Pestele Trichogaster trichopterus sumatranus este originar din sud-estul Asiei, din India, Kalimantan si Sumatra si reprezinta una din speciile cele mai preferate de acvaristi. In mediul salbatic, in lacurile si baltile cu vegetatie acvatica abundenta poate ajunge la dimeniuni destul de mari, de pana la 35 cm. In acvariu, in conditii de captivitate, nu depaseste lungimea corpului de 12 cm.
In prezent acest peste se comercializeaza in toate tarile din Europa, pentru a fi crescut in acvarii, el fiind apreciat pentru faptul ca este atractiv, prolific, se dezvolta destul de rapid, are un temperament pasnic si se adapteaza bine alaturi de alti pesti de acest gen, mai ales de alte specii de gurami.
Impresioneaza prin coloritul albastrui stropit din loc in loc cu pete in nuante intunecate. In perioada de reproducere are corpul mai inchis la culoare datorita dungilor care apar pe tot corpul si nu doar in zona pedunculului codal. Nu exista un dimorfism sexual pronuntat intre mascul si femela. Singura diferenta evidenta este data de forma inotatoarei dorsale, care la femela este rotunjita pe margine, iar la mascul este ascutita la varf.
La femela, mai ales in perioada de reproducere abdomenul este mai voluminos. Corpul unui exemplar adult este alungit, puternic aplatizat pe partile laterale, inoatoarea dorsala este alungita si bine dezvoltata, iar aripioarele ventrale sunt transformate in filamente lungi si indeplinesc rolul de organe tactile.
Cei care doresc sa achizitioneze astfel de pesti trebuie sa stie ca necesita anumite conditii de trai pentru a putea supravietui. Astfel temperatura apei in acvariu trebuie sa fie destul de ridicata, de 22-26 grade Celsius, pH-ul apei de 6,8-7,8, iar duritatea apei de 8-14 grade DG.
Acvariul este bine sa fie destul de spatios, sa aiba o capacitate de minim 30 litri, iar in perioada de de reproducere apa din el sa fie mentinuta la temperatura de 28-30 grade Celsius. Apa trebuie sa fie curata si bine filtrata, iar rezervorul acoperit intotdeauna, in caz contrar pestele poate sari din apa, din acvariu. Acesti pesti inoata mai ales in partea de sus a coloanei de apa. Recomandat este sa se tina intr-un acvariu un mascul si mai multe femele.
La aceasta specie femela depune ouale intr-un cuib de spuma construit de mascul la suprafata apei, in care acesta le fecundeaza. Numarul de icre produs de o singura femela poate varia intre 2500-3000 sau in cazuri exceptionale poate fi chiar si mai mare. Dupa fecundarea icrelor, acestea sunt pazite de catre mascul, femela este indepartata de cuibul de spuma care le adaposteste, motiv pentru care ar fi necesar ca acvaristul sa o mute intr-un alt acvariu cu apa.
Icrele eclozeaza destul de repede, la cel mult 2 zile, si astfel apar micii alevini care trebuie alimentati cu hrana speciala (larve, Daphnia, tubi, Cyclops), dieta lor trebuie sa fie placuta si variata. Daca sunt respectate conditiile de temperatura si sunt hraniti de doua ori pe zi, micii pestisori cresc foarte repede, la 8 saptamani depasesc 3 cm, iar la 7 luni deja se pot reproduce. In majoritatea cazurilor, aluvinii se dezvolta inegal, unii cresc mai rapid, altii mai lent, in functie de fiecare exemplar in parte.
Exista si exemplare de Trichogaster trichopterus sumatranus care au un colorit diferit, corpul lor este predominant in nuante de galben, portocaliu sau rosu, cu abdomenul palid si inotatoarea anala maronie, iar inotatoarele anala, dorsala si codala prezinta pete galbui sau argintii. O caracteristica a acestei specii este pata neagra bine evidentiata de la baza inotatoarei codale.
In conditii de captivitate, speranta de viata la pestele Trichogaster trichopterus sumatranus este de aproximativ 10 ani.
Video – Trichogaster trichopterus sumatranus: