Plante de apartament cu flori colorate – Rhododendron (Trandafir de munte/Bujor de munte/Azalee)

0
4201
Rhododendron, Foto: westcoastgardens-whiterock.blogspot.com
Rhododendron, Foto: westcoastgardens-whiterock.blogspot.com

Planta de apartament – Rhododendron (Trandafir de munte/Bujor de munte/Azalee) este, probabil, unul dintre cei mai frumosi si mai spectaculosi arbusti cu flori. Numele i-a fost dat de botanistul Carl von Linne, iar genul Rhododendron cuprinde peste 1000 de specii si nenumarati hibrizi, de toate dimensiunile, de toate culorile si pentru toate gusturile. In gradina sau in ghiveci, izolati sau mai multe specii alaturate, Rhododendronii sunt potriviti pentru orice interior, terasa, balcon sau spatiu exterior, pe care le decoreaza intr-o maniera inconfundabila. Fiind o planta care prospera daca este cultivata intr-un sol acid, pregatirea corespunzatoare a pamantului de plantare este adevarata cheie a succesului cresterii si dezvoltarii bujorilor de munte. Spre deosebire de foarte multe alte plante care infloresc abundent, Rhododendronul nu indrageste soarele diminetii, motiv pentru care se va dezvolta foarte bine in zonele umbroase, situate pe partea de nord a cladirilor sau a gradinilor.

Cand plantez Rhododendron-ul (Trandafir de munte/Bujor de munte/Azalee):

Cea mai indicata perioada pentru plantarea Rhododendron-ului este cea de primavara, dupa ce ultimul inghet a trecut. Inainte de a planta azaleea, ai grija sa introduci radacinile sale intr-o galeata plina cu apa, deoarece umezeala este foarte necesara pentru ca planta sa se dezvolte. Va fi nevoie sa tii radacinile in apa pana cand bulele de aer dispar. Ai grija ca solul sa fie pregatit de dinainte si ca zona in care il vei planta sa fie ferita de baltirea apei, dupa ploaie, pentru ca radacinile supraudate (in gradina sau in ghiveci) sunt o cauza sigura de uscare a plantei de apartament – Rhododendron (Trandafir de munte/Bujor de munte/Azalee).

Corectarea pH-ului solului este un pas esential pentru o buna crestere, cel situat intre 4.5 si 5.5 fiind ideal. Pentru a creste aciditatea solului de plantare, poti adauga sulf, si nu sulfat de aluminiu, pentru ca acesta poate fi daunator Rhododendronului in crestere.

Rhododendron, Foto: deerresistantplants.blogspot.com
Rhododendron, Foto: deerresistantplants.blogspot.com

Cum ingrijesti Azaleea?

Odata plantat in solul special pregatit, vei avea in vedere sa uzi in limitele normale si sa aplici un ferilizator sau chiar un ingrasamant natural (daca ai la indemana), pentru ca acesta va aduce nutrientii de care planta are nevoie. Planta de apartament – Rhododendron (Trandafir de munte/Bujor de munte/Azalee) va fi ajutata de aplicarea unui fertilizator, fie in perioada de toamna, fie primavara devreme. In momentul in care frunzele se incretesc si incep sa se rasuceasca, este indicata udarea imediata a plantei, pentru ca aceasta nu va rezista mult timp in conditii de seceta. Rhododendronul poate fi afectat de frig, de vant puternic si de lumina solara directa, de aceea locatia de plantare va asigura protectie impotriva acestor factori. Dupa plantare, Rhododendron-ul (Trandafir de munte/Bujor de munte/Azalee) va mai avea nevoie de o ingrijire de baza, de exemplu, indepartarea florilor si a frunzelor uscate, pentru ca aspectul sa fie mereu proaspat si placut la vedere. In ghiveci, Trandafirul de munte poate ajunge la 1-1,5 metri inaltime (si cam tot atat in diametru), iar in spatiu deschis creste chiar mai mult (exceptand speciile pitice de Rhododendron).

Citește și:  Ai auzit de Kokedama? - un adevărat trend in rândul iubitorilor de plante

Cum toaletezi Rhododendron-ul?

Taierea lastarilor care au crescut dezordonat sau prea mult se va face in perioada de primavara, pentru a sustine cresterea accelerata sub forma de tufis. Aceasta toaletare se va realiza, insa, cu mare grija si nu din abundenta, pentru ca o taiere exagerata va face ca arbustul tau sa nu mai infloreasca timp de doi sau chiar trei ani, dupa o asemenea operatie. Gradinarii profesionisti recomanda chiar ca planta de apartament – Rhododendron (Trandafir de munte/Bujor de munte/Azalee) sa fie lasata sa creasca natural, fara interventie, si abia dupa cativa ani, cand planta incepe sa fie prea inalta, se poate recurge la o taiere majora. Totusi, cand crengile dau semne de imbatranire, retezarea lor la jumatate le va da un nou avant.

Inflorire

Pe toata durata verii, florile acestui arbust par a nu se mai sfarsi. Sunt minunate, de toate culorile, in cele mai neasteptate combinatii (din care pare sa lipseasca doar albastrul). Si formele sunt diverse: tubulare, ca un clopot sau ca o trompeta, aplatizate, ca o rozeta etc. Unele specii au flori parfumate.

Cum inmultesti planta de apartament – Rhododendron (Trandafir de munte/Bujor de munte/Azalee)?

In general, aceasta planta se inmulteste fie din seminte, fie din lastari taiati (butasi), insa majoritatea gradinarilor opteaza pentru a doua varianta, pentru ca planta de apartamentRhododendron (Trandafir de munte/Bujor de munte/Azalee) are nevoie de doi pana la zece ani pana sa infloreasca, in functie de specie. Inmultirea se face destul de usor, prin plantarea directa a micului lastar in pamant, primavara devreme sau toamna. Este esentiala, in cazul replantarii, aseazarea la acelasi nivel a plantei, in noua locatie. Trebuie stiut ca radacinile se dezvolta mai mult la suprafata, in forma de evantai, de aceea, daca va hotarati, de exemplu, sa mutati Rhododendron-ul din gradina, in ghiveci, lucrul acesta se poate face destul de usor.

Daunatori si erori de cultivare

Un Rhododendron nu infloreste daca solul este prea bogat in azot si daca, in pofida faptului ca ii place umezeala, apa este totusi in exces. In acest caz, putin “stres”, indus printr-o scurta perioada de seceta, stimuleaza inflorirea.

Ingalbenirea frunzelor poate fi semnul unui sol prea calcaros, acest neajuns manifestandu-se si cand arbustul este plantat prea adanc.

Dintre daunatori, paianjenii rosii si cosenilele ataca planta, precum si unele ciuperci care provoaca, pe frunze, pete maronii, cea mai periculoasa fiind Pestalozzia, care poate sa duca la o cadere totala a frunzelor. Tratati preventiv cu un insecticid si un fungicid.

Daca va hotarati sa cresteti un Rhododendron, veti constata ca nici un efort nu este prea mare pentru acest splendid “copac cu trandafiri” (“rhodo”- trandafir, “dendron”- copac).

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.