Sarcină & BebeDinți cariați la copii - Factori de risc pentru apariția cariilor în...

Dinți cariați la copii – Factori de risc pentru apariția cariilor în copilăria timpurie

Apariția cariilor timpurii la copii este un semn al lipsei tratamentului preventiv și al creșterii riscului de afectare a pulpei și țesuturilor parodontale. Dinții temporari sunt importanți pentru dezvoltarea fiziologică normală a unui copil, au rol în procesul de digestie, de rupere a alimentelor, de mestecare, de pregătire a bolului alimentar ce va fi prelucrat în tractul gastrointestinal.

Pierderea prematură a dinților din față afectează claritatea pronunției. Cariile dentare netratate la timp pot duce la infecții în cavitatea bucală. Dinții sunt un suport pentru mușchii feței ce ajută în producerea zâmbetului și altor expresii faciale.

Dinți cariați la copii – Cauze principale

Anumiți agenți patogeni pot duce la apariția cariilor dentare și includ: streptococcus (mutans, mitis, sangui) și lactobacili care distrug carbohidrații din cavitatea bucală, promovează un mediu acid, favorizează demineralizarea smalțului dentar și cresc riscul de apariție a cariilor.

Cu cât vârsta copilului este mai fragedă, cu atât și infecția cu Streptococcus mutans poate avea consecințe mai mari în creșterea riscului de proces carios. Aceste bacterii formează colonii în șanțurile din spatele limbii chiar înainte de dentiție.

La copiii foarte mici, pot apărea leziuni carioase ale dinților din cauza unor factori precum:

  • Carența de micro și macroelemente (o dietă dezechilibrată, un tratament cu medicamente)
  • O mineralizare scăzută a smalțului și a dentinei dinților
  • Igienei insuficiente a cavității bucale
  • Consumul excesiv de băuturi acidulate și dulciuri
  • Scăderea rezistenței organismului provocată de anumite boli.

Pentru prevenirea apariției cariilor dentare contează foarte mult igiena corectă a dinților. Dacă aceasta este superficială, atunci cariile se pot dezvolta mai rapid, mai ales la copilul ce are o alimentație bogată în zahăr.

Suprafața dinților afectată de carii permite acumularea și pătrunderea bacteriilor, care pot afecta în continuu pulpa și țesuturilor parodontale. Medicii spun și despre factorul ereditar, care este important. Copiii care au părinți ce suferă de carii multiple, pot avea un risc mai mare de a suferi un proces carios.

Principalele semne ale cariilor dinților temporari sunt: petele pe dinți, mirosul de gură, leziunile de pe dinți, durerea la stimuli de rece, cald și dulce. De asemenea, pot apărea și alte semne: distrugerea suprafețelor coroanelor, absența unor dinți, refuzul copilului de a mesteca anumite alimente.

Cum se poate opri procesul carios în stadiul inițial?

Părinții trebuie să aibă grijă de copilul lor, ca acesta să realizeze o igienă orală adecvată. Contează și alimentația să fie mai bogată în nutrienți (minerale, vitamine).

Pentru prevenirea cariilor, există și opțiuni terapeutice, precum folosirea locală de Tiefenfluorid la cabinetul stomatologic. Acesta previne cariile, ajută la remineralizarea de lungă durată, elimină petele albe și ajută în sigilarea fisurilor de structură minerală.

Pentru optimizarea sănătății orale ale copilului, părinții pot recurge la metode precum:

  • Alegerea unei alimentații echilibrate bogate în minerale și vitamine
  • Reducerea consumului de carbohidrați, dulciuri, băuturi acide, băuturi carbogazoase, fursecuri, bomboane
  • Respectarea igienei bucale la copil.

Igiena orală este o metodă ideală de prevenire a apariției cariilor dentare la cei mici. Copiii pot învăța abilitățile de curățare a dinților în mod jucăuș pentru a fi mai încântați de procedură. Un rol important îl are și medicul stomatolog. Acesta poate oferi recomandări în legătură cu alegerea dietei, folosirea unor tratamente (cu vitamine, minerale, preparate ce conțin calciu și medicamente), învățarea părinților să urmărească starea dinților copilului și să-i ajute cu privire la igiena orală.

Medicii recomandă femeilor să aibă grijă de sănătatea lor dentară încă din perioada de sarcină. Ei spun că majoritatea gravidelor evită să meargă la medicul stomatolog. Bolile dentare ale unei gravide reprezintă o amenințare pentru corpul femeii și pentru sănătatea viitorului copil. Prin urmare, prevenirea dentară este optimă dacă începe în perioada prenatală.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.