Am fi naivi dacă am crede că este uşor să învăţăm copiii să-şi îndeplinească treburile casnice, să contribuie constant la viaţa de familie. De fapt, în multe familii, situaţia arată astfel: mama spală, curăţă, găteşte, pune masa şi o strânge, tata face treburi mai „bărbăteşti”, iar copiii sunt puşi rareori să muncească (nu cumva să-i „exploatăm” şi să le răpim din timpul de studiu!).
Imaginea familiei care face treabă în casă împreună, fiecare având rolul său clar, este mai degrabă un vis sau un scenariu de reclamă. Dar totul porneşte de la noi, părinţii. Noi suntem cei care nu-i obişnuim încă de mici (şi la 3-4 ani poate să strângă lucruri, să aranjeze) să contribuie la munca domestică.
Noi, părinţii, lăsăm deoparte importanţa îndeplinirii unor responsabilităţi casnice, concentrându-ne pe ceea ce ni se pare mai semnificativ: şcoala, activităţile extracuriculare, joaca. Cu atâtea teme care ni se par şi nouă dificile, cu atâtea activităţi în afara şcolii, cu câteva ore de joacă, când să-i mai punem şi la treabă în casă? Este mult mai important, ne gândim, ca cel mic să înveţe şi să îşi dezvolte abilităţi tehnice, artistice, fizice, decât să ştie să spele un vas sau să spele o rufă, ne gândim.
În plus, decât să purtăm o luptă constantă („fă ordine, e treaba ta” – „mai târziuuuu”), preferăm să facem noi pentru ei majoritatea treburilor casnice. Şi astfel, ajungem să facem noi toată munca şi să-i „servim” pe copii, chiar când aceştia au vârste mari (de câte ori nu îl auzi ţipând să-i aduci o sticlă cu suc, de parcă el nu se poate ridica să şi-o ia singur? De câte ori nu îl hrăneşti de parcă nu ar fi în stare să-şi pună singur în farfurie? De câte ori nu eşti nevoită să-i schimbi lenjeria care mai are puţin şi devine de nerecunoscut?).
De ce este atât de important să obişnuim copiii cu treburile casnice?
Doar învăţându-ne copiii, fete şi băieţi, să contribuie la activităţile casnice, doar astfel vom creşte persoane independente, care se vor descurca singure la propria casă. Nu pare aşa important să ştii să speli, să calci, să cureţi, să găteşti, să foloseşti aparatura casnică, să schimbi un bec. Ba chiar ai putea zice că oricine e în stare să facă aceste lucruri, deci nu e aşa important să-l înveţi de mic cu ele. Ai zice că e mai important să înveţe bine şi să aibă şi activităţi educative extracuriculare (sport, muzică, desen etc.).
Însă aşa vei ajunge cu un tânăr care este as într-un domeniu sau altul, care cântă la pian ca un înger, dar care nu poate să-şi spele şi calce hainele, care nu ştie să-şi prepare decât sandwich, care crede că e mai comod să mănânci direct din oală decât să speli, care curăţă aragazul cu şerveţele umede (dacă îl curăţă)! Foarte mulţi tineri şi tinere nu ştiu să aibă grijă de casa lor, să facă treburile cele mai banale.
A obişnui de mic copilul să facă anumite treburi casnice îi dezvoltă şi simţul responsabilităţii. Viaţa de adult vine cu multe responsabilităţi din diverse domenii – nu este de ajuns să ai un serviciu, există şi alte responsabilităţi, iar cine nu este obişnuit să facă ceea ce trebuie făcut, nu se va descurca prea uşor. Nu totul în viaţă este distractiv şi interesant, dar multe sunt utile şi necesare.
A îl învăţa să facă treburi casnice îi oferă încredere în sine şi sentimentul că este important, că ceea ce face contează, că şi el contribuie la bunul mers al lucrurilor. Dacă îl obişnuieşti să facă treabă, îi arăţi şi apreciere după ce-şi îndeplineşte sarcina, copilul va simţi că e o parte activă din familie şi că ceea ce face el este la fel de important ca şi ceea ce fac ceilalţi. Poate că nu ai crede, dar cel mic este chiar mândru când face o treabă bine, cu condiţia să fie apreciat.
Treburile casnice îi oferă o imagine pozitivă despre ceea ce înseamnă a face parte dintr-o familie. Aceasta, desigur, cu condiţia ca el să vadă că toţi membrii familiei au sarcinile lor specifice. Pe de altă parte, dacă creşte văzând că doar mama e cea care munceşte, va avea idei eronate despre ceea ce presupune comunitatea, solidaritatea, sprijinul reciproc pe care membrii familiei ar trebui să şi-l ofere.
Psihologii spun chiar că acei copii obişnuiţi cu activităţi casnice arată mai multă empatie faţă de ceilalţi, sunt mai sensibili faţă de nevoile altora (deci mai puţin egoişti, gândindu-se mai puţin doar la ceea ce vor ei).
Aşadar, de mic, este cât se poate de important să obişnuim copilul cu un program de treburi casnice (adecvate vârstei), arătându-i că are un rol activ în viaţa de familie şi că poate ajuta şi contribui la bunul mers al casei.
