Indiferenta parentala este probabil un stil educativ care are cele mai negative influente asupra cresterii si dezvoltarii personale ale unui copil: el va creste crezand ca nu merita sa fie iubit, ca este ceva in neregula cu el sau va prelua acest stil de relationare in propria-i viata.
Cum se caracterizeaza indiferenta parentala? Este acel stil de relationare si educare a copilului lipsit de interes, de implicare si de sprijin emotional si afectiune. Parintii indiferenti sunt reci, distanti si se poarta cu propriul copil fara vreun dram de afectiune. Este caracterizat de o comunicare-lipsa, luandu-se in vedere doar nevoile esentiale ale celui mic. In mare, acest stil parental este ca si cum ai creste o pisica: ai grija sa aiba loc de dormit, mancare, apa si sa nu incalce vreo regula si cam atat!
De multe ori, copiii parintilor indiferenti nu au lipsuri materiale, au o casa confortabila, jucarii – insa acestea nu vor compensa vreodata lipsa de interes sau de implicare a parintilor. De ce se manifesta indiferenta parentala? Este un simptom fie al cuplurilor care nu isi doreau acest copil, dar l-au avut din diverse motivatii, fie al cuplurilor axate pe cariera, pe propria dezvoltare – si care astfel considera ca este de ajuns sa ii ofere copilului conditii materiale bune si o dadaca, sau al cuplurilor in care exista dependenta de diverse substante (alcool, droguri) – partenerii ignora nevoile copilului, acaparati doar de dependenta obsesiva.
Bineinteles, indiferenta parentala se mai manifesta in acele medii familiale defavorizate, in care unul dintre parteneri este lipsa (decedat, la penitenciar, in afara tarii) in timp ce celalalt este prea preocupat in a-si castiga traiul de pe o zi pe alta. Acesti copii nu primesc nici afectiunea si interesul de care au nevoie, nici conditiile materiale de baza.
De ce are indiferenta parentala efecte atat de intense? In primul rand, copilul creste si invata sa comunice observand mediul familial, de unde isi preia primele si cele mai importante modele de socializare. Daca relatia parinte-copil nu este una calda, deschisa, afectiva, aceste modele de relationare le va invata cel mic ca fiind normale.
De aici vor decurge probleme diverse de adaptare si integrare intr-un grup oarecare, dificultati in a avea o relatie de cuplu, dificultati in cresterea propriului copil in viitor. Un copil crescut fara a se bucura de afectiune si comunicare va invata sa se ajute singur, isi va crea propria lume imaginara, insa va invata si ca nu poate sa se bazeze niciodata pe o alta persoana, ca nu trebuie sa aiba vreodata incredere in altcineva. Va creste si se va dezvolta intr-o persoana rece, inchisa in sine si pesimista.
Insa indiferenta parentala poate cauza mult mai mult rau: orice copil are nevoie (mai mult decat un adult) de afectiune, sprijin, confort emotional si apreciere. Daca parintii sunt dezinteresati, nu il ajuta sa se dezvolte, nu il lauda si apreciaza, dezvoltarea sa va fi anevoioasa. Fara a fi apreciat, copilul va crede ca nu face nimic bun. Mai mult, va considera ca aceasta situatie este din vina sa, ca este ceva rau cu el.
Observand alte medii familiale, alte relatii parinte-copil la scoala sau in casele prietenilor de joaca, el nu va gasi o alta explicatie – cat timp este mic – pentru propria situatie familiala rece si indiferenta. Dupa ani, el isi va da seama ca nu a fost o problema legata de el, ci de parintii sai, insa aceasta realizare nu va schimba nimic din sentimentele sale si dezvoltarea sa.
Indiferenta parentala are efecte negative si asupra dezvoltarii intelectuale si a rezultatelor scolare. Atunci cand parintii sunt prea dezinteresati sa se ocupe de evolutia sa, sa il ajute si sa se intereseze de rezultatele si problemele sale scolare, cel mic poate privi scoala ca fiind inutila. Daca parintii nu valorizeaza educatia, nici copilul nu o va valoriza! In plus, pe langa lipsa interesului fata de scoala, se pot adauga dificultati ale celui mic de a se integra in grupul de colegi – s-a spus deja ca el va avea oarece probleme de socializare. Iar de aici pana la fobia scolara, dezinteresul scolar si chiar abandonul scolar nu este decat un pas!
Diversele studii si cercetari de teren practice au aratat faptul ca cei mai multi copii cu probleme de dezvoltare psihologica, sociala si intelectuala sunt cei care se confrunta cu indiferenta parentala: nu sunt nici cei care se confrunta cu violenta domestica, nici cei crescuti de catre homosexuali, nici cei adoptati. Iar printre copiii cu probleme care se confrunta cu indiferenta afectiva in mediul familial, cei mai defavorizati sunt aceia ai caror parinti sunt fie dependenti de alcool sau droguri, fie cei care au un parinte lipsa – decedat sau inchis in penitenciar.
Aceste probleme familiale, pe langa faptul ca determina stilul parental indiferent, pot avea si consecinte directe asupra dezvoltarii copilului – el poate la randul sau sa caute scaparea, refugiul in dependenta, urmand “modelul” parintilor. Copiii nu sunt capabili si eficienti in a-si gasi metode de refulare a frustrarilor si de detensionare, ei vor incerca ce este la indemana si daca efectul imediat va fi placut, vor repeta comportamentul. Deci daca un copil frustrat, neingrijit si deprimat are la indemana, in casa parintilor, alcool sau droguri, nu este dificil de preconizat ce se va intampla.
Daca ar trebui ales intre doua rele, se pare ca cel mai putin rau este un stil parental autoritar, strict, dur, chiar agresiv decat indiferenta parentala! De ce? Desi si mediul familial autoritar si ostil are efecte negative in dezvoltarea psiho-sociala a copilului, aici macar se manifesta un dram de interes, exista supravegherea copilului si exista comunicare – desi doar intr-un sens: parintele da ordine, copilul se supune! Insa comparativ cu lipsa totala de interes pentru sentimentele, problemele, nevoile emotionale (si uneori materiale) ale celui mic, un parinte care este uneori ostil sau agresiv este, totusi, un parinte prezent. Din pacate, se potriveste vorba: “mai bine ceva, orice, decat nimic”!
Inca un aspect negativ este ca, spre deosebire de violenta domestica, indiferenta parentala este dificil de observat, de diagnosticat si deci si mai dificil este de intervenit! Copilul care se confrunta cu mediul familial agresiv prezinta anumite simptome comportamentale usor de depistat: frica de adulti, teama de a se intoarce acasa, comportamente agresive fata de copii mai mici.
Iar odata depistate aceste simptome, se poate interveni in mediul familial fie prin consiliere, fie chiar prin separarea copilului de parintele abuziv. Insa in cazul indiferentei parentale, simptomele sunt confuze, pot proveni si din alte cauze si deci nimeni nu va interveni, cu atat mai mult cu cat cel mic nu se plange altora de situatie. Copilul neglijat este inchis in sine, tacut, depresiv, are dificultati de relationare si de invatare – insa acestea pot fi si semne ale unor dificultati psiho-sociale fara legatura cu mediul familial! De aceea, aceasta problema familiala este pe cat de grava, pe atat de “invizibila”.
