Prima miscare a bebelusului in burtica este un moment unic pentru viitoarea mamica, o clipa de uimire si bucurie. Insa cand va puteti astepta la acest moment? Bebelusul se misca de fapt mult mai devreme in sarcina, chiar de prin saptamanile 8-9 ale sarcinii, insa nu puteti inca simti aceasta.
De la prima miscare a bebelusului in burtica si pana la nastere:
Viitoarea mamica nu va fi astfel in masura sa simta prima miscare a bebelusului in burtica. Inca de prin saptamanile 8-9, acestuia i se dezvolta muschii si articulatiile mobile si micutul se misca usor si isi indoaie articulatiile. Prin saptamanile 9-10 de sarcina, miscarile sale iau avant: bebe, care este cam de marimea unui deget mare, se intinde, loveste si da din picioare, isi misca mainile – desi fara coordonare, isi roteste capusorul. Apoi, intre saptamanile 10-16 de sarcina, el isi va atinge fata, isi va deschide gura si va inghiti, va sughita, chiar va casca! Prin saptamanile 20-26, el isi va suge degetul si va afisa diferite mimici pe fata sa!
Din saptamana 8 si de-a lungul evolutiei sarcinii si dezvoltarii sale, bebe isi imbogateste repertoriul de miscari si devine din ce in ce mai energic si mai activ. Se va intinde, va face tumbe, va face roata, se va intoarce, isi va agita mainile si picioarele, isi va pipai trupul si cordonul ombilical, se va rostogoli in lichidul amniotic. Isi va forma si el un program personal de somn si de activitate. Insa cand va putea viitoarea mamica sa simta aceste energice miscari?
Nimeni nu poate spune exact cand va simti mamica prima miscare a bebelusului in burtica: momentul asteptat se intampla uneori in jurul saptamanii 19 de sarcina, insa alteori de abia prin saptamana 24. Aceasta depinde si de experienta: daca mamica se afla la a doua sau a treia sarcina, ea va recunoaste mai usor si des mai timpuriu senzatiile specifice – fiecare mamica descrie oarecum altfel primele senzatii, pana ce incepe sa simta cu claritate miscarile micutului si sa le recunoasca. Invers, daca este la prima sa sarcina, se poate pacali si crede ca isi simte micutul miscandu-se devreme in sarcina, inainte de saptamana 19 – dar senzatiile resimtite pot fi, de fapt, date de activitatea intestinala!
Asadar mamica isi va simti micutul agitandu-se intre saptamanile 19-25. Incepand din acest moment atat de asteptat, ea va simti din ce in ce mai des cum bebe loveste si chiar va putea sa ii invete programul sau de activitate! Insa nu imediat – nu e nimic iesit din comun daca nu mai simte nimic o perioada dupa prima miscare a bebelusului in burtica! Dar curand, se va invata cu miscarile micutului – el devine din ce in ce mai activ si loviturile sale vor fi mai puternice.
De-a lungul trimestrului doi al sarcinii, miscarile sale sunt cele mai energice – rostogolit, rasucit si agitat, deoarece bebe are suficient spatiu sa se miste in voie. Pe langa loviturile sale, mamica va simti de prin saptamana 25 si cum bebe sughita in burtica (un spasm) si cum se agita si tresare simtitor daca se sperie de ceva din exterior: un zgomot subit si ascutit, o lumina puternica. Bebe va incepe si sa isi suga degetelul – activitatea sa relaxanta preferata.
Odata cu trimestrul al treilea al sarcinii, miscarile bebelusului vor fi mai restranse, mai linistite – miscarile ar trebui sa fie la fel de dese, insa diferite: incet-incet, el nu mai are mult spatiu sa se rostogoleasca in voie si se limiteaza sa se intoarca, sa se intinda, sa dea din maini si picioare. Spre sfarsit, bebe se va misca diferit – mai mult un freamat usor. Prin saptamanile 37-38, bebe isi va adopta pozitia pentru nastere, cu capul in jos – mamica va simti o presiune crescuta in zona pelviana.
A simti cum bebe se misca in burtica este un moment frumos atat pentru mamica, cat si pentru tatal copilasului si alte rude. Este momentul in care se face simbolic „cunostinta” cu micutul si se poate crea o legatura. Incurajati tatal bebelusului, dar si pe fratii/surorile sale, sa ii vorbeasca si sa ii urmareasca miscarile – insa trebuie sa stiti ca in general, miscarile se vor simti prin atingerea burticii din exterior cam la cateva saptamani dupa ce simtiti primele senzatii in interior!
Miscarile bebelusului in burtica si activitatea normala:
Odata cu prima miscare a bebelusului in burtica, este recomandat sa fiti receptiva si sa invatati ritmul si programul sau. Fiecare micut va avea propriul program de somn si de activitate si va veti obisnui cu acesta – aceasta este important pentru a observa o posibila incetare sau descrestere a activitatii sale obisnuite sau o intensificare a activitatii sale, ceea ce poate fi semnal de alarma. In general, un bebe este activ la 1-2 ore timp de cateva zeci de minute.
Oricand nu ati simtit miscarile normale ale bebelusului mai multe ore, credeti ca nu s-a miscat deloc in ultimele ore, observati o descrestere a activitatii sale sau dimpotriva, o intensificare considerabila a loviturilor, este bine sa sunati medicul.
Atunci cand nu va dati seama daca bebe s-a miscat sau nu intr-o zi, fiind preocupata de alte lucruri, puteti sa il stimulati sa se miste pentru a va asigura ca este in regula: va intindeti linistita cu picioarele in sus sau pe o parte (bebelusii dorm bine cand va miscati si se trezesc energic fix atunci cand va intindeti!); beti un pahar de apa rece, bebe se va misca simtind schimbarea in temperatura; puneti muzica sau vorbiti-i asteptand raspunsul sau faceti un zgomot mai puternic. Daca bebe nu raspunde timp de 2 ore, e timpul sa sunati medicul.