Casă și grădinăPlante de apartament din specia cactus - Echinocactus (Cactus arici/Scaunul soacrei/Cactus-glob)

Plante de apartament din specia cactus – Echinocactus (Cactus arici/Scaunul soacrei/Cactus-glob)

Planta de apartament – Echinocactus (Cactus arici/Scaunul soacrei/Cactus-glob) este un cactus inarmat cu foarte multi spini de culoare galbena, care cresc din formatiunile ce poarta numele de areole si care sunt aranjati in randuri regulate, pe toata suprafata plantei. Echinocactusul poate creste foarte rapid, pana la dimensiunea de 10 centimetri inaltime, in primii ani de viata, dupa care ritmul sau de crestere scade gradual, ajungand sa-si dubleze dimensiunea abia dupa 5-6 ani.

Planta de apartament – Echinocactus (Cactus arici/Scaunul soacrei/Cactus-glob) face parte din familia Cactaceae, iar ca areal de crestere este specifica zona tropicala a Mexicului, unde, din nefericire, foarte putine plante mai traiesc astazi in habitatul lor natural, majoritatea gasindu-se in gradini botanice. Cactusul-glob este specia cea mai cunoscuta, dintre cele care se comercializeaza astazi in florarii si care provin din America Latina.

Cultivare si ingrijire

Planta de apartament – Echinocactus (Cactus arici/Scaunul soacrei /Cactus-glob) da o nota deosebita gradinilor si interioarelor in care este crescuta. Spre deosebire de alte plante, acest tip de cactus isi sporeste frumusetea pe masura ce imbatraneste, exemplarele adulte putand fi cu adevarat maiestuoase. Din punctul de vedere al cultivarii, Echinocactusul este foarte compliant, cerintele minimale fiind solurile bogate in nutrienti si bine drenate.

In cazul in care este necesara replantarea, la aproximativ 1-2 ani, este indicat ca aceasta sa se faca in perioada de primavara. Replantarea nu presupune si schimbarea vasului, ci doar o reimprospatare a solului. In perioada de vara, planta de apartament – Echinocactus (Cactus arici /Scaunul soacrei /Cactus-glob) necesita o cantitate mare de apa, dar aceasta se va uda doar dupa ce pamantul de la suprafata ghiveciului este uscat, pentru a preveni supraudarea.

In cazul in care planta este in lumina directa, incearca sa eviti udarea corpului plantei in momentul in care adaugi apa, pentru ca aceasta se poate arde sau poate deveni susceptibila la aparitia mucegaiului si a altor boli. Tot in perioada de vara, Echinocactus are nevoie si de adaugarea unui fertilizator, bogat in potasiu, o data la 2-3 saptamani. In perioada lunilor de iarna este indicata stoparea adaugarii fertilizatorului, pentru ca planta va intra intr-o perioada naturala de repaus.

Din punctul de vedere al cantitatii de lumina, planta de apartament – Echinocactus (Cactus arici /Scaunul soacrei /Cactus-glob) poate tolera umbra moderata, dar, in general, va creste foarte bine daca este expusa la o cantitate mare de lumina, chiar in lumina directa solara. Daca planta a fost crescuta in penumbra, in interior, este indicata expunerea graduala la lumina directa a soarelui, in cazul in care intentionezi ca, peste vara, planta sa stea in aer liber.

Crecuta in conditii bune, planta poate ajunge pana la dimensiuni de 40-50 de centimetri si va incepe sa infloreasca destul de repede.

Echinocactus
Echinocactus

Inflorire

Cactusul infloreste inca de la sfarsitul primaverii si vara, dar doar in momentul in care ajunge la maturitate si doar daca primeste o cantitate mare de lumina. Florile sale sunt diurne, de un galben puternic si formeaza un inel circular la varful plantei. Acestea nu sunt foarte vizibile, fiind cumva “pierdute” in apexul plantei.

Daunatori si erori de cultivare

In privinta daunatorilor, Echinocactus este sensibil la paduchii de plante si la cosenile (insecte), motiv pentru care este indicata administrarea unui insecticid, in cazul in care aceste probleme apar. Trebuie evitat, de asemenea, excesul de apa, care ar putea provoca putrezirea radacinilor. Acest tip de cactus poate traversa si perioade foarte scurte de inghet, dar este indicata protejarea lui de temperaturile foarte scazute.

Inmultire

Planta de apartament – Echinocactus (Cactus arici/Scaunul soacrei/Cactus-glob) face, in fiecare sezon, sute de seminte care pot fi colectate cu mare usurinta, dupa ce florile se usuca. Aceste seminte sunt de culoarea mahonului sau rosietice. Daca iti doresti inmultirea acestui cactus pornind de la seminte, le vei pastra pentru o noapte intr-un vas cu apa. Dimineata, in patul de germinare deja pregatit, vei adauga, cu o seringa, micile seminte. Asaza tavile de germinare in lumina si pastreaza solul umed pana cand semintele incoltesc, procesul durand intre doua si sase saptamani.

Pe masura ce vor creste, micii cactusi vor fi de forma unei sfere de culoare rosie, nu verde, iar in momentul in care apar primii spini, este momentul plantarii in vase de lut, de 5-8 centimetri. Lasa micile plante de apartament – Echinocactus (Cactus arici/Scaunul soacrei /Cactus-glob) sa se dezvolte in aceste ghivece timp de un an sau chiar doi, dupa care le poti replanta in ghivece mai mari, de 10-12 centimetri.

Cu ceva atentie si determinare, colectia ta de cactusi ar putea fi una extrem de bogata si foarte variata, un adevarat motiv de mandrie, in special pentru ca te vei numara printre putinii gradinari care inmultesc cactusii din seminte. Mai stai inca pe ganduri sau deja te-ai apucat?

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.