Poate că una dintre cele mai importante sarcini ale părintelui este aceea de a crește un copil bun, înțelegător, empatic, căruia să îi pese de semenii săi. Sigur, orice părinte îi spune copilului său: „să fii bun”, însă de multe ori se referă mai degrabă la „să fii cuminte”.
Ciudat sau nu, realitatea și studiile arată faptul că pentru părinți este mai important să aibă copii care realizează multe și care sunt ascultători, iar nu să aibă copii buni, care fac fapte bune pentru ceilalți. Părinții laudă și aprobă mai mult când copilul câștigă un premiu, decât când copilul face o faptă bună pentru altcineva.
Copilul nu se naște bun sau rău, el se învață să se poarte într-o manieră sau alta, în primul rând de la părinți. Și deși aceștia se pot gândi: „ce rost are să îl învăț să fie bun cu alții, oamenii buni sunt călcați în picioare în lumea asta, în timp ce ticăloșii au succes”, nu este adevărat. Oamenii buni, cărora le pasă de ceilalți semeni, care îi ajută pe alții, sunt oamenii fericiți. A face o faptă bună te face fericit.
De ce este important să creștem copii buni?
Este fapt demonstrat că a fi bun cu ceilalți îți oferă un sentiment de fericire, de împlinire. Fapta bună este prin ea însăși o recompensă, chiar în lipsa aprecierii și recunoștinței. La fel cum a fi recunoscător cuiva te face fericit, a face bine te face fericit (studii arată că persoanele care fac câte o faptă bună pentru alții regulat și cei care apreciază faptele bune ale altora, spunând „mulțumesc”, sunt fericite).
Așadar, în primul rând, un copil învățat să fie bun, empatic, altruist, înțelegător, amabil este fericit. Da, unele persoane nu arată recunoștință, dar o faptă bună, prin valoarea sa, oferă o recompensă spirituală. Ca părinți, nu trebuie să ne pese doar de realizările copilului, ci și de formarea sa ca om printre alți oameni. Și deși unii sunt mai degrabă de acord cu principiul homo homini lupus (omul este lup pentru om), cei buni, cărora le pasă, nu pierd în planul mare al vieții (deși poate uneori alții egoiști câștigă în unele situații). Omul bun va fi iubit de alții și va merita această iubire.
A fi empatic, a îi păsa de ce simt și cred alții, a îi accepta pe alții este un prim pas important. Copilul tinde să fie un pic egocentric, gândindu-se doar la el, la propriile dorințe, sentimente, nevoi. Dar părinții îl pot ajuta să îi ia mereu și pe ceilalți în considerare, să încerce să vadă și din perspectiva altora. „Oare ce efecte are acțiunea mea asupra celorlalți?” este întrebarea pe care copilul trebuie să și-o pună cât mai adesea.
A nu se purta urât, a nu se purta cu alții așa cum nu i-ar plăcea să se poarte alții cu el este încă un pas. Când copilul se arată nepăsător, indiferent la sentimentele și părerile celorlalți, părintele trebuie să îl întrebe mereu: „dar tu cum te-ai simți dacă ai fi în locul său?”. Copilul trebuie învățat că este normal să aibă sentimente negative, să fie furios, dar furia sa nu îi permite să se comporte rău cu alții. Trebuie ca părinții să îl învețe să gestioneze emoțiile negative și să nu le dea curs, să încerce să se calmeze și să cântărească echilibrat o situație. „Eram supărat” nu trebuie să devină o scuză de a face rău altora.
A arăta recunoștință față de alții este încă un pas spre a fi un om mai bun. Nici o faptă bună, amabilă, nu trebuie rămasă fără apreciere. Aceasta se poate învăța în familie, prin simplele „mulțumesc”, „admir ce ai făcut” etc.. După cum s-a spus, a mulțumi cuiva te face mai fericit.
A împărți din ceea ce are altora care nu au la fel de multe este o lecție valoroasă pe care tot părinții o pot transmite. Pas cu pas, copilul poate învăța mulțumirea și fericirea de a îi fi ajutat pe alții mai nevoiași. De exemplu, înainte de a primi o jucărie, copilului i se poate cere să aleagă o veche jucărie pe care să o doneze. La fel, pe terenul de joacă, copilul poate fi învățat cum să împartă în pace cu alții ceea ce are.
La fel, părinții trebuie să îi lărgească orizontul – oricărui copil bun îi pasă de cei apropiați: prieteni, rude, colegi. Dar el trebuie să vadă lumea în perspectivă și să-și formeze o empatie pentru alții îndepărtați, care au nevoie de înțelegere și toleranță.
Părinții pot forma un copil bun, căruia îi pasă și care vrea să ajute doar pentru a ajuta, în primul rând prin propriul model. Părinții ce sunt oameni buni la suflet nu vor avea un copil rău, nepăsător, indiferent. De asemenea, poveștile cu morală îl învață lecții valoroase. Nu în ultimul rând, discuțiile îl pot ajuta pe copil să valorizeze bunătatea față de alții. Întrebați-l cum arată un om bun, demn și amabil și ajutați-l să vadă că și el este astfel.
