Un copil de clasa a II-a mărturiseşte că familia sa nu merge niciodată la biserică şi că el însuşi este ateu (oare ştie cu adevărat ce e un ateu??); colegii încep să îl evite şi să-i spună că Satana este în el, o idee despre care cu greu putem crede că a venit din mintea lor fragedă. Un alt copil, ai cărui părinţi au cerut să nu urmeze orele de religie, este atacat chiar de către profesorul de religie, numit păgân şi imoral, iar copiii încep să-l tachineze şi să-l discrimineze, încurajaţi astfel de un adult. Un alt copil, evreu, este obligat să participe la orele de religie, directorul şcolii explicând că este vorba despre „istoria religiilor” (o mică minciună); copilul este poreclit „spurcatul” şi este acuzat că ai lui l-au omorât pe Iisus (din nou, oare copiii au început conflictul?)…
Şi există multe, multe cazuri de discriminare pe baza religiei, a credinţei sau a lipsei sale între copii, cazuri care din păcate adesea pornesc din discriminarea adulţilor: a profesorilor sau a părinţilor (nu te juca cu X, familia lui nu e ca toţi ceilalţi).
Fiecare religie şi chiar fiecare confesiune (religie – de exemplu, cele 3 mari religii monoteiste: iudaismul, creştinismul, islamismul, confesiune – de exemplu, catolicismul, ortodoxismul şi protestantismul din cadrul religiei creştine), fiecare spune credincioşilor că posedă unicul adevăr, că constituie singura salvare. Restul sunt devieri, sunt erezii, sunt minciuni. Însă ce efect are asupra copiilor să li se spună că religia lor este singura „bună”, ceilalţi fiind destinaţi focurilor eterne?? Ce efecte are să băgăm în mintea lor naivă că, datorită religiei lor, sunt mai buni decât alţii, iar aceşti alţii sunt nişte păcătoşi??
Religia poate constitui un reper moral şi credinţa oferă sens. Însă tot religia – sau mai degrabă instituţiile şi oamenii ultra-religioşi, extremişti – pot fi rădăcina conflictului, a discriminării şi a lipsei de compasiune, de empatie pentru alţii.
Copiii din familii foarte credincioase sunt mai puţin empatici, mai puţin altruişti şi mai puţin toleranţi!
Atenţie: este o mare diferenţă între a creşte un copil în spirit religios şi a îndoctrina un copil cu idei extremiste! Copiii care se arată răi, intoleranţi, cresc cu idei precum cea că ei sunt mai buni decât ceilalţi de alte reliigii (sau decât ateii), că ceilaţi merită a fi judecaţi şi pedepsiţi.
Exact ceea ce nu învaţă religia! Căci fiecare religie are un mesaj de iubire a aproapelui, de ajutorare şi de acceptare a celui diferit, fără a încerca să-l converteşti cu forţa, fără a-i băga pe gât propria credinţă. Însă oamenii şi instituţiile fac adesea pe dos! De ce? În general, frica care naşte repulsie sau chiar agresiune; frica de străini, de cei diferiţi este universală. Ceea ce nu cunoaştem, tindem să respingem. Însă aşa vrem să ne creştem copiii?
Un studiu recent de psihologie coordonat de Universitatea Chicago arată că acei copii crescuţi în familii foarte religioase şi conservatoare se dovedesc a fi mai răi cu alţi copii, judecându-i şi discriminându-i pe baza diferenţelor. Deşi religia ar trebui să fie un reper moral şi să înveţe altruismul, generozitatea şi bunătatea, felul în care este educat copilul în spirit religios îşi spune cuvântul.
Studiul a arătat că acei copii din familii ultra-religioase (creştine şi musulmane, în majoritate) îşi judecau colegii de alte confesiuni sau religii, se purtau urât cu aceştia şi îi evitau.
Ce dovedeşte acest studiu? Dacă nu altceva, atunci realitatea că morala unui om, principiile sale şi felul de om care este nu depinde de religia sa. Poţi fi un om bun sau un om rău, indiferent dacă eşti sau nu religios. Dar religia poate deveni un instrument periculos în mâna celor intoleranţi care nu ştiu decât să îndoctrineze un copil, să-i servească pe tavă idei intolerante, precum cea că cei diferiţi sunt damnaţi şi merită a fi judecaţi.
Aceasta nu înseamnă că o persoană credincioasă este mai intolerantă, mai punitivă şi mai rea cu cei din jur! Însă, după cum s-a spus, este foarte important felul în care se oferă educaţia religioasă şi ideile ce sunt transmise copilului. Copiii pot fi oricum foarte răi unii cu alţii, fiind prin natura lor egocentrici şi înclinaţi spre a îi judeca pe alţii; dacă unui copil i se bagă în cap ideea că e mai bun decât alţii datorită religiei sale şi că cei diferiţi merită a fi judecaţi şi pedepsiţi, atunci nu este de mirare că religia joacă un rol opus celui pe care ar trebui să îl joace.
Cel mai important este să creştem copii toleranţi, care să cunoască şi să accepte diferenţele (inclusiv de natură religioasă) dintre oameni. Nu noi îi judecăm şi pedepsim pe alţii pe baza credinţei lor sau a lipsei de credinţă!
Iată o scurtă povestioară în spiritul toleranţei şi cooperării:
Un bătrân împărat avea trei fii şi trebuia să aleagă care îi va urma la tron; alegerea trebuia să o facă dăruindu-i celui norocos un inel preţios şi unic. Dar împăratul are o altă idee: îi cere unui talentat bijutier să creeze două replici identice ale preţiosului inel; când bijutierul îi oferă cele 3 inele, nici împăratul nu mai putea recunoaşte care este cel adevărat. Astfel că le-a oferit celor trei fii câte un inel, sfătuindu-i să conducă împreună imperiul. Fiecare dintre cei trei fii era încredinţat că inelul lui este cel adevărat, fără însă a intra în conflict cu ceilalţi. Au cooperat şi au condus toţi trei ţara, în pace şi linişte.
Este evident: cele trei inele, dintre care nimeni nu mai ştia care este adevărat, semnifică cele trei mari religii monoteiste. Fiecare crede cu tărie că a sa este cea unică şi adevărată.
Dar, aşa cum arată povestioara, aceasta nu înseamnă că nu-i laşi pe ceilalţi să creadă altceva, cooperând cu ei şi acceptându-i alături de tine.
Pentru credincios, credinţa sa este adevărată, îi oferă sens; dar aceasta nu înseamnă să nu îi acceptăm pe cei care cred altfel.
Să ne învăţăm copiii cel mai valoros principiu de convieţuire: toleranţa, acceptarea altora!
; colegii încep să îl evite şi să-i spună că Satana este în el, o idee despre care cu greu putem crede că a venit din mintea lor fragedă.){kind=link}