Una dintre bolile ereditare de inima foarte intalnite la animalele de companie este cardiomiopatia hipertrofica la feline. Totusi dupa cum au afirmat cercetatorii alaturi de factorii genetici la aparitia acestei boli contribuie cu siguranta si factorii de mediu sau cei de tip biologic.
Aceasta boala de inima apare la pisicile care au trecut deja de maturitatea sexuala si poate fi recunoscuta prin simptome tipice clinice sau descoperita prin teste ecocardiografice. Desi astazi s-au imbunatatit metodele de diagnosticare exista dificultati in depistarea acestei boli in faza ei incipienta, pentru ca tratamentul sa se faca mai usor si sa dea rezultate cat mai bune. Numerosi medici veterinari dar si specialisti geneticieni au studiat aceasta boala si au facut multe teste genetice, astfel incat au obtinut in timp o baza de date pentru studiile genetice.
Simptomele primare ale bolii cardiovasculare sunt putin observabile mai ales la pisicile care au un stil de viata sedentar. Intotdeauna daca stapanul isi va studia cu atentie patrupedul va observa ca acesta are dificultati de respiratie – acestea debutand brusc cam la o zi sau doua de la declansarea bolii. De asemenea pisica va fi letargica, isi va pierde pofta de mancare, va face febra, va deveni anemica si va scadea in greutate. In cazuri mai grave se va instala tahicardia datorita aparitiei pleureziei sau edemului pulmonar (acumularea apei la pulmoni).
La unele pisici situatia este mai complicata, ele au pulsul arterial slab sau chiar absent, iar partea dinspre inima va fi rece, palida si muschii membrelor posterioare vor fi durerosi. La nivelul inimii apar cheaguri de sange care parcurg vasele de sange astfel ca ajung la nivelul membrelor si obstructioneaza circulatia sangvina si astfel se instaleaza senzatia de durere, iar pisica are tendinta de a nu-si mai folosi membrele respective. Cand apare tahicardia ventriculara sau aritmia brusca are loc si decesul subit al animalului.
La aparitia uneia dintre aceste simptome pisica trebuie dusa de urgenta la medic unde i se vor face o serie de teste pentru diagnosticarea corecta a bolii si excluderea altor afectiuni de alta natura. Un medic radiolog va observa imediat o dilatare a venelor pulmonare, semne de edem pulmonar si respectiv cresterea in marime a inimii. Acest lucru va confirma cu siguranta diagnosticul de cardiomiopatie hipertrofica la pisica.
Si ascultarea inimii cu ajutorul unui stetoscop va da informatii in legatura cu suflul sistolic (ce este un simptom al unei boli cardiace) insa cel mai clar test care se poate face este ecocardiograma (ecografia inimii) care va arata deteriorarea functiei cardiace si va defini, in final, corect cardiomiopatia hipertrofica.
De asemenea, medicul poate realiza electrocardiograma sau EKG-ul care inregistreaza activitatea electrica a cardului – anumite ritmuri neregulate pot ajuta la identificarea volumului marit al inimii. Se vor face si teste de sange in vederea stabilirii anemiei, teste ale glandei tiroide si masurarea tensiunii arteriale.
Medicul veterinar va recomanda un tratament bazat pe utilizarea de medicamente diferite in functie de gravitatea bolii. De regula se vor folosi blocante ale canalelor de calciu si beta-blocante, medicamente diuretice si de reducere a tensiunii arteriale, nitrati, aspirina si terapia cu oxigen. Medicamentele vasodilatatoare trebuie utilizate cu prudenta pentru ca dau efecte secundare si in general orice tratament se va aplica exact cum recomanda medicul, continuu si la timp.
Orice pisica care sufera de aceasta boala trebuie monitorizata o perioada de timp, apoi va trebui sa faca controale periodice (ecocardiograma, verificarea tensiunii arteriale, etc) pentru ca medicul sa poata lua decizii pertinente cu privire la tarapia ce trebuie urmata in continuare pentru ca pisica sa se simta din ce in ce mai bine.
Cele mai afectate de aceasta boala ereditara de inima sunt pisicile de rasa, mai ales Ragdoll, Maine Coon si Persana. Cei mai sensibili sunt masculii si pisicile cu varsta cuprinsa intre o luna si jumatate si patru ani.
