Primii ani de viata sunt esentiali in dezvoltarea fizica, emotionala si intelectuala a copilului. De aceea, copilul intre un an si doi ani trebuie sa creasca si sa se dezvolte intr-un mediu afectiv, care sa ii ofere siguranta si care sa il stimuleze. In aceasta perioada copilul este continuu in miscare, deoarece el isi consolideaza mersul si incepe sa perceapa mai bine obiectele din mediul inconjurator, de care este atras si stimulat.
Tot in aceasta perioada incepe sa se accentueze dezvoltarea comunicarii verbale si copilul incepe sa se adapteze diferitelor situatii de viata. Copilul intre un an si doi ani isi perfectioneaza rapiditatea si precizia cu care isi misca mainile (ex: poate bea din cana, poate manca cu lingurita), iar la doi ani el poate sa ia cu degetele obiecte mici, sa deschida dulapuri, usi, sertare.
Ce nevoi are copilul intre un an si doi ani?
Nevoile copilului ce trebuie satisfacute in primii doi ani de viata sunt: nevoile fizice, nevoile emotionale, nevoile sociale si nevoile ce asigura dezvoltarea intelectuala. Nevoile fizice ale copilului mic sunt: sa fie hranit, sa fie protejat de frig sau de supraincalzire, sa fie prevenit de boli (ex: mergand la pediatru, facand vaccinurile etc.).
Nevoile emotionale si sociale ale copilului sunt: sa aiba o familie unita orientata spre cresterea copilului lor, sa ii fie asigurata o stare de sanatate buna, sa fie invatat limitele pentru a si dezvolta autocontrolul, sa fie invatat sa-si respecte propria viata, dar si pe a celorlalti. Nevoile pentru dezvoltarea intelectuala a copilului sunt stimulate inca din perioada de sugar de catre parinti, in special de mama, prin intermediul jucariilor educative specifice perioadei de varsta.
Dezvoltarea gandirii si inteligentei la copilul intre un an si doi ani
Conform stadiilor senzorio-motorii ale teoriei lui Piaget, copilul intre un an si doi ani trece prin doua etape principale ale dezvoltarii inteligentei, si anume: stadiul reactiei circulare tertiare si stadiul combinarii mentale a schemelor.
Stadiul reactiei circulare sau al descoperirii de situatii si mijloace noi prin experimentare activa (denumita si etapa “experimentelor pentru a vedea”) apare la copilul intre 12 si 18 luni si este primul stadiu (din cele 6) in care vechile scheme ale copilului pot fi imbunatatite, pentru a face fata situatiei sau pentru a experimenta (ex: degetele si barbia). Copilul este curios, iar curiozitatea sa duce la crearea si cautarea unor noi mijloace de actiune. Satisfacerea curiozitatii este o sursa de placere pentru copil.
In aceasta etapa, copilul rezolva situatiile noi prin incercare si eroare, imbunatatindu-si astfel vechile coordonari senzorio-motorii. De asemenea, se sistematizeaza o serie de conduite: conduita suportului (ex: copilul trage fata de masa pentru a cobori obiectul de pe masa), conduita sforii (ex: copilul trage sfoara de care este legat un obiect pentru a-l apropia) si conduita batului/ bastonului (ex: copilul foloseste un bat pentru a trage spre el un obiect). Acestea sunt expresii pure ale descoperirii prin cautare activa, ale inteligentei practice.
Tot in aceasta etapa, copilul gaseste obiectul disparut chiar si in conditiile unor miscari succesive ale obiectului, dar este incapabil sa descopere obiectul daca miscarile nu sunt vizibile. De exemplu, mama ia o jucarie o pune in palma sa apoi inchide pumnul, iar copil ii va desface mana si va lua jucaria (copilul vede miscarea). Se reia jocul, doar ca dupa ce inchide pumnul, mama baga mana sub o patura, apoi o scoate si copilul ii desface pumnul, insa jucaria nu este acolo. Copilul nu cauta jucaria sub patura deoarece miscarea nu a fost vizibila pentru el.
Stadiul combinarii mentale a schemelor sau a inventiilor mintale apare la copilul intre 18 si 24 luni si este caracterizat prin deliberarea interioara asupra solutiei, prefigurarea acesteia inaintea actiunii. Adica copilul nu mai cauta solutia la problema experimentand-o practic ci o gaseste in mintea sa, apoi actioneaza. In aceasta etapa copilul gaseste obiectele ascunse chiar si atunci cand miscarile obiectului nu sunt vizibile.
De exemplu, ii sunt puse in fata copilului trei obiecte (ex: 3 cani diferite) apoi mama ia o jucarie si o ascunde in pumnul ei. Baga mana sub primul obiecte si o scoate tot inchisa, apoi baga mana sub al doilea obiect si o scoate tot inchisa, si apoi baga mana sub al treilea obiect (lasa acolo jucaria, fara ca copilul sa vada asta) si scoatea mana si o deschide, aratandu-i copilului ca jucaria a disparut. Copilul se gandeste si cauta jucaria direct sub ultimul obiect.
Dezvoltarea afectiva la copilul intre un an si doi ani
La aceasta varsta copilul este caracterizat prin legatura sa stransa cu mama, dar si prin incercarea sa de a se construi ca persoana. Planul afectiv al copilului este instabil si fragil. Buna dispozitie a copilului este creata de starea de confort pe care acesta o traieste. Adica, daca nevoile sale ii sunt satisfacute, atunci copilul este bine dispus, si invers. De exemplu, un copil care este hranit, care se simte protejat, caruia nu ii este frig va rade, se va juca (va avea o dispozitie buna), insa un copil caruia ii este foame, somn, sau prea cald/ frig va plange, va face mofturi (va avea o dispozitie proasta).
Copilul intre un an si doi ani foloseste urmatoarele expresii umane pe care le-a achizitionat pana la varsta de 12 luni: interes, zambet, tresarire, neplacere la durere, dezgust (la mirosuri si gusturi neplacute), zambet social diferentiat, manie, surpriza, intristare, mahnire, frica, rusine, timiditate, intelegere, sfidare, dispret, vinovatie. In aceasta etapa de varsta, conduitele afective devin mai complexe: copilul incepe sa manifeste timiditate fata de persoanele straine si se nuanteaza simpatia si antipatia.
In aceasta perioada, copilul este foarte atasat de mama sa (sau de persoana care il ingrijeste). Copilul devine gelos atunci cand se interpune intre el si mama o a treia persoana (ex: tatal) sau cand i se acorda atentie unui alt copil. Copilul intre un an si doi ani are capacitatea de a-si reprezenta mental persoana de care este atasata, adica mama exista pentru el chiar si atunci cand nu o vede. Copiii, care se simt nesiguri atunci cand mama nu mai este prezenta, vor sari in bratele ei cand se va intoarce si va sta cat de mult va putea acolo pentru a-si “recupera” sentimentul de siguranta.
Atasamentul la copilul intre un an si doi ani se exprima prin zambet, prin acordarea atentiei, si este influentat de comunicarea afectiva din familie. Atasamentul este puternic la copiii care provin din familii tinere (in care exista inca o ardoare sexuala) si atasamentul este slab la copiii care provin din familii mai putin tinere. De asemenea, exista o relatie intre atasament si anxietate, vorbindu-se de existenta a trei tipuri de anxietate prezente in prima copilarie:
Anxietatea fata de persoane si situatii straine: este intensa si se manifesta prin indepartarea copilului de persoanele necunoscute; apare la copii de 12-14 luni si dispare spre varsta de 3 ani; se pastreaza insa teama de “necunoscut” (ex: teama de bau-bau);
Anxietatea de separare: apare atunci cand copilul (care era obisnuit sa stea mereu cu mama) constata ca aceasta nu mai este cu el tot timpul; este mai activa la varsta de 21-24 luni si scade la varsta de 3 ani;
Anxietatea morala: copilului ii este teama si traieste sentimentul de vinovatie.
