Disciplina copilului: ce se intampla atunci cand parintii se contrazic frecvent, cand nu cad de acord asupra cailor de a educa si a relationa cu un copil? Se poate intampla ca parintii copilului sa aiba perspective diferite asupra a ceea ce inseamna educatia si cum trebuie aceasta implementata. Stiti proverbul „cand doi se cearta, al treilea castiga”? Ei bine, atunci cand parintii se cearta, copilul nu castiga deloc pe termen lung, insa poate sa se eschiveze foarte usor de la reguli…
Parintii se contrazic asupra modului de disciplina a copilului deoarece au perspective diferite, valori diferite si in special deoarece au invatat stiluri parentale diferite in familiile lor de origine. Este cat se poate de normal sa aveti diferente de abordare a educatiei copilului – important este cum stiti sa impacati ambele perspective, asa incat sa nu se bata cap in cap, ci sa se completeze.
Parintii ajung la dezbateri si chiar certuri legate de disciplina copilului deseori: din pacate, ei nu observa diferentele majore de abordare a educatiei decat dupa ce ajung parinti; prea putini tineri casatoriti discuta din vreme despre acest aspect. Clasicul scenariu cand parintii se contrazic asupra modului de disciplina este atunci cand un parinte este autoritar, iar celalalt permisiv: unul joaca constant rolul „celui rau”, pe cand celalalt doreste sa fie mereu „cel bun si distractiv”.
A imparti rigid rolurile ce tin de autoritate nu este niciodata benefic: de multe ori, parintele care petrece cel mai mult timp cu copilul, care este implicat mai mult in cresterea sa este nevoit sa impuna, sa fie mai autoritar, pentru a educa. In schimb, parintele care nu sta destul cu familia poate simti nevoia sa compenseze, fiind constant permisiv si rasfatand copilul. Si astfel se ajunge la abordarea extrema a rolurilor parentale: „cel rau” si „cel bun”… Iar cand parintii vor lua o decizie in legatura cu educatia copilului, perspectivele lor si alegerile lor vor fi mult prea diferite.
Cel mai important aspect atunci cand parintii se contrazic asupra disciplinei copilului este acesta: nu va contraziceti unul pe altul si in special nu va certati de fata cu copilul! Daca nu puteti cadea de acord asupra modului de actiune intr-o situatie oarecare, va trebui sa discutati in intimitate si sa incercati sa ajungeti la un compromis. Insa incercati sa nu purtati astfel de discutii de fata cu copilul: „eu cred ca nu ai dreptate: de ce sa nu aiba voie sa…”, „nu-l pedepsi, a gresit si el” etc.. Si la fel de important: cand nu sunteti de acord cu o decizie luata de celalalt, nu-l contraziceti in fata copilului – ii furati astfel din autoritatea de parinte.
Cand parintii se contrazic deseori asupra disciplinei copilului, acesta poate invata sa se foloseasca de situatie in favoarea sa. Copilul va poate manipula, asa incat sa scape de pedeapsa sau sa obtina ceea ce doreste. Situatia clasica: cand doreste ceva, copilul se duce la parintele permisiv si-l convinge sa capete ceea ce vrea in lipsa celuilalt parinte! Iar cand acesta va afla, simte ca i-a fost incalcata autoritatea si nu este mult pana la izbucnirea unui conflict: „cum ai putut sa il lasi, stii ca nu sunt de acord…”.
Insa partea cea mai rea este ca atunci cand parintii nu pot ajunge la un acord in ceea ce priveste disciplina copilului, acesta de fapt pierde: el va fi deseori confuz in legatura cu regulile, cu ceea ce este permis si ceea ce nu este permis. Ce va crede si va face un copil, atunci cand unul dintre parinti ii impune clar anumite reguli, iar celalalt nu tine cont de ele? De exemplu, copilul care stie ca mama sa ii cere sa stranga in camera si sa fie in pat la 21.00; insa care vede ca daca ramane cu tatal sau, acesta il lasa sa se uite la TV pana tarziu… Sau copilul care a facut o boacana si aude de la mama „esti pedepsit”, iar de la tata „lasa, nu-i nimic”…
Parintii care se contrazic frecvent asupra disciplinei copilului trebuie sa ajunga la un compromis, asa incat stilurile lor parentale sa nu fie o piedica in educatia copilului, asa incat sa creeze un mediu familial echilibrat, unitar si sa nu permita copilului „sa divida si sa cucereasca”! Trebuie sa discutati in intimitate despre perspectivele voastre asupra educatiei, cautand in primul rand punctele comune si apoi analizand diferentele dintre voi. Incercati sa intelegeti de ce celalalt parinte are o perspectiva diferita si nu il criticati doar pentru ca nu sunteti de acord cu el! Adevarul este ca ambii puteti avea dreptate in unele privinte si ambii puteti sa gresiti in alte privinte cand vorbim despre perspectiva asupra educatiei unui copil: luati ceea ce este valoros din ambele perspective.
Cel mai important este sa va ganditi ce este cu adevarat bine pentru copil – si nu care dintre voi are dreptate. Aici nu este vorba de castigarea unei dezbateri: ci de a intelege diferentele in abordarea educatiei copilului si a gasi un teren comun. Puteti ajunge la un acord asupra unor reguli generale – cat despre calea practica de a impune si a relationa, acceptati ca veti actiona diferit de multe ori. Si poate ca nu este nimic in neregula sa aveti moduri diferite de relationare cu copilul, atat timp cat nu va bateti cap in cap si cat nu incalcati autoritatea celuilalt parinte. Insa intotdeauna trebuie sa actionati spre binele copilului: astfel ca puneti-va intrebarea: „in ce fel il ajuta ceea ce fac eu?”.
Un ultim sfat: parintii se contrazic des asupra disciplinei copilului deoarece unul este autoritar, in timp ce celalalt este permisiv, asadar o solutie pentru ambii este sa incercati sa ajungeti la un echilibru. Parintele autoritar trebuie sa scape de teama ca daca nu controleaza strict copilul isi pierde puterea; iar parintele permisiv trebuie sa scape de teama ca daca se poarta uneori strict cu copilul, acesta nu-l va mai placea! A fi parinte implica a incerca sa ajungi la mijloc: extremele nu sunt niciodata calea recomandata in disciplina copilului.