Căsătoria nu mai este la modă – Ratele divorțului sunt în creștere în anii care urmează

0
1

Potrivit statisticilor, numărul de divorțuri a crescut în perioada 2020-2021, iar experții spun că este posibil ca ratele divorțului să crească în continuare, în întreaga lume, acest lucru fiind indus de pandemia de COVID-19. Cererile de divorț și despărțirile au crescut în Europa și în alte regiuni ale lumii. Care sunt cauzele divorțului și ce se preconizează, cu privire la acest lucru, pentru următorii ani?

Navigare rapidă în articol:

  1. Ratele divorțului au crescut în Europa
  2. Stresul pandemiei îi face pe oameni să-și analizeze relația
  3. Cum pot trece oamenii peste divorț

1. Ratele divorțului au crescut în Europa

Pandemia de COVID-19 a accentuat tendința oamenilor de a divorța, care s-a observat deja, cu 2-3 ani înainte de 2020. Potrivit datelor statistice furnizate de Eurostat:

  • Letonia, Suedia, Lituania și Danemarca sunt țările care au cele mai mari rate de divorț din Europa.
  • Irlanda este țara care a avut cele mai mici rate de divorț în ultimii ani. De asemenea, Irlanda și Malta sunt state cu cele mai mici rate de divorț, apoi urmează Bulgaria, Croația și Slovenia.
  • În Italia a crescut numărul de divorțuri și a scăzut numărul de căsătorii. Rata divorțurilor în Italia a fost mai mare cu 60% în anul 2020, comparativ cu anul precedent.
  • În România, rata de divorțuri a crescut destul de mult. Datele statistice arată că 1 din 4 români divorțează.

Alte aspecte

Criza economică și de sănătate, în era pandemiei, reprezintă factori ce pot deteriora relațiile de cuplu. Încă de anul trecut, de la începutul pandemiei de coronavirus, numărul de oameni care divorțează sau se despart a crescut semnificativ. Cu siguranță pandemia a accentuat deja problemele deja existente în viața oamenilor, iar relațiile lor de cuplu deja fragile s-au deteriorat și mai mult.

Specialiștii psihoterapeuți au observat și faptul că numărul de femei care solicită divorțul este mai mare decât cel al bărbaților. Ei explică acest fenomen prin faptul că femeile sunt mai nefericite în căsătorie și au mai multe sarcini domestice de realizat decât bărbații. Ele s-au săturat de stilul de viață greu, trist și nefericit pe care îl aveau și au vrut o altă viață, care să le ofere libertate, confort și stabilitate, spun psihoterapeuții.

Un alt aspect pe care l-au observat experții este acela că numărul de divorțuri va continua să crească, chiar și în cazul în care economia se va îmbunătăți. Cererile de divorț vor fi și în următorii ani ridicate, deoarece mulți oameni nu au decis încă să se despartă din motive practice și financiare. Alții așteaptă momentul oportun, sau încă se află în relație, alături de partener, de frica singurătății, care se pare este intensificată de frica îmbolnăvirii de COVID-19.

Citește și:  Mint femeile mai mult decât bărbații? Vezi care sunt cele mai comune minciuni pe care le spun

2. Stresul pandemiei îi face pe oameni să-și analizeze relația

Psihologii subliniază faptul că în perioada 2020-2021 a existat un număr tot mai mare de divorțuri nu doar pentru că oamenii au stat mai mult timp acasă, sau au avut probleme de restricții ori de coabitare, ci mai degrabă este vorba despre faptul că și-au analizat relațiile și au constatat că se confruntă cu rezultatul unei crize de lungă durată. Ei au înțeles că relația lor nu a fost bună nici înainte, iar în 2020, din cauza stresului creat de pandemie, problemele s-au agravat și au explodat.

Uneori căsătoria nu este ușoară, iar pandemia poate crește riscul de despărțire, deoarece oamenii nu mai au răbdare, capacitatea de dăruire, înțelegere și toleranță. După cum se știe, în multe cupluri, dragostea nu mai este ca la început, relația lor fiind încărcată mai mult cu frustrare, durere, tristețe, furie. Deși poate sunt și copii la mijloc, care au nevoie de dragoste și stabilitate, în multe cupluri apare decizia de a divorța, pentru că este dureros și chiar periculos de a mai rămâne într-o căsătorie toxică și nefericită.

Psihologii spun că majoritatea copiilor care trăiesc în familii nefericite pot dezvolta probleme de furie mai târziu, au tendința de a deveni pesimiști, de a-și pierde speranța, ceea ce le afectează performanța la școală și evoluția în viață. Prin urmare, pentru binele copiilor, părinții care au căsătorii toxice decid să divorțeze și să-și crească în liniște copiii.

3. Cum pot trece oamenii peste divorț

Divorțul poate fi o tragedie pentru mulți oameni, este ca o traumă, care se poate vindeca încet, în timp. Asta se întâmplă pentru simplul fapt că oamenii tind să vadă divorțul prin prisma dezamăgirii și înfrângerii. Este greu de acceptat că ai avut un eșec mare în căsătorie, probabil de asta divorțul este perceput ca o traumă. Durerea este inevitabilă, spun unii oamenii. Psihologii consideră însă că suferința este opțională.

Pentru a trece peste suferință, oamenii au o soluție – acceptarea. Această parte esențială a procesului de vindecare presupune următoarele aspecte: să accepți situația, să te eliberezi de stres și de rezistență, să lași trecutul deoparte, să nu te mai compari cu alți oameni și să privești doar înainte, la ceea ce îți oferă viața.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.