Relațiile dintre părinți și copii, cum influențează acestea dezvoltarea copilului

0
252

Relatiile dintre parinti si copiiRelatiile dintre parinti si copii constituie baza formarii micutului, a socializarii sale, a adaptarii la lume. Adultul de mai tarziu este inevitabil influentat de aceste relatii, in mod pozitiv sau din contra. Modul de interactionare din familie este modelul esential pentru relatiile copilului, adolescentului si ale adultului.

Pe cat de importante sunt relatiile dintre parinti si copii, pe atat de dificile pot fi: pentru ca parintii nu stiu cum sa comunice adecvat cu cel mic, tratandu-l uneori ca pe un copil nestiutor si naiv. Unii parinti pun prea mare accent pe latura autoritara, altii pe cea afectiva – in timp ce altii pur si simplu nu dispun de timpul necesar pentru a fi intr-adevar un parinte activ. Cat despre copil, acesta va dezvolta relatii ambivalente cu unul dintre parinti – in general fata cu mama si baiatul cu tatal sau. Va avea nevoie de acest parinte si il va iubi, insa in acelasi timp, uneori isi va dori sa ramana doar el cu celalalt parinte!

Relatiile dintre parinti si copii trebuie sa raspunda nevoilor relationale ale celor mici:

  • Nevoia de afectiune si protectie. Din prima zi de viata a bebelusului, aceasta este cea mai acuta nevoie pe care parintii trebuie sa i-o indeplineasca. Lasand la o parte protectia si siguranta materiala (adapost, hrana), copilul, chiar de la nastere, resimte o nevoie de apropiere, de intimitate, de afectiune. In primii ani, apropierea fizica, imbratisarile indeplinesc aceasta nevoie. Insa la un moment dat, nu mai este de ajuns sa il imbratisezi – trebuie sa ii spui si sa ii arati prin interesul acordat ca il iubesti. Parintii mult prea ocupati si stresati fac uneori greseala sa creada ca daca cel mic are tot ce doreste – material vorbind, nu are nevoie de altceva. O alta greseala – a presupune ca micutul stie ca este iubit, ca este de la sine-inteles. Nu! El are nevoie sa o simta, sa o auda si sa se stie iubit.
  • Nevoia de autoritate. Sigur, nici un copil nu va veni sa spuna „mami, am nevoie de o regula”, insa orice copil trebuie din primii ani ghidat cu blandete si invatat ce este permis si ce nu. Nu are rost sa insistam asupra pericolelor presupuse de lipsa autoritatii parintesti – copilul nu invata limitele de comportament, odata cu integrarea sa intr-un grup nu le intelege si se poate chiar pune in situatii riscante. Exista o vorba 99% adevarata: „copilul are nevoie de parinti, nu de prieteni”! De ce 99% – pentru ca in unele situatii ajuta, totusi, sa nu ganditi ca niste parinti, ci in mod obiectiv, ca niste prieteni – dar asta mult mai tarziu, in adolescenta. Ambii parinti trebuie sa exercite autoritate, sa stabileasca reguli si limite ale comportamentului pe care sa le transmita cat se poate de clar celui mic. Esential in stabilirea si respectarea regulilor este atat consecventa – nu „lasati de la voi” atunci cand se incalca o regula clara, insa si flexibilitatea – pe masura ce copilul creste, ar trebui sa modificati si schimbati unele reguli devenite inutile. O regula eficienta trebuie sa aiba un scop – in general, trebuie sa existe pentru binele copilului! Este obisnuit in familie ca mama sa exercite functia de afectivitate, iar tatal cea de autoritate. Insa un model mai eficient, care ii asigura ambele nevoi copilului de la ambii parinti este ca fiecare parinte in parte, in functie de situatie, sa fie atat afectuos, cat si strict.
  • Nevoia de apreciere. O nevoie esentiala pentru orice fiinta sociala – iar in primul rand ea trebuie indeplinita in familie. Copilul are si el nevoie sa fie recunoscut, apreciat, valorizat. Succesul sau ulterior in viata depinde in mare masura de cum ii formeaza parintii increderea in sine. Un copil care nu este apreciat, laudat, incurajat, ci criticat sau ignorat isi formeaza o imagine de sine negativa – crezand ca nu este in stare sa faca lucrurile destul de bine. Orice vorba, chiar o glumita inofensiva venita din partea unui parinte afecteaza mai mult decat ai crede parerea celui mic despre sine. Asa ca renunta la apelative, etichetari de genul „obraznic”, „copil rau”, „ce prostut esti”, „nu poti sa faci macar asta” si incearca, in schimb, sa il ajuti si sa il convingi ca poate reusi.
  • Familie cu parinti si copiiNevoia de implicare. Relatiile dintre parinti si copii tind deseori sa fie unilaterale – parintii cer, copilul se supune! Insa cel mic are nevoie sa se simta parte din familie, sa fie implicat in activitati si chiar in deciziile luate. El are nevoie sa simta ca parintii sunt interesati de ceea ce are de spus si de el. Vorbeste cu el, cere-i ajutorul pentru mici sarcini si nu uita sa apreciezi ajutorul sau. Nu il ignora sau respinge cand vine la tine cu o problema. Si mai ales, invata-l sa te respecte respectandu-l tu pe el: multumeste-i cand te ajuta, cere-ti scuze cand ai uitat sau gresit cu ceva! Multi parinti nu doresc sa-si ceara scuze de la copii, gandindu-se ca se arata slabi in relatia parinte-copil: din contra, cel mic invata cat de importanta este sinceritatea si te respecta mai mult daca recunosti cand ai facut o gafa.
  • Nevoia de comunicare. Nevoia de apreciere si de implicare sunt strans legate de aspectul-cheie in relatiile dintre parinti si copii: comunicarea. Cand spunem comunicare, aceasta nu inseamna ca parintii sa ceara, copilul sa se supuna. Inseamna o comunicare din ambele sensuri, inseamna indeplinirea nevoii de a fi ascultat cu adevarat, de a fi inteles si de a primi, atunci cand ceri, sfaturi. Copilul, inca de cand este mic, trebuie sa se simta liber sa spuna ce are pe suflet si trebuie sa stie ca parintii il vor asculta, nu ignora. O mare greseala, cand copilul vine cu o problema, este ca parintii sa isi spuna „este doar un copil, ii trece” si sa ii ofere o jucarie/prajitura! Vorbeste cu el si ia-i problema in serios – unora si propriile tale probleme li se pot parea copilaresti! O comunicare deschisa care ii permite copilului sa se exprime, limitandu-i doar utilizarea cuvintelor agresive sau urate face ca perioada adolescentei sa fie mai usoara – adolescentul isi aminteste ca a putut de mic sa vorbeasca cu parintii sai si deci ii va evita si sfida mai putin.
Citește și:  Vezi dacă ești un părinte paranoic sau nu și care sunt cauzele care duc la paranoia!

Toate aceste idei despre relatiile dintre parinti si copii par de bun-simt, par logice, par chiar usor de pus in practica pentru un novice! Insa sarcina de a fi parinte este cu mult mai dificila decat arata intr-un articol! Copiii pot fi diferiti, pot sa raspunda sau nu la educatia adoptata de catre parinti, pot fi veseli si deschisi sau dificili si necomunicativi. Iar parintii pot sa nu stie cum sa reactioneze in diverse situatii – este momentul sa fiu afectuos si intelegator sau strict si autoritar?! Partea buna este ca, daca dedicati mai mult timp si efort, puteti invata pe parcurs cum sa fiti parinti mai buni! Cheia? Recunoasteti cand nu stiti cum sa procedati, recunoasteti fata de voi insiva cand ati procedat gresit, ganditi-va cum ati fi vrut sa reactioneze propriii parinti in situatia respectiva, si data viitoare adoptati reactia cea mai buna!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.