Din timpuri imemoriale, japonezii au elogiat frumuseţea florii de cireş, sau sakura, cum îi spun ei. Atât de îndrăgite sunt delicatele ei petale, încât floarea de cireş a devenit cea mai cunoscută floare, ocupând un loc de seamă în istoria şi cultura ţării. De fapt, în unele contexte, cuvântul „floare“ în limba japoneză a devenit sinonim cu sakura. Florile de cireş îi încântă pe japonezi de mai bine de o mie de ani.
O mulţime de cireşi împodobesc insulele arhipelagului nipon. Nu trebuie să mergeţi prea departe pentru a vedea unul dintre cele aproximativ 300 de soiuri de cireş ce cresc aici. O floare are, de obicei, cinci petale, cu margini dantelate, existând însă şi soiuri cu mai multe petale. Florile sunt grupate în mănunchiuri. Culoarea petalelor variază de la un alb aproape pur la roz, ba chiar până la roşu aprins, cu toate nuanţele intermediare. Forma şi culoarea acestor inflorescenţe au simbolizat din vremuri străvechi puritatea şi simplitatea.
Un cireş în floare atrage cu siguranţă privirile. Când îl vezi scăldat în razele blânde ale soarelui ce răzbat printre nori, ai impresia că petalele lui delicate radiază o lumină alb-trandafirie. Iar în faţa unei livezi de cireşi rămâi pur şi simplu fără cuvinte.
O privelişte minunată
Munţii Yoshino sunt de mult timp renumiţi pentru cireşii cu flori albe ce cresc aici. Există patru mari livezi cu peste 100 000 de cireşi. O livadă e numită Hitome Senbon, adică „o mie de cireşi dintr-o privire“. Efectiv, cât vezi cu ochii, flori albe dau strălucire colinelor dimprejur, lăsând impresia că peste acestea s-ar fi aşternut un covor gros de nea. Nu e de mirare că în fiecare an vin aici peste 350 000 de oameni ca să vadă minunata privelişte!
Modul în care sunt plantaţi cireşii poate produce efecte interesante. De exemplu, rândurile paralele de cireşi ale căror crengi se unesc formează un „tunel de cireşi“. Imaginaţi-vă că păşiţi pe un covor de petale sub o boltă alb-trandafirie, formată din miriade de flori de cireş!
Însă delicatele flori nu ţin mult: maximum două sau trei zile. În funcţie de vreme, ele cad chiar şi mai repede.
Picnic sub bolta de flori de cireş
Primii care înfloresc sunt cireşii din sudul arhipelagului nipon, mai exact cei de pe insulele Okinawa. Ei înfloresc în ianuarie. Treptat înfloresc şi ceilalţi cireşi spre nord, ultimii fiind cei de pe insula Hokkaido, pe la sfârşitul lui mai. Acestui fenomen i se mai spune şi frontul florilor de cireş, fiind oarecum asemănător cu înaintarea unui front atmosferic. Televiziunea, radioul, ziarele, ba chiar şi Internetul anunţă cu regularitate unde se află acest front. La auzul veştii că cireşii japonezi au înflorit, milioane de oameni se îndreaptă spre livezi ca să-i admire.
Hanami, care înseamnă „admirarea florilor“, e un obicei străvechi. Şi, cu siguranţă, în această expresie cuvântul „floare“ se referă la floarea de cireş! Încă din perioada Heian (794–1185), nobilimea organiza petreceri pentru a admira sakura. În 1598, un conducător militar pe nume Hideyoshi Toyotomi a organizat la templul Daigoji din Kyoto o petrecere la care invitaţii au admirat florile de cireş. Toţi seniorii feudali, precum şi oaspeţii de seamă s-au strâns sub copacii înfloriţi şi au recitat poezii care elogiau florile. Femeile purtau veşminte cu elegante imprimeuri înfăţişând sakura.
În perioada Edo (1603–1867), oamenii de rând au început să-şi petreacă şi ei timpul liber astfel, organizând picnicuri sub cireşii înfloriţi. Mâncau, beau, cântau şi dansau în timp ce admirau florile alături de familia şi prietenii lor. Popularul obicei hanami s-a păstrat până în zilele noastre. Oamenii merg în număr mare spre locul lor preferat ca să se bucure în linişte de bogăţia de petale.
Un laitmotiv
Sakura este prezentă în istoria şi cultura japoneză, fiind un laitmotiv în literatură, poezie, teatru şi muzică. De-a lungul secolelor, artiştii au imortalizat splendoarea florilor de cireş pe diverse suprafeţe, de la obiecte de lut la paravane pliante.
Şi samuraii au preluat motivul sakura. Fiind dedicaţi fără rezerve stăpânului lor, de la ei se aştepta să fie gata în orice clipă să-şi sacrifice viaţa pentru stăpân. Samuraii au considerat florile de cireş un simbol al vremelniciei vieţii. Iată ce se spune în acest sens în Kodansha Encyclopedia of Japan: „Deoarece florile de cireş se deschid foarte repede, după care la fel de repede le cad petalele, ele au devenit un simbol potrivit al genului de frumuseţe admirat de japonezi, cu alte cuvinte al frumuseţii efemere“.
Admiraţia unei întregi naţiuni pentru sakura dăinuie şi azi. Frumoasele kimonouri au adesea imprimeuri cu flori de cireş. Modelul sakura poate fi regăsit şi pe articolele de uz casnic, pe eşarfe şi pe îmbrăcăminte. Atât de îndrăgită e această floare, încât părinţii le pun cu mândrie frumoaselor lor fetiţe numele Sakura, în onoarea florii de cireş.
Deşi delicată, sakura a avut puterea de a influenţa cultura unei naţiuni. Floarea de cireş rămâne, aşadar, un exemplu remarcabil al frumuseţii delicate pe care o regăsim în lucrările minunate ce ne înconjoară.
