De ce nu trebuie sa compari niciodata copilul cu altii – in primul rand, trebuie sa stiti ca orice persoana isi formeaza imaginea de sine si stima de sine pornind din doua directii: din exterior – opiniile celor din jur si comparatia sa cu cei din jur; si din interior – de la propriile asteptari de la sine si propriile standarde de autoapreciere.
Este de asteptat ca o persoana care valorizeaza preponderent opiniile si judecatile exterioare si care se compara constant cu ceilalti pentru a isi forma imaginea de sine nu va fi deseori satisfacuta de sine si nu se va aprecia la fel ca persoana care, fiind sigura pe sine, se bazeaza mai mult pe propria sa grila de interpretare si valorizare interna. De aceea, a compara copilul cu altii duce la obisnuirea acestuia sa pretuiasca in exces opiniile celorlalti si sa se bazeze pe comparatii exterioare in dobandirea satisfactiei si a stimei de sine.
De ce nu trebuie sa compari copilul cu altii
Fiecare persoana este unica si isi urmeaza propriul sau ritm in dezvoltare – a evalua cum se descurca copilul in comparatie cu un altul nu isi are rostul – unii sunt precoce, altii nu; in plus, fiecare isi dezvolta o anumita latura, anumite tipuri de inteligenta si nu exista asa ceva ca o linie de dezvoltare general valabila pentru toti copiii. A evalua cum se dezvolta copilul adecvat se refera la urmarirea propriului sau ritm si a imbunatatirilor treptate pe care le cunoaste in timp (daca evolueaza treptat sau daca involueaza).
Comparatii cu frati/surori – de ce nu trebuie sa compari copilul cu fratii sau surorile sale? Pentru ca astfel se contribuie la rivalitatea si gelozia intre frati. Copilul care aude astfel de comparatii este tentat sa intre mereu in intrecere, in competitie pentru a fi mai bun decat fratele/sora sa. In plus, astfel de comparatii, pozitive sau negative, fac copilul sa creada ca trebuie sa demonstreze mereu ca este bun sau chiar sa se simta insuficient de bun.
Comparatii cu colegi de joaca/scoala. De ce nu trebuie sa compari copilul cu alti copii – colegi ai copilului, copiii prietenilor si ai vecinilor? Deoarece, dupa cum s-a mentionat, fiecare copil va evolua diferit, se va dezvolta altfel si in plus, cel mic poate ajunge sa se simta insuficient de bun, de capabil, de valoros. Nici pentru voi, ca parinti, o astfel de comparatie nu isi are rostul: de ce sa va stresati ca un alt copil este mai precoce, ca invata mai bine sau ca are un talent special?
De ce sa va simtiti mai bine invers, cand copilul vostru este mai precoce sau mai talentat? Fiecare parinte trebuie sa isi iubeasca copilul pentru cine este si sa fie mandru de el, fara a se baza pe astfel de comparatii inutile. Si nu uitati ca, daca veti face astfel de comparatii cu alti copii de fata cu el, copilul va invata sa se bazeze pe opinii exterioare in dobandirea increderii in sine – copilul se obisnuieste sa se compare mereu cu altii, comparatie in urma careia uneori „castiga” si deci isi intareste momentan stima de sine; sau in urma careia „pierde” si isi distruge momentan stima de sine.
A te baza pe exterior in formarea imaginii de sine nu numai ca poate fi daunator stimei de sine, ci inseamna inexistenta unui echilibru interior – in functie de tinta comparatiilor, propria imagine de sine va oscila continuu, lipsind copilul de o baza sigura pentru a se valoriza pe sine.
Comparatii cu tine – „cand eram de varsta ta”… De ce nu trebuie sa compari copilul cu tine cand erai de varsta sa? Deoarece el nu esti tu si nici nu trebuie sa fie ca tine! Sunteti persoane diferite, chiar daca impartiti o mostentire genetica, ati crescut si v-ati dezvoltat in medii complet diferite si veti avea aptitudini si interese diferite.
Probabil ca fiecare parinte este tentat la un moment dat sa ii spuna copilului „cand aveam eu x ani…”. Insa prin aceasta nu faceti decat sa ii transmiteti copilului ca nu este la fel de bun ca voi; si sa il faceti sa creada ca daca nu este ca voi, nu este valoros… In plus, nu uitati ca fiecare generatie creste inconjurata de alte perspective, valori, standarde – un copil de astazi nu este la fel ca un copil de acum 20 de ani, nu are cum sa fie!
Comparatii cu propriile voastre asteptari si standarde. Deseori, un parinte isi formeaza asteptari atat de mari de la copil, incat sunt idealiste. Viseaza ca propriul copil sa fie cel mai bun, cel mai capabil, cel mai talentat. Viseaza ca propriul copil sa continue „traditia familiei” – sa studieze si sa profeseze in acelasi domeniu; sau viseaza ca propriul copil sa reuseasca acolo unde el nu a reusit in viata. Este normal, pana la un anumit punct, ca un parinte sa aiba mari sperante si asteptari. Insa cand aveti formate anumite standarde clare si asteptari prea mari, copilul nu va reusi des sa se ridice la nivelul acestora – ceea ce este distructiv si pentru voi si pentru el, care se va considera incapabil.
Respectati faptul ca un copil isi va avea propriile sale aptitudini si interese – care pot fi substantial diferite de ceea ce ati dorit voi de la el. Respectati faptul ca un copil nu poate fi bun la toate si ca nu poate fi chiar cum ati visat voi – copilul nu trebuie sa fie special pentru ca este cel mai bun, ci este special pentru ca este al vostru… Nu fortati copilul sa urmeze o anumita linie, un anumit domeniu doar pentru ca asta ati visat. Mai ales nu va transferati propriile vise si propriile reusite si nereusite asupra copilului – el nu trebuie sa va indeplineasca visele voastre, ci visele sale!
