Cum să fii un părinte mai bun: cunoaşte-ţi şi înţelege-ţi copilul!

0
419
Copilaria
Copilaria

Ca adulţi, adesea ne este greu să înţelegem copiii; fiind părinţii lor, putem spune că îi cunoaştem mai bine decât oricine şi totuşi de la cunoaştere la înţelegere este drum lung. A judeca un copil prin ochii adultului este ineficient, de aceea mulţi spun că dacă vrem să îi înţelegem cu adevărat pe cei mici, trebuie să ne îndepărtăm puţin de noi înşine şi să gândim şi noi ca un copil!

Un comedian descria copiii ca fiind nişte „pitici beţi”, comportamentele lor fiind oarecum similare cu cele ale cuiva ameţit şi la fel de greu de pătruns (cu logica adultului). Uneori amuzanţi, alteori iritanţi, pare că ei trăiesc într-o lume a lor, de care noi, adulţii ne-am îndepărtat.

O greşeală a părinţilor este cea de a-şi subestima copiii şi de a îi înţelege doar la un nivel superficial: „ce ştie el, e doar un copil”, „e un puşti răsfăţat”, „aşa sunt copiii”. Fiecare copil este diferit, iar adultul de mai târziu se întrevede; totuşi, există şi unele caracteristici comune copiilor mici, de care părinţii trebuie să fie conştienţi.

Cunoaşte-ţi copilul – ce caracteristici sunt comune copiilor mici:

Egocentrismul – nu este vorba de egoism, deşi adesea părinţii astfel interpretează comportamentul copilului mic. Însă copiii nu sunt egoişti, ba chiar sunt sensibili; este vorba de egocentrism: cei mici nu au încă dezvoltat simţul empatiei, abilitatea de a privi lumea prin perspectiva altuia, de a înţelege trăirile şi nevoile altuia, de a se pune în locul altuia.

Ceea ce este important este ceea ce vrea şi simte el; lumea în general este fix lumea sa, ceea ce vede şi trăieşte el. În afară de acest egocentrism (ceva e important doar în măsura în care are legătură directă cu el), copilul mic trece şi prin faza de posesivitate: cu părinţii şi obiectele. Ceea ce este al lui este doar al lui (fază de care se trece prin socializarea cu alţi copii).

Gândirea magică, imaginaţia şi creativitatea. Se spune că lumea arată cu totul diferit privită prin ochii unui copil, ba chiar că un copil vede ceea ce adulţii nu mai pot vedea. Este cât se poate de adevărat: în prima copilărie, copiii se folosesc de ceea ce a fost numită gândire magică, intuitivă, asociativă; pe măsură ce cresc, se va dezvolta gândirea logică, raţională, analitică. Dar din păcate aceasta va duce la dispariţia a ceea ce era magic în lumea copilului.

Ce e gândirea magică? Practic, copiii fac corelaţii şi asociaţii între evenimente, asociaţii pe care logica le-ar răsturna: de exemplu, cred în obiecte norocoase sau cred în puterea dorinţei; de asemenea, limita dintre ce e real şi ce e imaginar este încă vagă: pentru copil, un vis, o dorinţă, o poveste are aceeaşi importanţă şi consistenţă ca şi un eveniment real.

Toate acestea fac ca cei mici să posede o imaginaţie şi creativitate debordantă, care se manifestă adesea prin activităţi iritante pentru părinţi (câţi părinţi nu-şi găsesc pereţii plini cu opere de artă?). Din păcate, fără să vrea, uneori părinţii inhibă creativitatea, încurajând mai degrabă activităţi şi jocuri „cuminţi”, „adecvate”, în locul celor pe care nu le înţeleg sau care îi irită…

Impulsivitatea – autocontrolul scăzut este o caracteristică împărtăşită de toţi copiii mici. Dacă simt ceva, dacă vor ceva, aceasta zic şi fac. A analiza consecinţele unei acţiuni nu stă în natura copiilor mici, de aceea uneori fac lucruri periculoase sau deranjante pentru alţii. A te controla şi a gândi înainte de a înfăptui sunt idei departe de gândirea lor: simt ceva, se exprimă; vor ceva, o fac. Acestea se combină uneori cu o tendinţă spre agresivitate, dar această agresivitate este doar o reacţie la frustrare (când nu ştiu să se exprime sau nu primesc ceea ce vor), şi nu o trăsătură de personalitate!

Curiozitate – pentru copiii mici, lumea e un mister care trebuie cercetat şi explorat. Nu există copil care să nu fie curios din fire, iar părinţii sunt cei care îi pot prezenta o lume frumoasă sau nu. Uneori, această curiozitate trebuie potolită (când există riscul unor „experimente” riscante), dar dorinţa de a descoperi şi de a şti trebuie încurajată. Lumea este plină de lucruri minunate şi de mistere chiar şi pentru adulţi; din păcate, adulţii pierd din pasiunea şi nevoia de explorare, iar lumea îşi pierde din frumuseţe…

Şi să nu uităm: oricât de mici sunt, copiii sunt mai inteligenţi decât am tinde uneori să-i considerăm şi văd, aud şi înţeleg mult mai multe decât am presupune! A subestima un copil, a-i vorbi şi a-l trata de parcă nu ştie şi nu pricepe nimic este o greşeală pe care părinţii trebuie să o evite.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ