Modul în care comunicăm cu cei din jur, fie că e vorba despre cunoştinţe oarecare sau despre membri ai familiei noastre, determină ce fel de relaţie dezvoltăm cu aceştia. Deşi este adevărat că felul în care comunici depinde şi de persoana cu care interacţionezi, la fel de adevărat este că tu ai un stil propriu de comunicare, stil creat de-a lungul vieţii tale. Şi mai important, există unele abilităţi de comunicare esenţiale, abilităţi pe care cu toţii le putem exersa.
Relaţiile de familie (între soţi, între părinţi şi copii, între fraţi, între părinţi şi bunici etc.) sunt cele mai apropiate, însă au şi tendinţa de a fi cele mai complexe, ambivalente, ameninţate de conflict, neînţelegere. Te-ai gândit în ce fel propriul tău stil de comunicare influenţează relaţia cu partenerul, copiii, părinţii tăi?
Unii au dezvoltat un stil mai degrabă dominant, agresiv de interacţiune, dorind să aibă control asupra lucrurilor. De fapt, multe dintre conflictele familiale se nasc din nevoia de control, nevoia ca lucrurile să fie aşa cum doreşte persoana. Alţii au dezvoltat un stil pasiv de comunicare, fiindu-le greu să-şi exprime gândurile şi nevoile, ferindu-se de conflicte şi făcând pe placul celorlalţi.
Inutil de spus, nici unul dintre aceste două stiluri de a interacţiona cu membrii familiei nu duce la o comunicare bună. În orice relaţie, comunicarea duce la cunoaştere, înţelegere, încredere, respect, evitarea sau soluţionarea conflictelor. De aceea, este important ca noi să lucrăm la stilul nostru, învăţând şi exersând abilităţile de comunicare esenţiale.
Fereşte-te de următorii 4 duşmani ai comunicării: criticarea şi judecarea celuilalt; sfidarea şi ofensarea celuilalt; pasivitatea şi ignorarea celuilalt; defensiva. Criticarea şi judecarea nu fac decât să creeze neînţelegere şi să blocheze comunicarea; chiar dacă crezi că ai dreptul de a judeca şi critica pe celălalt (de exemplu, ca părinte), gândeşte-te că astfel acesta se simte atacat şi tratat cu superioritate; nu poţi oare exprima nemulţumirile într-o manieră mai empatică?
Sfidarea este un strigăt de luptă, este reacţia ta când te simţi ameninţat sau atacat, iar ofensa distruge orice şansă de a comunica eficient, rănind pe celălalt şi îndepărtându-l. Ignorarea voită, indiferenţa afişată, „tratamentul tăcerii” nu au cum să ducă spre comunicare – pasivitatea în relaţii duce la blocaj. În final, atitudinea defensivă, ca o reacţie de auto-apărare, nu face decât să escaladeze conflictul: dacă tu te aperi, celălalt va continua să atace!
Limbaj nonverbal expresiv, care întăreşte mesajul verbal
Nu doar ceea ce spui ajunge la celălalt, ci şi ceea ce transmiţi prin mesajele nonverbale. Mulţi nu suntem suficienţi de atenţi la acest aspect, de aceea se întâmplă ca mesajul corporal să contrazică ceea ce spunem, iar de aici apar neînţelegeri. Când doreşti să încurajezi comunicarea, distanţa dintre tine şi persoană, postura, expresiile faciale, gesturile, contactul vizual, toate acestea transmit emoţiile, atitudinea ta despre subiectul discuţiei şi persoană. Degeaba spui „vreau să ne înţelegem” dacă stai distant, ghebos, încrucişându-ţi mâinile şi uitându-te la perete! Acordă mare atenţie ca limbajul corporal să îl dubleze armonios pe cel verbal.
Ascultă cu adevărat – ascultă activ
Ascultă cu atenţie, nu te limita să auzi vorbele, ci să înţelegi ce vrea cel din faţa ta să-ţi transmită. Se întâmplă să blochezi comunicarea sau să stârneşti o neînţelegere doar pentru că nu ai ascultat cu atenţie, fiind în acelaşi timp preocupat de altceva (telefon, TV, spălat vase etc.). Când cineva doreşte să îţi vorbească, lasă altele deoparte şi acordă-i atenţia ta. Concentrează-te pe ceea ce ţi se spune şi pe limbajul nonverbal în acelaşi timp.
Arată empatie
Concentrează-te nu doar pe ceea ce ţi se spune şi pe ceea ce vrei tu să răspunzi, ci mai ales pe ce emoţii sunt transmise, încercând să te pui în locul celuilalt. Arată-i celuilalt că îi înţelegi nu doar cuvintele, ci şi trăirile. Pentru a uşura comunicarea şi apropierea, poţi să încerci şi să oglindeşti starea celuilalt: răspunde-i la priviri, zâmbete, gesturi în mod similar, creând o conexiune.
Pune întrebări interesate, nu acuzatoare
Când cineva îţi comunică ceva, poate ai tendinţa să îţi spui propria părere imediat ce crezi că ai înţeles mesajul. Nu este mereu o tactică bună: asigură-te că ai înţeles, că celălalt ţi-a transmis tot ceea ce dorea. În plus, întrebările arată că ai acordat interes (atenţie la prea multe întrebări în discuţia cu copiii totuşi, i-ar putea inhiba).
Nu întrerupe!
În orice conversaţie, este o regulă esenţială. Unii oameni au tendinţa să vorbească prea mult, axându-se pe ceea ce simt şi gândesc ei şi nu pe celălalt. Pe lângă faptul că arată lipsă de respect şi interes, întreruperile îl fac pe celălalt să se simtă neînţeles.
Vorbeşte despre nimicuri!
Vrei o relaţie bună cu membrii familiei? Atunci fă tot posibilul să nu limitezi comunicarea la „subiectele serioase” (şcoală, bani, treburi etc.). Vorbiţi despre nimicuri de zi cu zi, glumiţi, împărtăşiţi-vă micile lucruri ce s-au întâmplat de-a lungul zilei (în special cu copiii este minunat să le arăţi că te interesează să vorbeşti cu ei, că îţi face plăcere, că nu o faci dar când „este ceva de discutat”).
Fii autentic şi „asertiv”
Dacă doreşti cu adevărat o comunicare bună, nu are rost să te prefaci! Şi nici să eviţi să spui ceea ce te deranjează sau nemulţumeşte. Abordează cu sinceritate şi direct subiecte neplăcute, ferindu-te însă să critici, acuzi, insulţi. Cere fără ocoliş ceea ce doreşti de la celălalt într-un mod asertiv, dar empatic (arată că te interesează părerea şi emoţiile sale şi spune de ce ai tu nevoie de ceea ce îi ceri). Învaţă regula grozavă a replicilor „eu mă simt…”, în loc să spui acuzator „tu mă superi”!
Acceptă conflictele şi învaţă cum să le soluţionezi
Conflictele în familie există mereu. Nu ai ce face şi nu este vina cuiva. Dar ţine de modul de comunicare cum le soluţionezi. Preferi să ignori şi să închizi ochii, ascunzând sub preş nemulţumirile? Greşit. Începi o ceartă, în urma căreia tu sau celălalt va câştiga, va obţine dreptate? Greşit. Când vine vorba de conflicte există două strategii sănătoase de a le încheia: compromisul (fiecare lasă de la el) şi victorie-victorie (se discută – cu calm – despre ce l-a nemulţumit pe fiecare, despre cum se simte fiecare şi despre ce vrea fiecare şi ambii acceptă să ofere ceva de la ei pentru a încheia pacea). Când trebuie ca cineva să câştige şi cineva să piardă, de fapt pierd ambii, căci este afectată comunicarea.
