Parintii trebuie sa fie pregatiti (pe cat se poate) pentru intrebarile despre moarte ale copilului mic: acestea sunt inevitabile, oricat de mult v-ati dori sa nu vorbiti despre asemenea lucruri cu un copil, oricat v-ati dori sa-l protejati de realitati crude. Unele intrebari vor fi dificile, poate chiar fara raspuns, alte intrebari vor fi dureroase, altele socante, chiar infricosatoare.
Parintii nu vor fi cu adevarat pregatiti sa ofere raspunsurile „corecte” la intrebarile despre moarte ale copilului si pot prefera sa le evite si sa ii ofere raspunsuri vagi. Prin intrebarile sale, copilul incearca sa inteleaga realitatile din jurul sau – iar moartea este una dintre realitatile ce ne inconjoara. El are nevoie de raspunsuri si chiar daca parintii simt ca nu detin acele raspunsuri corecte, ei sunt cei care il pot ajuta sa inteleaga mai multe.
Copilul va auzi inevitabil despre moarte si la un moment dat se va confrunta cu aceasta (decesul cuiva cunoscut, a unui animal de companie, a unei rude). Moment in care va avea diferite intrebari, intrebari ce au nevoie de raspuns. Nu va temeti: in aceste situatii, nu trebuie gasit raspunsul corect – de multe ori, el nici nu exista; insa trebuie sa ii oferiti un raspuns clar, simplu si care sa reasigure copilul ca moartea nu sta la panda dupa el si cei dragi…
Ce intrebari despre moarte poate pune copilul
Ce este moartea? Ce inseamna cand cineva moare? Auzind despre moartea cuiva – la TV, la alti copii, in conversatiile unor adulti – copilul va dori sa stie ce este practic moartea, la ce se refera, ce se intampla cand o persoana moare. Raspunsul cel mai bun este cel mai simplu si concret. Desi un raspuns vag si linistitor poate fi preferat de catre parinti: „cand cineva moare, pleaca departe/ pleaca in ceruri/ nu mai este cu noi”, acesta nu-i explica prea multe copilului despre realitatea mortii. Moartea este atunci cand trupul cuiva nu mai functioneaza: nu mai respira, mananca, vorbeste, se misca, doarme; persoana nu mai este in lumea de aici si nu se mai intoarce.
Cum arata moartea? Cine este moartea? Copilul mic personifica acele concepte abstracte pe care nu le intelege: pentru el, moartea poate sa fie inteleasa ca fiind o creatura care vine si rapeste oamenii, care ii omoara. Este bine ca parintii sa-l reasigure ca moartea nu este vreun monstru care poate veni si face rau celor din jur; puteti incerca sa ii explicati ca nu este o fiinta, ci ceva ce se intampla cand cineva este batran, bolnav grav sau ranit grav.
Cand mori, unde mergi? Raspuns corect nu exista: acesta trebuie oferit copilului in functie de ceea ce credeti. Insa orice i-ati spune, incercati sa-i faceti clar faptul ca locul unde merg persoanele decedate este altul, ca persoanele nu se pot intoarce si nici cei de aici nu pot merge in vizita (o alta intrebare despre moarte a copilului ce poate fi infricosatoare este „eu de ce nu pot sa merg acolo unde este bunicul?”).
Oamenii care mor dorm sau fac ce facem si noi? Parintii ar vrea sa aiba raspunsul la aceasta intrebare despre moarte…insa nimeni nu-l are. Cand nu stiti deloc ce sa spuneti, puteti fi sinceri, spunandu-i copilului ca nimeni nu stie. Ceea ce este important este sa ii explicati faptul ca o persoana decedata nu doarme: el poate fi speriat cand adoarme de faptul ca va muri in somn.
De ce oamenii buni mor? Gandirea copilului este simpla: daca cineva moare si daca moartea este ceva rau, trist, atunci cel care moare este un om rau, care merita asta! Iar cand se intampla ca cineva cunoscut sa dispara, copilul nu intelege: de ce cineva bun ar pati ceva rau? Chiar daca vi se pare cel mai greu lucru, este de preferat sa-i explicati copilului ca moartea nu are legatura cu bunatatea sau rautatea si ca se intampla tuturor fiintelor, atunci cand imbatranesc, se imbolnavesc grav sau sunt ranite grav.
Este vina mea ca a murit? Copilul se pune pe sine in centrul evenimentelor care se intampla: nu este egoist, ci are un mod de gandire egocentrist, centrat pe sine. El poate chiar crede ca este in stare sa influenteze ceea ce se intampla in jurul sau: daca vrea ca cineva sa moara sau sa nu moara, el o poate face asa! Parintii trebuie sa ii arate ca nimeni nu este de vina pentru decesul unei persoane, in special el, ca nu ar fi putut face nimic.
Este un om rau, de ce nu putem sa-l omoram? Vreau sa moara! Iata inca o intrebare ce reflecta modul de gandi al copilului: moartea fiind ceva rau, oamenii rai o merita. Parintii nu pot decat sa ii explice ca moartea nu este o pedeapsa, ci ceva ce se intampla celor batrani, bolnavi, raniti si ca nici un om nu are dreptul sa omoare un altul, aceasta fiind cel mai rau lucru posibil.
Tu cand o sa mori? Odata ce incepe sa inteleaga realitatea mortii, permanenta sa (faptul ca persoanele decedate nu se mai intorc), copilul se va speria de posibilitatea mortii celor dragi. Si poate pune intrebari dificile, chiar socante: „cand o sa mori tu?”, „si tu o sa mori, nu?”, „eu ce fac cand o sa mori?”. Aceste intrebari vin din frica sa – daca moartea se intampla tuturor, atunci nu te poti feri de ea; si se va speria de posibilitatea disparitiei celor iubiti. Parintii il pot reasigura ca vor fi cu el mult timp, ca nu sunt bolnavi si ca sunt multi, multi ani pana ce vor fi atat de batrani.
Bunica e asa batrana, o sa moara, nu? Iata o intrebare despre moarte a copilului pe care ati prefera sa nu o auziti. Insa cand incepe sa inteleaga ca, odata cu varsta, se apropie sfarsitul vietii, copilul poate pune astfel de intrebari insensibile, fiind direct si sincer. O poate intreba chiar pe bunica – el nu se gandeste ca intrebarea sa ar putea rani o persoana, ci este curios, temator. Un raspuns corect nu exista, ca majoritatea privind acest subiect; insa puteti sa ii spuneti ca bunica este inca sanatoasa si ca va mai ramane cu el un timp.
Daca mor? O alta frica a unui copil este frica de propria moarte – frica cu care traim toti. Cateodata, poate fi mai degraba o curiozitate: „ce se intampla daca eu mor?”, „ai fi trist daca eu mor?”. Intrebari despre moarte pe care nici un parinte nu vrea sa le auda; ele sunt doar felul sau de a incerca sa inteleaga si de a cauta reasigurare de la parintii sai, care – in perspectiva sa – stiu totul.
De ce nu pot sa mor si eu, sa fiu cu el/ea? O intrebare despre moarte cu adevarat infricosatoare: cand cineva drag copilului dispare, acesta vrea sa se duca acolo unde este persoana. Parintii trebuie sa incerce sa ii explice ca nu poate sa mearga acolo, ca el trebuie sa fie aici si sa se bucure de viata sa, ca fiecare om este aici cu un scop, pana ce imbatraneste.
De ce sunt toti asa tristi? Nu pot sa faca rost de un alt bunic/ alt sot/ alt copil? O intrebare socanta, insa nu chiar atat de iesita din comun precum pare! In primul rand, un copil poate sa se arate ciudat de nepasator, in special cand are sub 7-8 ani: el inca nu intelege realitatea si permanenta mortii. In al doilea rand, gandirea sa frageda ii poate spune ca cel mai logic ar fi, daca o persoana nu mai este, ca acea persoana sa fie pur si simplu inlocuita: „nu fii trist, iti aduc altul in loc”! Parintii ii pot explica faptul ca o persoana nu poate fi inlocuita ca un obiect, ca fiecare este unic si special, de aceea lumea e trista atunci cand cineva moare (ar fi de preferat sa nu il invatati cu inlocuitul nici la decesul unui animalut – explicati-i moartea animalului, permiteti-i sa fie trist, nu incercati sa-l inlocuiti pur si simplu!).
 pentru intrebarile despre moarte ale copilului mic: acestea sunt inevitabile, oricat de mult v-ati dori sa nu vorbiti despre asemenea lucruri cu un copil, oricat v-ati dori sa-l protejati de realitati crude.){kind=link}