vina pe tinerii iresponsabili şi imaturi care fac astfel de gesturi disperate (fie că reuşesc ori nu)? Este mai raţional să nu dăm vina pe nimeni. Ambele situaţii pot fi înţelese: adolescenţii cad uşor pradă disperării şi sunt prin natura lor impulsivi, cu autocontrol scăzut şi înclinaţi spre gesturi dramatice şi „soluţii finale”. Părinţii pot să nu observe anumite indicii ale stării copilului lor, în special când acesta se ascunde atât de bine.

De fapt, aici e marea problemă: rareori un adolescent va vorbi deschis cu părinţii săi despre gândurile sale sinucigaşe, despre depresia sa, despre sentimentele sale. La fel, dacă părinţilor le este dificil să vorbească despre viaţa sexuală cu copiii, putem să ne închipuim cât de dificil ar fi să vorbească despre sinucidere…

De ce adolescenţii nu vorbesc cu părinţii lor despre gândurile legate de sinucidere:

Unul dintre motive este teama de a nu fi luaţi în serios – părinţii pot să îi dea tânărului ideea că nu va fi luat în serios, că nu va fi crezut, că i se va spune că vrea doar să dramatizeze şi să atragă atenţia. De câte ori nu aude un adolescent replici de genul: „nu vorbi prostii, nu ştii ce spui”, „nu e chiar aşa rău, o să îţi dai seama că exagerezi mai încolo”, „asta crezi tu că e o problemă, să vezi când eşti adult ce înseamnă să ai probleme”… Este deja clişeu: un adolescent crede că părinţii lui nu îl vor înţelege (şi uneori, chiar aşa şi este, părinţii fiind prea preocupaţi pentru a asculta cu adevărat şi pentru a încerca să înţeleagă întâi, de abia apoi să răspundă).

Pe de altă parte, există teama de o reacţie intensă de furie din partea părinţilor, sau de tristeţe, care îl vor face să se simtă vinovat pe adolescent, aşa că preferă să ţină pentru el toate gândurile şi emoţiile sale.

De aceea, foarte rar un adolescent va vorbi cu părinţii când se simte depresiv, disperat, când are gânduri legate de sinucidere. Şi din păcate, foarte mulţi adolescenţi au astfel de gânduri.

Ce indicii pot arăta că adolescentul are gânduri legate de sinucidere:

♦ Orice tulburare psihică sau emoţională face copilul mai vulnerabil la astfel de idei; în special depresia (care trebuie recunoscută ca o boală reală) conduce la idei şi tentative de suicid, de aceea e important să se cunoască semnele depresiei. Atenţie: studii au corelat riscul de suicid cu tratamentul cu antidepresive, aşadar dacă tânărul ia antidepresive pentru depresie, trebuie monitorizat cu atenţie (niciodată nu i se vor lăsa pilulele la îndemână).

Citește și:  Taberele de vară pentru copii – o experiență pozitivă ce ajută copilul în dezvoltarea personală

Traumele precum abuzul, decesul cuiva drag sau chiar divorţul părinţilor pot face un adolescent sensibil să recurgă la astfel de gesturi dramatice.

Consumul de alcool sau droguri este o primă cale de evadare din viaţa reală a tânărului, care poate ajunge însă să se gândească la o „evadare” finală.

♦ Violenţa – în familie sau la şcoală, copilul victimă unor agresiuni poate vedea în suicid scăparea (după cum s-a spus, adolescenţii sunt impulsivi, înclinaţi spre acţiuni dramatice, căutând soluţii definitive şi sigure la problemele lor; încă nu au experienţa necesară de a confrunta o problemă gravă calm şi răbdător).

Accesul la căi „simple” de a comite suicid: pilulele periculoase, armele nu trebuie să fie la îndemâna unui adolescent niciodată.

♣ Semne care indică riscul unei tentative de suicid (multe aceleaşi semne ca ale depresiei) sunt:

  • dispariţia interesului pentru activităţi înainte plăcute;
  • rezultate slabe la şcoală;
  • izolare de colegi şi amici;
  • schimbări bruşte de dispoziţie, cu preponderenţa stărilor negative (tristeţe, furie);
  • schimbări în alimentaţie (mănâncă prea mult sau aproape deloc) şi în programul de somn (doarme prea mult sau mai deloc);
  • nepăsare generală faţă de oameni şi lucruri;
  • agresivitate.

Alte semne ce nu pot fi şi nu trebuie ignorate de către părinţi:

  • ascultă, citeşte sau scrie lucruri despre moarte;
  • spune lucruri de genul „oricum viaţa nu are sens”, „oricum dacă mor nu suferă nimeni”, „nu o să vă mai supăr mult timp”, „când eu nu voi mai fi…”, „aş vrea să nu mă fi născut” (este cu atât mai grav când le spune calm, căci dacă le strigă la furie, pot fi doar o revărsare de nervi);
  • îşi face ordine în lucruri şi dă prietenilor din lucrurile sale dragi (semnal de alarmă!);
  • îşi face tăieturi sau arsuri, explicând neconvingător provenienţa acestor (atunci când sunt depistate).

După cum s-a spus, marea problemă este că părinţii nu observă întotdeauna aceste semne; nu este chiar atât de ciudat, având în vedere că adolescenţii se ascund cu talent.

De aceea, prima şi cea mai importantă cale de a preveni sinuciderea este construirea şi menţinerea unei relaţii deschise cu adolescentul; când simte că are părinţi iubitori, comunicativi şi înţelegători, scade riscul unei tentative de suicid (mulţi tineri care se gândesc la suicid au ideea că părinţilor de fapt nu le pasă prea mult de ei şi că „le-ar fi mai bine” fără ei!).

Vom citi într-un articol viitor şi cum putem proceda ca părinţi odată ce descoperim realitatea tulburătoare că adolescentul se gândeşte la sinucidere.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.