Copilul tău are un IQ peste medie? Sau dimpotrivă, sub medie? Aceasta nu îl transformă, în nici unul dintre cazuri, într-un mic geniu sau un mic prostuţ! Nu este o noutate faptul că există mai multe tipuri de inteligenţă, psihologii şi alţi specialişti au demontat mitul IQ-ului de mulţi ani.
Testele de IQ sau altele similare (cum ar fi SAT) măsoară doar un anumit tip de inteligenţă: logică şi matematică ori verbală (lingvistică). Alte teste măsoară nivelul de cultură generală, care în nici un caz nu se confundă cu inteligenţa.
Inteligenţa se referă la anumite aptitudini înnăscute şi poate fi de diverse tipuri (mulţi au auzit, probabil, despre inteligenţa emoţională, care e cel puţin la fel de importantă precum cea logică pentru a te descurca în viaţă).
Mulţi specialişti au discutat despre tipuri diferite de inteligenţă, iar unul dintre cei mai cunoscuţi e Howard Gardner, care a clasificat chiar din anii ‘80 în felul următor aceste tipuri (el foloseşte termenul de inteligenţe multiple):
♣ Inteligenţa interpersonală (parte din ceea ce se numeşte inteligenţă emoţională) – se referă la cei care sunt sensibili la emoţiile şi nevoile celor din jur, cărora le este uşor să-i înţeleagă pe alţii, care simt empatie (se pot pune „în papucii altora”). Ei înţeleg aproape intuitiv oamenii şi relaţiile dintre ei, sunt buni sfătuitori, pot soluţiona conflicte şi iubesc să fie printre oameni (gândiţi-vă la consilieri, asistenţi sociali).
♣ Inteligenţa intrapersonală – cei care „se cunosc pe sine”, care au o capacitate dezvoltată de autoanaliză şi autocunoaştere, ce îi ajută să se dezvolte; par adesea singuratici, doar că nu se retrag, ci doar doresc timp cu ei înşişi pentru a reflecta, a-şi înţelege propriile emoţii şi a le gestiona, a-şi stabili planuri luând în considerare punctele tari şi cele slabe ale propriei persoane.
♣ Inteligenţa corporală (kinestetică) – se referă la aptitudinea de a–ţi folosi corpul pentru a te exprima şi a rezolva probleme, la o coordonare ideală între minte şi corporalitate. Cei care-şi pot controla trupul şi folosi în folosul lor, care au un simţ tactil extem de dezvoltat şi care se exprimă limpede prin expresii faciale şi gesturi posedă acest tip de inteligemţă (gândiţi-vă la actori sau la sportivi).
♣ Inteligenţa logică-matematică – este cea „tradiţională”, se referă la aptitudinea de a gândi raţional pentru a găsi soluţia logică, de a simplifica o problemă pentru a ajunge la bază (o gândire abstractă), de a experimenta în termeni cauză-efect, de a lucra cu numere (gândiţi-vă la matematicieni, programatori).
♣ Inteligenţa spaţială – cei care nu doar că au o bună coordonare în spaţiu, găsindu-şi drumul chiar în locuri necunoscute, ci şi memoria vizuală a obiectelor din jur, aşa încât să reconstituie uşor o hartă, un peisaj în minte (gândiţi-vă la navigatori, cartografi sau chiar la pictori, ce reconstituie din imaginaţie ceea ce au văzut o singură dată).
♣ Inteligenţa lingvistică – cei care se exprimă uşor fie oral, fie în scris, care au un talent special de a găsi cuvintele potrivite pentru a-şi transmite ideile, care pot crea opere din limbaj şi se pot face înţeleşi de oricine (gândiţi-vă la oratori, scriitori).
♣ Inteligenţa muzicală – cei care „simt muzica”, care chiar în lipsa studiilor percep notele şi dacă o notă e cântată fals, care învaţă aproape intuitiv să cânte la un instrument, care nici nu pot gândi fără muzică (în mintea lor) şi care se exprimă prin aceasta (gândiţi-vă la compozitori).
♣Inteligenţa naturalistă – cei care iubesc natura, care nu gândesc în termenii tradiţionali om-superior, animal–inferior, ci văd natura ca un tot unitar, care sunt fascinaţi de varietatea formelor de viaţă şi le studiază, la fel si cu fenomenele naturale (gândiţi-vă la exploratorii cercetatori).
În orice caz, este recunoscut faptul că toţi copiii posedă într-o anumită măsură fiecare dintre aceste tipuri de inteligenţă – pe unele mai mult, pe altele mai puţin.
Însă orice tip de inteligenţă trebuie stimulată, dezvoltată, lucrată – altfel, rămâne doar un potenţial neexplorat. Din păcate, mulţi copii rămân doar cu potenţialul, având în vedere că sistemul şcolar nu încurajează decât tipurile tradiţionale, iar părinţii pot să nu afle niciodată cât de inteligent e copilul lor, căci acesta nu a avut şi stimulul necesar pentru a-şi explora şi realiza potenţialul.
