Cainele Greyhound apartine unei rase de caini care descinde din vremuri preistorice, cand era folosit drept caine de vanatoare. Are un instinct innascut de urmaritor, cand zareste un iepure in miscare are tendinta sa-l urmareasca la nesfarsit si sa ignore tot ceea ce il inconjoara.
Aceasta rasa exista de mai bine de 4000 de ani, lucru confirmat de hieroglifele din mormintele egiptene si asiriene. Greyhound este urmasul ogarului arab Sloughi si al ogarului egiptean. Abia in Evul Mediu a aparut si in Europa, el fiind adus in Franta de catre regele Ludovic al IX-lea. In acea vreme cainii Greyhound erau folositi la vanatoarea de iepuri, vulpi, cerbi si lupi.
In Anglia a fost introdus de catre celti si greci, iar englezii ar fi introdus o lege la acea vreme (anul 1014) care specifica ca doar nobilii aveau dreptul sa detina un caine Greyhound, omului de rand fiindu-i interzis acest lucru in dorinta protejarii vanatului. Astazi insa acest caine este folosit mai mult la curse, deoarece este apreciat pentru faptul ca alearga foarte repede. Are o forma aerodinamica cu umerii lasati oblic, astfel incat membrele anterioare in alergare pot cuprinde spatii mari, fapt ce face ca acest caine sa aiba o viteza si o rezistenta excelenta.
Este un caine foarte inteligent, rapid, vioi, foarte rezistent, perseverent, rezervat, mandru si curajos. Un exemplar standard se remarca prin rezistenta sa foarte buna, el reusind sa faca salturi lungi si pline de avant, in mare viteza. Aspectul sau general impresioneaza prin constitutia viguroasa, prin corpul bine echilibrat si proportionat, simetric, cu o musculatura frumoasa, toracele adanc, trunchiul vanjos, membrele suple dar si viguroase, cu labe sanatoase.
Are capul lung, cu craniul plat si maxilarul viguros. Ochii sunt mari, stralucitori, de culoare inchisa, care ii creeaza o privire inteligenta. Urechile sunt mici si cu textura fina, iar dintii sunt puternici si albi, incisivii de jos ating incisivii de sus. Gatul este musculos si lung, frumos arcuit si bine inserat in umeri.
Umerii sunt oblici, musculosi, orientati inapoi, cu marginile superioare foarte frumos conturate si cu osatura puternica. Membrele anterioare impresioneaza prin suplete, prin coatele bine asezate si degetele labelor bine pozitionate, nu sunt deviate nici inauntru si nici in exterior.
Toracele este lat si adanc, exact atat cat sa asigure spatiul necesar protejarii inimii si plamanilor. Coastele sunt proeminente si orientate inapoi, abdomenul este supt, ridicat in sus, spinarea lunga, pare lata si patrata, iar salele sunt puternice si frumos arcuite.
Membrele posterioare sunt suple si musculoase, coapsele si gambele sunt late, viguroase, genunchii sunt bine angulati, labele sunt solide, de lungime medie, cu degetele stranse si prevazute cu pernite tari.
Cainele are coada lunga, mai subtire la varf si mai groasa la baza, inserata destul de jos si purtata in jos si cu varful curbat. Corpul este acoperit cu par fin si des, de culoare ce poate varia foarte mult, poate fi: neagra, roscata, alba, maronie, cenusie, cafenie, maronie-galbuie, in dungi, sau combinatii ale acestor culori.
Masculul are talia 71-76 cm si greutatea de 25-35 kg, iar femela are talia de 68,5-71 cm si greutatea un pic mai mica decat a masculului.
Cainele Greyhound este un companion desavarsit, foarte fidel stapanului, bland si afectuos cand traieste in intimitatea acestuia. Cand traieste in curte si in cusca devine trist, de aceea trebuie tinut in casa, in apropierea familiei, astfel in privirea lui se va citi mereu prietenie si fidelitate, o dragoste constanta.
Acest caine trebuie dresat cu rabdare si diplomatie, nu trebuie tratat prin agresivitate si forta, sau urlete si tipete. Chiar daca este un caine inteligent si invata repede anumite reguli, totusi cand se afla liber trebuie tinut cont de faptul ca instinctul de vanator este una dintre calitatile acestei rase, astfel s-ar putea sa uite imediat tot ce a invatat si instincul sa fie mai puternic, iar la vederea altui animal in miscare sa fuga spre acesta pana la epuizare. In acest caz nu trebuie urmarit deoarece el se intorce intotdeauna la locul de unde a plecat.
Alimentatia acestui caine trebuie stabilita in functie de nevoiele sale, de greutatea sau starea sa fizica. Sfatul unui medic veterinar este intotdeauna de ajutor.
Datorita vitezei lui extraordinare, cainele Greyhound este folosit in unele tari la vanatoare, dar mai ales in cursele de alergari sau alte probe sportive pentru caini.
Video – Cainele Greyhound: