Părinți și copiiConsecințele negative îndelungate ale abuzului sexual asupra copilului

Consecințele negative îndelungate ale abuzului sexual asupra copilului

Abuzul sexual asupra copilului este un fenomen cu multiple cauze, in cadrul caruia variabilele ce se refera la dezvoltarea si personalitatea copilului se impletesc cu variabilele ce se refera la personalitatea parintelui. Factorii de risc care ar facilita acest tip de aubuz, ca si in cazul abuzului fizic, se gasesc la nivel social si comunitar (izolare sociala, experiente educative negative), la nivel familial (conflicte, statut socio-economic scazut, familie monoparentala) si la nivel individual (stima de sine scazuta, nivel de scolarizare mic, experienta anterioara a abuzului).

Abuzul sexual asupra copilului presupune implicarea acestuia, cat timp este inca la o varsta dependenta fata de parinti, in actiuni sexuale pe care nu le intelege si deci la care nu poate spune in cunostinta de cauza da sau nu. Conceptul nu se refera in mod necesar la contactul sexual direct, ci exista si alte tipuri de comportamente deviante care pot intra sub incidenta abuzului sexual asupra copilului: exhibitionismul, masturbarea in fata copilului, pipaitul, hartuirea sexuala.

Printre cauzele abuzului sexual asupra copilului se afla cauze emotionale: o dezvoltare emotionala neadecvata, identificare narcisista, nevoia de control, cauze legate de pofta si apetitul sexual al parintelui: atribuirea gresita a apetitului sexual, anormalitate fizica, experienta anterioara traumatizanta in copilarie si cauze legate de probleme psihice ale adultului: frica de femei adulte, probleme pihice ca psihozele, conflictul oedipian. Alcoolismul, un nivel minim de scolarizare, saracia, izolarea sociala a familiei si lipsa sau dominarea mamei copilului sunt factorii care fac abuzul si mai posibil.

Cel mai grav aspect cu privire la abuzul sexual asupra copilului este faptul ca, de multe ori, copilul se obisnuieste cu situatia si nu o mai priveste ca fiind ceva rau (sau cand are varsta mica, nu o priveste de la inceput ca fiind ceva rau). Astfel, prof. univ. Vasile Miftode prezinta intr-o lucrare de specialitate etapele intregului proces de adaptare a copilului la abuz. O prima etapa ar fi pastrarea secretului – copilul nu stie de unde sa ceara ajutor sau daca ar trebui sa ceara si de multe ori cedeaza fricii, santajului sau mituirii si nu va spune nimic.

In cazul in care copilul realizeaza ca atitudinea parintelui sau nu este deloc in regula, el se va simti prea rusinat sa vorbeasca cu un coleg sau cu un profesor iar, daca este prezent al doilea parinte (de cele mai multe ori, mama este absenta), acesta va nega situatia din frica si lipsa vreunui control asupra partenerului sau de viata. O a doua etapa este aparitia sentimentului de neajutorare – datorita inegalitatii de putere in cadrul relatiei copil – parinte, copilul se va simti lipsit de orice ajutor si fara vreo solutie, nefiind indeajuns de puternic pentru a spune nu.

A treia etapa presupune lipsa vreunei reactii si aparitia obisnuintei – agresorul este incurajat de lipsa vreunui protest verbal sau fizic al copilului, iar acesta pur si simplu se va obisnui sa suporte abuzul gandindu-se la altceva si detasandu-se pe perioada activitatii respective de realitate. Pe masura ce abuzurile se inmultesc, copilul incepe sa se simta vinovat de a fi acceptat sa fie in aceasta postura si incepe sa creada ca este chiar vina sa, ca ar fi incurajat intr-un fel sau altul atitudinea parintelui sau. Copilul incepe sa aiba sentimente de vinovatie si sa creada ca este cumva diferit de alti copii, de aceea parintele se comporta diferit!

abuz sexual

Ultima etapa in cadrul fenomenului abuzului sexual asupra copilului poate sa nu existe niciodata – dezvaluirea abuzului: dupa primul abuz sau dupa o perioada lunga de timp. Dezvaluirea poate fi facuta prin mai multe modalitati: aparitia unei boli transmisibile sexual la copil sau a unei sarcini – astfel, copilul va spune in sfarsit prin ce a trecut medicului, declaratii concrete (unele spuse doar ca o gluma) ale copilului cum ca a fost abuzat – pentru a vedea reactia celui caruia ii spune acest fapt, comportamente ambigue si deviante sexual – copilul mimeaza actul sexual cu alti copii sau se poarta extrem de agresiv cand urmareste o scena sexuala.

Alte comportamente deviante care pot fi simptome ale abuzului sexual asupra copilului: devine violent, ii este frica sa ramana singur cu un adult, nu vrea sa se intoarca acasa, incepe sa consume alcool sau tutun.

O ultima etapa, care din pacate are loc doar in cazuri rare, este implicarea serviciilor specializate in protectia copilului, a asistentilor sociali, maternali si a psihologilor.

Abuzul sexual asupra copilului este cu atat mai grav si are consecinte negative indelungate, cu cat varsta sa este mai mica, durata abuzului este mai mare, se foloseste forta si brutalitatea in cadrul abuzului si in functie de tipul de act sexual (abuzul prin contact sexual genital, anal sau oral are efecte incontestabil mai grave decat abuzul prin pipaiala si masturbare in fata copilului).

Interventia unor specialisti este singura modalitate prin care copilul victima a abuzului sexual isi poate reveni complet, caci consecintele acestuia sunt intense si raman active chiar la maturitate. Mai mult, un copil abuzat astazi are sanse periculos de mari sa devina agresorul de maine!

Copilul abuzat sexual trebuie sa se confrunte cu sentimente coplesitoare de teama – de parinte, de adulti in general, de a spune cuiva ce i se intampla, sentimente de vinovatie – pentru ca nu a putut opri si chiar a incurajat (in mintea lui) actiunile parintelui agresor, sentimente de furie fata de acest parinte si mai ales fata de al doilea parinte – in cazul in care acesta a fost prezent la abuz si nu a putut interveni, sentimente de izolare – copilul se simte singurul caruia i se intampla asa ceva si se crede diferit daca este singurul si sentimente de tristete intensa, care poate duce la o depresie profunda.

Abuzul sexual asupra copilului are efecte grave, imposibil de trecut cu vederea, precum: disparitia increderii copilului in alte persoane pe tot parcursul vietii sale, sentimente si stari emotionale negative, comportamente sexuale deviante, comportamente generale deviante – abuz de alcool, tutun, agresivitate, delicventa, chiar tentative de suicid.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.