In mod ciudat, una dintre cele mai mici pisici domestice din lume a stat si la baza unei controverse destul de mari privindu-i originea. Astfel, in timp ce aceste pisici torceau in casele stapanilor, specialistii se certau in privinta originalitatii rasei Singapura, dar si a eligibilitatii sale pentru participarea la concursuri. Insa proprietarilor acestor pisici putin le pasa: in fond aveau in caminul lor niste animale de casa cu adevarat deosebite.
Aceasta rasa provine, dupa cum ii arata si numele, din Singapore, originand din incrucisarea intre pisicile aduse aici chiar si cu 300 de ani in urma. S-a considerat astfel ca aceasta rasa s-a format in mod cat se poate de natural, pe o perioada extinsa de timp. In toti acesti ani pisicile acestea au trait in semi-salbaticie, fiind numite “pisici de canal”.
Vanau ca sa se hraneasca, profitau de afectiunea oamenilor cand se putea, in general purtandu-si singure de grija. Rasa Singapura a fost redescoperita pe la sfarsitul secolului trecut, prin 1989 ajungand si in Europa primele exemplare. Imediat oamenii si crescatorii s-au indragostit de aceste pisici, care s-au raspandit imediat. In Europa inca sunt rare, dar in Statele Unite, unde sunt recunoascute ca si rasa, se pot gasi mult mai usor.
Controversa legata de rasa Singapura a luat nastere atunci cand s-a vazut ca seamana din mai multe puncte de vedere cu abisinienele. Se considera ca a rezultat din incrucisari succesive intre abisiniene si birmaneze, apoi rasa urmandu-si propriul drum. Unii creascatori insa nu doareau ca pisicile sa devina un avatar al tarii Singapore, care se mandreste cu ele, considerand ca originea lor este chiar americana, de aici provenind pisicile de la origine.
Testele au aratat insa ca aceste pisici au trait destul de mult pe teritoriul acestei tari, chiar daca au origini abisiniene, ele nefiind la fel cu acestea. Controversa continua, desi multi nu vad in ea decat o risipa de energie. Insa cine sunt pisicile care au starnit atatea discutii?
Rasa Singapura este una dintre cele mai mici din lume, ajungand la o greutate maxima de 4 kilograme.
Desi masculii sunt putin mai mari decat femelele, diferentele sunt mici. In ciuda dimensiunilor, au un corp agil si musculos, fiind active tot timpul. Blana este scurta, placuta la atingere, mereu in aceeasi nuanta, numita mai pompos aguti sepia (de fapt o nuanta de brun inchis). Au ochii mari, in general verzi sau de culoarea ambrei, mereu curiosi si sclipitori. Urechile apar disproportionat de mari, cum se intampla des in cazul pisicilor mici, insa per total aspectul fiind cat se poate de atractiv, motiv pentru care exista si cateva expozitii dedicate lor.
Personalitatea pisicilor din rasa Singapura este una foarte placuta, atasandu-se profund de stapani. Insa pe de alta parte, cine doreste sa achizitioneze un exemplar trebuie sa se gandeasca bine inainte, aceste pisici fiind adevarate pachetele de energie parca fara sfarsit. Vor dori mereu sa se joace sau sa ia parte la activitatile stapanului, acceptand insa sa ii tina companie si la calculator sau in fata ecranului TV cat timp pot sa stea prin preajma.
Acestor pisici le place la propriu sa se uite la ceilalti de sus, cocotandu-se oriunde se poate: dulapuri, draperii, rafturi, etc. Tocmai din cauza energiei debordante insa trebuie avut si grija sa nu strice lucruri in casa, de multe ori intrand in bucluc fara sa vrea. Se inteleg bine si cu alte pisici sau caini, fiind si tovarase foarte bune de joaca pentru copii, astfel consumand energia impreuna cu acestia. Miauna rar, fiind linistite chiar si in perioada imprecherii, asa ca multi le prefera si pentru acest aspect.
Din punct de vedere al ingrijirii, pisicile din rasa Singapura nu necesita un efort deosebit, fiind foarte accesibile. Blana scurta este usor de ingrijit, trebuind periata doar de doua ori pe luna, in schimb, o mangaiere folosind o bucata de piele de caprioara confera o textura deosebita blanitei.
Urechile in schimb, trebuie curatate mai des, acumuland praf din cauza marimii. Hrana obisnuita pentru pisici este foarte potrivita, neexistand riscul de obezitate la acesta rasa. In ciuda caracterului extrem de activ insa, aceste pisici se vor adapta bine la viata de apartament, suportand greu frigul si umezeala. Din punct de vedere al sanatatii sunt foarte rezistente, neavand boli specifice.
Insa grija deosebita trebuie acordata femelelor gestante, care uneori nu au puterea sa dea nastere puilor, care raman blocati. De aceea, in unele cazuri se practica operatia de cezariana. In schimb, cine are mai multi pui se poate considera un om bogat din toate punctele de vedere, un exemplar vanzandu-se pentru sume intre 400 si 600 de lire sterline, in functie de cat de bine respecta tiparul stabilit pentru expozitii.
Asa ca, pentru cine are dare de mana, dar si timp si energie din plin, rasa Singapura se poate dovedi un companion extrem de placut, oferind o pata de culoare existentei plictisitoare si pline de rutina.