Copiii tăi se ceartă mereu şi nu pot face pace? De unde se naşte rivalitatea dintre fraţi?

0
553
Gelozie fraţi
Gelozie fraţi

Iată un adevăr de necontestat: fiecare copil creşte într-o familie diferită, chiar şi atunci când sunt fraţi! Părinţii nu pot trata copiii la fel, iar uneori diferenţele percepute vor stârni rivalitatea dintre fraţi (sau surori).

Eu şi fratele meu am crescut parcă fiecare cu alţi părinţi: eu, fiind cea mai mare (7 ani diferenţă), a trebuit să fiu mereu cea matură, cea care are grijă de el şi care îndeplineşte toate aşteptările părinţilor (să am note mari, să fac treabă în casă etc.). El, el era mica minune care a apărut în vieţile părinţilor când nu mai sperau să aibă copii. Şi chiar după ce nu mai era nici pe departe mititel, era răsfăţat şi orice făcea era minunat. Pe scurt, eu am avut doi părinţi destul de exigenţi şi aspri, fratele meu a avut cei mai „cool” părinţi! Sigur că am fost şi încă sunt geloasă pe relaţia dintre el şi ai mei: aş fi vrut şi eu să fiu privită ca o minune. Însă aşa stau lucrurile şi tot ce pot face e să realizez că nu e vina fratelui meu şi să nu mă port niciodată cu copiii mei atât de preferenţial! (Sandra, 37 ani).

Rivalitatea dintre fraţi este o realitate în aproape fiecare familie cu doi sau mai mulţi copii. Oricât de corecţi încearcă să fie părinţii, nu pot trata la fel copiii; nici nu este posibil: ei sunt fiinţe diferite, de vârste şi/sau sexe diferite, cu personalităţi diferite. Din păcate, când copiii observă că primesc tratamente diferite, apare gelozia, competiţia, lupta.

De unde se naşte rivalitatea dintre fraţi?

La baza acesteia se află întotdeauna competiţia pentru afecţiunea şi atenţia părinţilor (deşi nu este singura cauză). Nu avem ce face: copiii se simt ameninţaţi de fraţii lor, crezând că dacă celălalt primeşte afecţiune şi atenţie, nu mai rămâne destulă şi pentru el! Câteodată, părinţii înrăutăţesc această gelozie născută din nevoia de iubire, tratând preferenţial unul din copii; în general, cel mic este adesea centrul atenţiei, stârnind resentimente din partea celui mai mare.

Gelozia între fraţi este născută şi de dorinţa de posesiune a copilului. În momentul în care i se cere să împartă cu fratele sau sora sa sau chiar i se cere să renunţe în favoarea celuilalt la unele lucruri (de exemplu, jucării), copilul consideră întreaga situaţie injustă. Înainte de venirea fratelui, totul era al lui: părinţii, casa, camera, obiectele. Acum, pierde „dreptul la tron”. Să nu uităm că la vârste fragede copiii sunt foarte egocentrici şi se consideră îndreptăţiţi să aibă totul – aşadar, logic că uzurpatorul va fi respins.

Citește și:  Nu neglija aspectele importante din prima săptămână de viață a copilului tău

Fraţii doresc să arate că sunt persoane diferite, însă au şi tendinţa de a dovedi că „sunt mai buni” decât ceilalţi. Competiţia dintre doi fraţi este întărită de această dorinţă de a dovedi că este unic, dar şi mai bun. Părinţii nu fac deloc bine dacă „scapă” comparaţii: „fratele tău se pricepe mai bine la…”, „la vârsta ta, sora ta putea să…”.

În special când diferenţa de vârstă este semnificativă, este logic că părinţii nu au cum să se poarte la fel cu fraţii. Cel mic va fi mereu cel răsfăţat, protejat, ajutat, ceea ce îi induce celui mare sentimentul că este cam neglijat (de aceea uneori, la naşterea unui frate, copilul mai mare poate regresa, purtându-se subit mai neajutorat). Pe de altă parte, cel mare va avea mereu mai multă libertate, iar părinţii îl vor trata ca fiind mai matur, ceea ce stârneşte nemulţumirea celui mic, care nu se simte la fel de apreciat.

Şi temperamentul copiilor poate duce la conflicte: câteodată, fraţii pot avea personalităţi care se bat cap în cap, având constant idei şi preferinţe diferite. Aici e o provocare pentru părinţi: cum împăcăm între ele dorinţele opuse ale copiilor? Nu putem să le facem mereu ambilor pe plac!

De asemenea, un băiat poate fi gelos pe relaţia specială dintre sora sa şi tatăl său, la fel cum o fată poate invidia relaţia dintre fratele său şi mama sa.

Cel mai important: să petrecem timp împreună, cu ambii copii, dar şi timp cu fiecare, separat. Să ne ferim de comparaţii, acceptând că există diferenţe şi apreciind pe fiecare pentru unicitatea sa. Să nu dăm „apă la moară” unui conflict, luând partea unuia dintre ei (prea puţin mai contează „cine a început”, ambii s-au luat la harţă!). Şi, pe cât se poate, să îi lăsăm să îşi rezolve singuri disputele de la o anumită vârstă, ajungând la o soluţie de compromis!

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.