Statutul social, economic și politic al femeilor a avut o evoluție ascendentă în epoca modernității, mișcările sociale militand pentru egalitatea de drepturi. Și totuși, deși azi în majoritatea țărilor, femeile au drept de vot, au acces la educație și la piața muncii, au dreptul să-și aleagă partenerul de viață, au voie să poarte pantaloni, totuși, unele idei sunt prea adanc înrădăcinate în mentalitățile sociale pentru a rămane în trecut.
Idei sexiste și misogine se află peste tot în jurul nostru, ba chiar este ușor să le trecem cu vederea, într-atat sunt unele de obișnuite, de împămantenite. Sigur, adesea în societatea actuală, o persoană ce se comportă și exprimă idei misogine în mod direct este criticată. Dar doar cand e vorba de situații ce în mod clar discriminează (de tipul „bate femeia, că știe ea de ce”).
Istoric vorind, inegalitatea bărbat-femeie este destul de simplu de explicat în societățile arhaice, în care forța brută a masculilor era singura ce permitea supraviețuirea tribului; femeile se bazau pe bărbat pentru hrană și protecție. Odată cu Antichitatea, au apărut idei mai complexe asupra naturii femeii, una din ele avand o influență puternică timp de secole. E vorba de teoria aristotelică asupra „polarității sexelor”, unde femeia e descrisă ca un „mascul deformat”, un „animal imperfect”, cu sămanță nefertilă (bărbatul are sămanța vieții).
Continuand, creștinismul va prelua filosofia, în Evul Mediu femeia, trupul și sexualitatea sa fiind demonizate. Doar ca un exemplu, doi inchizitori germani spun în opera Malleus Maleficarum că e de înțeles că cele mai multe vrăjitoare sunt femei. În timpul reformei protestante, femeile erau obligate să se căsătorească, pentru ca răutatea lor să fie ținută sub control.
De fapt, de aceasta este vorba, în mare parte: necesitatea controlului, nevoia bărbaților să domine și să supună femeia, văzută ca un rău, ca un pericol. Dacă vi se pare exagerat, să ne gandim chiar azi, la percepța asupra femeii și sexualității. Nu a trecut atat de mult de cand femeile ce-și exprimau sexualitatea erau diagnosticate ca nimfomane, tratate pentru boala numită isterie (tratament cu șocuri electrice și alte metode simpatice).
Chiar azi, femeile ce se bucură de trupul lor și au mai mulți parteneri sunt insultate (nu dăm termeni), văzute ca „devoratoare de bărbați” sau „ciudate”. Si sunt presate să se mărite. Un singur caz: o femeie de 36 de ani, care și-a asumat că nu vrea să se mărite sau să aibă copii, nu doar că este presată de către familie constant, ci e întrebată dacă nu cumva este lesbiană (de parcă aceasta ar fi singura explicație!!)…
Imaginea asupra femeilor abundă de prejudecăți: ele sunt emoționale, iraționale (ca să nu spunem isterice), nu pot gandi logic, de aceea nici nu sunt bune la matematică sau nu se pot orienta în spațiu. Nici nu ar trebui să li se dea permis de conducere!
Azi biserica nu mai are o putere de influență la fel de mare, însă tot este un factor care contribuie la prejudecăți sexiste. Femeia este murdară, este cauza păcatului originar, doar trupul feciorelnic este curat. Femeia, de asemenea, nu poate intra în cler (cu mici excepții), doar bărbatul poate face legătura între om și divinitate. Femeia nu trebuie să aibă această putere. Din nou, e vorba de a avea control.
În ceea ce privește școlile, lucrurile au evoluat mult. Înainte femeia nu avea nevoie de educație, fiind doar învățată cum să fie o bună casnică, sau, în unele clase sociale, educația ei avea doar rol de a o face un companion plăcut de conversație pentru soț (erau învățate artele frumoase). Odată cu accesul la educație, tot s-au menținut diferențieri: cursuri diferite pentru fete/băieți; uniforme specifice (fetele trebuie să poarte fustă neapărat!); chiar și așteptări diferite în ceea ce privește performanțele școlare.
În ceea ce privește locul de muncă, situația e departe de a fi egală sau corectă. Accesul la posturi înalte nu e întotdeauna facil doamnelor. Dar partea cea mai sexistă este diferențierea în grila de salarizare: pe același post, salariul femeilor este mai mic decat cel al bărbaților. Și nu se poate nega sexismul și misoginismul, de vreme ce azi, în 2017, un deputat își permite să declare în Parlamentul European: „Desigur că femeile trebuie să caștige mai puțin decat bărbații, ele sunt mai slabe, ele sunt mai mici și mai puțin inteligente, ele trebuie să caștige mai puțin (replica a fost criticată public și a dus la o anchetă internă, însă oare cați nu l-au aprobat tacut??)…
Desigur, există femei care ajung în varf. Dar ce descoperim, dacă trecem în revistă aceste cazuri? Adesea, ele sunt percepute ca fiind dure, insensibile, aproape nefeminine. Femeia trebuie să aibă încă o imagine fragilă, pentru a atrage cavalerul care să o protejeze. Este o realitate și nu o presupunere faptul că femeile care au poziții de top și salariu foarte mare își găsesc cu greu parteneri de viață sau deloc (bărbații sunt intimidați sau pur și simplu nu doresc să fie bătuți în lupta celui care „caștigă painea”).
Am evoluat de la „femeia la cratiță” și „femeia mamă-eroină.” Dar tot există atatea prejudecăți față de cele care aleg cariera în detrimentul familiei, incat e greu să le expunem.
În societate ne vom lovi constant de standarde duble. În ceea ce privește sexualitatea, femeile cu mulți parteneri sunt ușoare, bărbații sunt armăsari. Femeile cu job de succes sunt aspre și insensibile, bărbații sunt caștigători. În ceea ce privește aspectul fizic, femeia care nu este atractivă găsește cu greu un partener care să o aprecieze pentru ea ca om, în timp ce bărbații au mai puține probleme, pentru că „bărbatul trebuie să fie doar puțin mai frumos ca dracul”. Un caz specific: cuplu, el și ea; ambii, supraponderali; după o perioadă, el se desparte de ea, zicandu-i că nu e atras de ea, deoarece e prea grasă…
Aceste prejudecăți sunt peste tot și în media: reclame misogine (la bere, unde fata servește, el bea; la creme epilatoare, unde femeia neepilată e descrisă ca fiind un bărbat; la cratițe și alte lucruri legate de gospodărie, unde ea e bineînțeles cea care se bucură grozav că primește o oală; în filme, unde există 10 actori masculi la o femeie etc.).
Aceste standarde duble se întrevăd chiar și în ceea ce numim bunele maniere. Sunt gesturi practice, pe care le interpretăm ca politețe, dar care se trag tot din ideea că femeia e fragilă, slabă, neputincioasă și trebuie protejată și condusă de bărbat. Chiar și în limbaj, mulți termeni peiorativi sunt cei feminini.
Mai mult, în ceea ce privește abuzurile asupra femeilor, încă ne confruntăm cu idei precum: „a lovit-o pentru că merita, el nu mai suporta”; „este vina ei că a ieșit noaptea îmbrăcată așa”; „ea a spus nu, dar de fapt voia”; „nu mă bag, e problema lor de familie, poate că el nu are de ales”; și lista poate continua…
Partea mai ciudată este că inclusiv femeile încurajează unele idei sexiste și misogine. De exemplu, comportandu-se ca ființe slabe, fragile, care au nevoie de protecție, pentru a atrage bărbații care sunt seduși de ideea să fie cavaleri. Sau purtandu-se ca și cum nu se descurcă singure, pentru a starni același instinct protector. Sau chiar prin prejudecățile lor asupra bărbaților: ei nu sunt făcuți pentru a schimba și hrăni bebelușul; ei nu se pricep să spele sau să gătească; ei pur și simplu nu sunt buni la astea!
Diferențe între femeie și bărbat există, este fapt natural. Însă poate va veni momentul în care aceste diferențe nu vor fi percepute ca aspecte ce fac un sex superior și altul inferior. Dar asta nu se va întampla atat timp cat astfel de prejudecăți sunt privite ca fiind fapte obișnuite…
