Îngrijirea pomilor fructiferi toamna este esențială pentru menținerea lor în stare bună și pentru protejarea lor de condițiile nefavorabile. Pomii trebuie pregătiți pentru iarnă, astfel recolta de anul viitor va fi una bună și sănătoasă.
Toamna sunt necesare anumite lucrări de îngrijirea livezii și anume:
- Trebuie tăiate și îndepărtate ramurile uscate și bolnave ale pomilor fructiferi, pentru a reduce riscul de dăunători și a preveni răspândirea bolilor
- Foarte importantă este și rărirea coroanei, pentru a permite aerului să circule mai bine prin ea, asta va îmbunătăți sănătatea pomului în sezonul care urmează
- Colectarea frunzelor căzute din jurul pomilor se face toamna, pentru că ele ar putea adăposti boli și dăunători; pământul sub copaci trebuie să fie curat, fără reziduri vegetale; aceste reziduri pot fi utilizate în compostare; despre resturile vegetale ce rămân sub copaci se spune că sunt un adăpost pentru dăunători și agenți patogeni.
- Adunarea și îndepărtarea fructelor (care sunt căzute pe sol, sau au rămas pe ramurile pomilor), care ar putea fi stricate și ar putea fi o sursă de infecții și dăunători.
Cum pot fi prevenite bolile copacilor?
Toamna, pomii trebuie protejați de dăunători. Pentru asta, ei pot fi prevăzuți cu anumite benzi lipicioase, după recoltare, care sunt capcane ideale pentru insecte, ce trebuie distruse sau arse în afara livezii sau grădinii. Există benzi lipicioase pentru protecția copacilor, cu spectru de dăunători – afide, păduchi, omizi, furnici.
O altă muncă de toamnă este curățarea scoarței pomilor. Se folosește o perie metalică ce tratează trunchiul și ramurile. Această activitate se face cu atenție, fără a răni copacul, scopul este de a îndepărta murdăria, mușchii și lichenii. Resturile colectate se aruncă în afara grădinii.
Copacii curățați au nevoie și de un tratament adecvat al rănilor, așchiilor și crăpăturilor. Se spune că rănile sau crăpăturile vechi se pot acoperi cu balegă de vacă, asta ajută copacii să se regenereze. Desigur, există și soluții speciale, antiseptice, cu permanganat de potasiu, sau antifungice, cu sulfat de cupru. Rănile copacilor se pot trata și cu var de grădină.
Toamna, pomii trebuie examinați cu atenție, trebuie îndepărtate ramurile deteriorate, neproductive, bolnave; asta va ajuta la menținerea coroanei sănătoase. De asemenea, trebuie îndepărtați lăstarii care cresc în interiorul coroanei, ramurile slabe, degradate și subțiri.
Proceduri la sol, toamna
Pentru refacerea solului, toamna se sapă pământul din apropierea pomilor; astfel se restabilește permeabilitatea la aer și la apă a pământului. Această muncă se face imediat după recoltarea fructelor, de regulă în luna noiembrie, sau înainte de îngheț.
Toamna se face și o fertilizare, sub formă de îngrășăminte, ce au fosfor-potasiu sau cenușă. Fertilizarea se face cam la final de luna august, după tratarea solului cu materie organică.
O plantă care aduce beneficii pomilor, care se seamănă în sol în apropierea copacilor, este trifoiul.
Spre finalul lunii octombrie, se face o irigare a livezii înainte de anotimpul de iarnă. Irigarea ajută la regenerarea pomilor fructiferi și trebuie să fie abundentă, la o adâncime de 0,8-1,5 m.
Cum pot fi protejați pomii de frig și rozătoare?
In special pomii tineri sunt mai sensibili și au nevoie de protecție împotriva rozătoarelor și a frigului. Toamna, trunchiurile copacilor se înfășoară cu pânză, o țesătură densă, cu o plasă. Înainte de anotimpul de iarnă, rozătoarele devin mai active și, prin urmare, pomii trebuie protejați împotriva lor. Pentru asta ar fi bine și de aplicat anumite capcane; există diferite metode de a combate răzătoarele în ziua de azi.
Toamna se construiesc mici movile în jurul trunchiurilor copacilor, care vor ajuta la reținerea zăpezii. Desigur, copacii trebuie verificați în lunile de iarnă, pentru a scutura zăpada și a vedea starea lor, dacă mai trebuie protejați prin alte metode. Există și folie anti-îngheț pentru protejarea pomilor sensibili de frigul iernii. Toamna târziu se învelesc pomii cu o folie microporoasă anti-îngheț. Dacă se utilizează o folie de polietilenă, nu este bine, pentru că asta ar putea să crească umiditatea coroanei, iar ea va deveni astfel mai sensibilă la îngheț. De asemenea, se pot utiliza și soluții anti-îngheț, care protejează pomii fructiferi de temperaturile scăzute din anotimpul rece.
În anotimpul de toamnă, poți planta alți pomi fructiferi în livadă sau grădină, desigur înainte ca pământul să înghețe. Acum este momentul ca livada să fie completată cu alte soiuri de pomi fructiferi.