Despre bebe…
In saptamana 22 de sarcina, bebe are in jur de 28-29 de centimetri (deci nu a crescut mult in lungime), insa cantareste cu 100 grame mai mult: 450. Are inca spatiu sa se intinda, sa se rostogoleasca, sa loveasca in burtica ta si i se dezvolta simtul tactil (el incepe sa isi atinga si exploreze si propriul trup). Gingiile ii sunt formate si ii cresc primii dinti. Pielea sa este inca sensibila, rozalie si plina de riduri, dar se dezvolta rapid. Buzele, sprancenele si ochii sunt formate, insa inca nu are o culoare determinata a irisului.
…si viitoarea mamica:
In saptamana 22 de sarcina, miscarile bebelusului se intensifica, iar daca pana acum nu ti-ai dat seama care sunt ale lui si care sunt provocate de activitatea intestinala, acum e imposibil sa nu le distingi! Daca iti apesi putin pe burtica, vei vedea cum bebe loveste la randul sau, raspunzandu-ti.
Desi nu mai ai stari de greata, poti fi inca sensibila la anumite mirosuri: de prajeli, de alcool, cafea, parfumuri intense, asa ca e bine sa le eviti. Daca observi anumite sangerari anale, se poate sa fie vorba despre neplacutii hemoroizi: ar fi bine sa mergi la medic sa vezi ce poti face, caci hemoroizii iti pot cauza disconfort serios. Hemoroizii apar extrem de frecvent in timpul sarcinii sau al nasterii.
Hemoroizii
Daca inca ai scapat de aceasta neplacere, este esential, pentru diminuarea riscului de aparitie, sa consumi multe lichide, sa pastrezi o igiena stricta, sa consumi fibre si sa eviti constipatia. In plus, formeaza-ti muschii prin exercitiile Kegel – nu ai voie sa uiti de ele si nu sta mult in pozitia sezut! Daca ti-au aparut deja, intreaba medicul ce poti face pentru ameliorarea neplacerii: bai calde, alifii (dar nu ai voie sa faci interventii chirurgicale!).
Planuri
Daca ai stabilit deja momentul si durata concediului maternal, foarte bine! Ai grija, totusi si informeaza-te cu atentie asupra legilor: se pare ca se va introduce in tara noastra o lege conform careia tatal este obligat(!) sa isi ia macar o luna din concediul de maternitate, in timp ce mama se intoarce la lucru. Altfel, pierdeti indemnizatia… Asadar, informati-va asupra legilor si a regulilor firmei (daca lucrezi la o firma privata), discutati in doi si luati cea mai buna decizie. Planuiti si cine va sta la sfarsitul concediului maternal cu copilul: il lasati cu bunicii, angajati o bona?…
Trusoul bebelusului
Pana in saptamana 22 de sarcina, ar trebui sa stiti sexul bebelusului, daca ati ales sa aflati inainte de nasterea sa! Asa ca puteti sa petreceti cateva dupa-amieze placute in doi cautand cele necesare noului membru al familiei! Mergeti intai doar in recunoastere pe la toate magazinele specializate si nu achizitionati nimic, pentru a putea compara calitatea si preturile. In plus, daca va ganditi sa organizati o petrecere pentru bebe, ganditi-va ca unele din lucrurile pentru bebe va vor fi date drept cadou.
La ce ar trebui sa va uitati: un patut sigur, solid si comod (nu este recomandat ca bebe sa doarma in patul vostru deloc – pe langa alte inconveniente, se poate sufoca!), un scaun special de masina, un port-bebe, un carucior; trusoul: paturele, body cu capse, pijama dintr-o bucata, prosopele. In plus, bineinteles, arsenalul pentru schimbat: scutece, prosopele, crema pentru fundulet… In rest, te poti amuza facand o lista cu ce va urma: jucarii (cand vezi una irezistibila, nu o cumpara imediat – o poti trece pe lista cu daruri de la petrecerea bebelusului, care se tine de obicei in trimestrul trei), kituri de siguranta pentru casa (acelasi sfat – trece-le pe lista), scaunel pentru masa, costumase pentru cand este mai mare, botosei…
Daca, insa, ati decis sa pastrati minunata surpriza a sexului bebelusului pentru momentul nasterii, te poti axa doar pe elementele neutre: patutul, scaunul pentru masina si masa, caruciorul… Sau, daca esti o impatimita a shoppingului, poti face doua liste separate: ce as vrea pentru o fetita – ce as vrea pentru un baietel…
Petrecerea pentru bebe
Inca nu e momentul – de obicei, petrecerea („baby shower”) are loc in trimestrul trei, dar pentru a te feri de surprize mai putin placute, vorbeste cu cea mai buna prietena a ta, care va organiza totul si spune-i clar cine doresti sa fie invitat si cine nu. In mod obisnuit, aceste petreceri sunt doar pentru femei: dar in ultimul timp, se fac si in cupluri! Deci gandeste-te ce fel de petrecere vrei sa ai si fa singura o lista cu invitatii!
Cheama doar prietenele adevarate si rudele, pentru a te feri de barfe rautacioase de genul: „ne-a chemat doar pentru cadouri”! Petrecerea pentru bebe ar trebui sa fie un moment vesel si relaxant cu cei dragi si nu o obligatie, deci daca nu te simti in stare, renunta la ea, nimeni nu te va condamna!