Generalitati – temperament
Scotish Terrier-ul sau Scottie are ca tara de origine Scotia, exact asa cum o spune si numele sau, are un caracter puternic iar la aspect este deosebit, avand picioare scurte si o roba putin zburlita si aspra. Se spune ca acest caine a fost creat prin anii 1700, evident folosit de scotieni pentru vanatoare. Fiind un caine foarte vioi, apara ferma stapanului de orice daunator. Ulterior, printr-o inmultire selectiva, s-au definitivat cinci rase total distincte.
Scotish Terrier-ul a fost foarte apreciat de regele James VI al Scotiei, care odata cu urcarea sa la tronul Angliei a trimis sase terrieri ca si dar in Franta, terrierii fiind considerati stramosii acestui caine. Astfel dragostea regelui pentru aceasta rasa l-a facut pe micutul patruped foarte popular in intreaga lume. Unele persoane considera ca Scotish Terrier-ul ar fi chiar cel mai vechi caine din randul terrierilor de munte si ca celelalte s-ar fi dezvoltat din el, insa este o poveste destul de greu de demonstrat.
Scottie a fost pentru cativa ani buni la rand o rasa pura, in 1860 la o expozitie din Birmingham aparand prima clasa a Scotish Terrier-ului, desi nu si-au facut aparitia cainii adevarati din aceasta rasa. In 1882 se creeaza si clubul Scotish Terrier-ului, rasa fiind initial numita Aberdeen Terrier, exact dupa orasul scotian ce purta acelasi nume. In secolele al XIX-lea si al XX-lea Scotish Terrier-ul a fost folosit foarte mult la vanatoare, mai ales a vidrelor, a bursucilor, iepurilor si vulpilor.
Desi in prezent rasa mai are instinctele de bun vanator, Scotish Terrier-ul este mai mult folosit ca si animal de companie, meserie in care exceelaza. Este un caine ce nu cunoaste frica, demn, plin de multe calitati si incredibil de adorabil. Este foarte jucaus si amical atunci cand este pui si cand se maturizeaza devine un/o adevarat/a domn/doamna demn/a de respect.
In functie de cum este educat poate deveni suparacios sau chiar morocanos mai ales daca nu i se face pe plac, desi este mereu dispus sa mearga oriunde cu stapanul si sa faca orice pentru acesta. Desi nu-si arata afectiunea voluntar, Scotish Terrier-ul este un caine chiar iubitor, fiind si un paznic excelent al familiei sale, tot timpul curios care nu va ezita o clipa sa-si foloseasca calitatile de bun vanator.
Aspect fizic
Scotish Terrier-ul este un caine plin de muschi, desi micut de statura, este compact, creeaza senzatia de putere si echilibru. Are o simetrie perfecta si o ordine incredibila in constitutie, este mic cu un cap lung pe care il poarta cu mandrie in mersul sau elegant. Ochii sunt de forma migdalei si au o culoare inchisa de regula negru sau caprui si sunt situati adanc sub sprancenele proeminente. Nasul sau este mare si dintii sunt foarte puternici, urechile sunt putin ascutite si le poarta mai mereu ridicate vertical, la fel ca si coada sa scurta.
Gatul sau este plin de muschi, scurt iar atunci cand este adult este foarte scund, corpul sau fiind aproape de sol. Picioarele sale sunt scurte, iar daca ii lasati roba sa creasca pot nici sa nu se vada acele membre. Scotish Terrier-ul poate fi confundat cu Westie care insa este alb, dar pentru cei care sunt novice in ale raselor canine este de inteles. Scottie nu este niciodata alb, iar roba lor este diferita intotdeauna.
Parul exterior este sarmos, ferm si foarte rezistent, are doua straturi, pe de o parte puful moale si des pe de alta parte parul aspru. Trebuie periat macar de doua ori pe saptamana pentru a evita incurcarea parului. Roba Scotish Terrier-ului poate fi de culoare neagra in cele mai multe cazuri, dar poate avea si un aspect dungat, creat pe un fond cenusiu, chiar grizonat, diverse nuante de gri si nisipiu.
De regula toti cainii din aceasta rasa sunt tunsi cam la fel, li se lasa in jurul botului o barba iar picioarele nu se tund pentru a crea acel aspect maiestuos, iar partea superioara este tunsa scurt. La maturitate un Scotish Terrier poate sa atinga inaltimea de maxim 28 de centimetri si greutatea de maxim 10,5 kilograme.
Cum ii place sa traiasca
Scotish Terrier-ul este un caine foarte intelgent, greu de tinut in frau in preajma animalelor de talie mica, mai ales a veveritelor, a soarecilor si chiar si a pisicilor. Este un caine independent deci va fi cam dificil de dresat, nu va asculta de un stapan care-i aplica antrenamente severe, trebuie sa fiti blanzi si prietenosi cu el, rugandu-va ca la un moment dat sa ii starniti interesul de a va asculta.
Nu este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai afectuosi caini, insa atunci cand il adoptati de pui in sanul familiei, castigati un tovaras pe viata, chiar daca nu va sari el in sus de bucurie mereu cand il mangaiati, pentru ca pur si simplu nu-i place sa-si arate afectiunea. Poate fi agresiv fata de alti caini deoarece are un caracter dominant si nu va accepta prea bine compania mai ales a unui mascul. Cat despre locul in care ii place sa traiasca, ii este indiferent. Scotish Terrier-ul se acomodeaza la fel de bine intr-un apartament cat si la curte, atata timp cat sunt oameni in jurul sau si ii poate ajuta la treburi.