Dragoste și relațiiCe înseamnă pentru tine căsătoria: crezi în promisiunea "împreună la bine și...

Ce înseamnă pentru tine căsătoria: crezi în promisiunea „împreună la bine și la rău”?

Casatoria inseamna ca doua persoane care se iubesc fac un mare angajament, un juramant solemn: cel de a fi impreuna la bine si la rau. Cat de mult v-ati gandit insa la aceasta promisiune inainte de a va casatori? Cat de mult crezi tu in aceste cuvinte, care rostite suna atat de frumos – insa care in realitate pot fi mult prea usor uitate?

In general, nu doar casatoria – ci orice relatie de cuplu serioasa – ar presupune angajamentul, dar si dorinta de a ramane impreuna cu partenerul la bine si la rau. Singura problema: indragostitii nu se gandesc la partea cu „rau”! Nu se gandesc decat la bine, la cat de frumoasa este in prezent dragostea lor si la cate sperante si planuri au pentru viitorul lor. Ce cuplu sta inainte de casatorie analizand toate lucrurile ce pot fi grele, ce pot fi rele?

Realitatea: orice relatie lunga, indiferent daca partenerii sunt sau nu casatoriti, implica si greutati! Iar o mare greseala a partenerilor sau a sotilor este cea de a ignora sau nega acest fapt comun: este in natura noastra sa ne gandim ca noua nu ni se va intampla nimic cu adevarat rau; altora li se intampla rele, noi vom fi bine, pentru ca asa suntem acum!

Ceea ce face ca aceste cuvinte, impreuna la bine si la rau, sa para cel mult o promisiune vaga ca daca s-ar intampla ceva rau, vom ramane impreuna. Ceea ce ar trebui, insa, sa insemne aceste cuvinte: atunci cand se va intampla ceva rau, vom ramane impreuna, vom trece impreuna prin greutatile vietii. Aceasta ar trebui sa insemne o relatie de cuplu serioasa si o casatorie.

Casatoria (si relatia de cuplu) este atractiva, este dorita, bineinteles, pentru acel „bine”: esti impreuna cu partenerul deoarece iti ofera iubire, apreciere, stabilitate, confort. Ce se intampla cand intervine greul? Fugi? Renunti? Cauti acel bine cu altcineva? Din pacate, deseori se intampla astfel, partenerii fiind prinsi nepregatiti pentru greutati, greutati din fata carora li se pare mai simplu sa fuga.

De ce atatea casatorii se destrama – pentru ca indragostitii nu realizeaza ca sigur vor fi si lucruri grele, sigur vor exista si probleme! Ei isi imagineaza un viitor comod si frumos impreuna (imbatati de dragoste si pacaliti de scenariile romantice prezentate in basmele moderne), iar la primul hop cu adevarat greu, raman dezamagiti si neajutorati. De ce nu este „asa cum trebuia sa fie” – asa cum sperau ei sa fie?…

Casatoria inseamna a fi impreuna la bine si la rau, a fi impreuna cand totul merge bine, a ramane impreuna cand aproape totul pare a merge rau. Inseamna a incerca sa ramai alaturi de sotul sa sotia ta, chiar daca nu este tot asa cum doreai. Inseamna sa ai forta de a lupta impotriva greutatilor, fara a fugi la prima provocare.

si la bine si la rau

Casatoria este mai grea decat crezi, iar cateodata pare mai usor si mai bine sa renunti pur si simplu. Si aceasta deoarece este atat de usor sa uiti de cele bune, atunci cand esti pus fata in fata cu ceva greu. Lucrurile rele, din pacate, tind sa faca partenerii sa uite de tot ceea ce este bine. Este simplu sa fii fericit cand totul merge bine, este prea greu uneori sa ramai fericit impreuna cu partenerul cand va confruntati cu probleme mari…

Relatia de cuplu si casatoria se nasc din dragoste; dar dragostea nu inseamna doar emotii si doar lucruri bune; inseamna o hotarare de a te implica alaturi de un partener si de a ramane alaturi de acesta chiar cand nu este totul bine, asa cum „ar trebui”. Parteneri impreuna la bine si la greu: aceste cuvinte inseamna sa nu renunti imediat ce o problema ti se pare imposibil de rezolvat sau imediat ce viata in doi nu iti mai aduce doar bucurii; inseamna si sa ramai cu adevarat alaturi de partener, sa incerci sa rezolvi greutatile impreuna si nu de unul singur.

Uneori, cand apare o greutate mare, unul dintre parteneri poate uita de cele bune si poate sa renunte; sau poate sa incerce de unul singur sa faca lucrurile mai bune, indepartandu-se astfel de persoana cea mai apropiata. Poti considera ca greutatile inseamna ca relatia nu este una buna si ca mai bine iesi din ea; sau te poti retrage in sine, refuzand sa discuti despre greutati, incercand sa le ignori sau sa le rezolvi pe cont propriu, ranindu-ti astfel partenerul.

Cand exista o problema, este incredibil de usor sa te lasi coplesit, sa fii dezamagit si chiar sa arunci vina pe partenerul de viata, care nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor. Din pacate, frustrarile sunt deseori revarsate pe tinta cea mai accesibila: partenerul de viata. Si din pacate, deseori solutia cea mai simpla pare a fi cea a renuntarii.

Cand cineva fuge dintr-o casatorie sau o relatie rea, fuge foarte frecvent de situatie, de probleme, considerand ca relatia sau partenerul ar fi de vina. Nu este asa – in orice relatie apar probleme, apar lucruri grele, la care poate nu te-ai gandit vreodata. A fugi pur si simplu de ele nu te ajuta – caci vei intampina intotdeauna probleme, in orice relatie vei avea.

Ce inseamna asadar, casatoria?

Inseamna sa ramai indiferent fata de probleme, sa ramai cu partenerul tau orice s-ar intampla? Nu – uneori, problema este nascuta chiar de relatie si nu poate fi depasita (disparitia iubirii, conflictele agresive si abuzurile). Inseamna, insa, sa te gandesti bine la aceste cuvinte: „impreuna la bine si la rau”; sa fii alaturi de cineva datorita binelui, insa sa fii pregatit sa ramai alaturi si cand apare greul, fara a uita de ce sunteti impreuna.

Poate ca suna moralist, insa aceasta este insasi esenta dragostei: a fi cu o persoana pentru cine este ea, a ramane impreuna chiar si cand relatia nu este perfecta si a trece impreuna peste greutati. Greutatile va pot indeparta, va pot desparti, sau va pot face mai puternici!

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.