Sarcină & BebeCe cauzează aceste grețuri și, pentru unele femei, chiar stări de vomă?

Ce cauzează aceste grețuri și, pentru unele femei, chiar stări de vomă?

Nu-ti vine sa crezi, in sfarsit s-a intamplat minunea: vei fi mamica – in cazul acesta, citeste din timp articolul despre metode de combatere a greturilor cauzate de sarcina, caci mai mult ca sigur vei avea mici neplaceri. Sarcina este o perioada frumoasa pentru o femeie, in care ea este implinita emotional si spiritual, insa presupune si mici neplaceri precum greturile!

De obicei, majoritatea femeilor, in a doua sau a treia luna de sarcina, se confrunta cu greturi de dimineata, ce pot fi deosebit de neplacute si iti pot afecta inceputul unei noi zile. Din fericire, exista cateva metode de combatere a greturilor cauzate de sarcina pe care poti sa le incerci – in cel mai rau caz, iti vor diminua considerabil starile de voma.

Ce cauzeaza aceste greturi si – pentru unele femei, chiar stari de voma?

Explicatia consta in activitatea hormonilor pe parcursul primelor luni de sarcina si se pare, in nivelul crescut de estrogen. Insa nu exista o concluzie prea clara care sa explice existenta acestei probleme – tot ceea ce este 100% sigur este ca majoritatea femeilor trec prin aceasta stare in primele luni ale sarcinii.

Te poti confrunta cu greturile atunci cand vezi o anumita mancare, simti un anumit miros, cand esti foarte obosita sau suparata sau cand ai mancat prea mult! Dupa cum vezi, sunt multi factori ce pot declansa starea de greata, care poate aparea chiar de cand deschizi ochii fara un motiv anume. De aceea, este bine sa te informezi asupra metodelor de combatere a greturilor cauzate de sarcina, in special pentru ca stari frecvente de voma pot duce la pierderea in greutate (ceea ce nu este recomandat in timpul sarcinii) si la dezhidratare (ceea ce afecteaza hranirea fatului in-utero).

Cat de mult afecteaza greturile in timpul sarcinii?

Unele norocoase au doar greturi matinale usoare si putin frecvente, care apar din cand in cand. Unele statistici spun ca doar in jur de 35% dintre femei sufera de greturi persistente. Insa alte femei insarcinate se pot confrunta cu greturi continue, chiar de mai multe ori in timpul unei zile (deci nu numai dimineata), asociate cu stari de voma imposibil de controlat. Nu exista vreo explicatie de ce unele femei scapa usor de aceasta neplacere, in timp ce altele sufera de greturi timp de mai mult de doua luni – de obicei, greturile dureaza cam o luna.

Daca te confrunti cu greturi severe, ar trebui sa te consulti cu medicul tau, caci stari frecvente de voma pot duce la deshidratare si subnutritie. In aceste cazuri, ar putea fi necesar sa urmezi un tratament medical special, care sa fereasca fatul de complicatii. Insa chiar daca nu apar probleme de deshidratare, greturile persistente iti pot face dificil sa iti urmezi programul zilnic obisnuit si iti pot provoca neplaceri in a pastra un regim alimentar sanatos (de exemplu, daca orice tip de carne iti face greata, lipsa de proteine va face necesara luarea unor suplimente alimentare).

Care sunt metodele de combatere a greturilor cauzate de sarcina?

In primul rand, daca te confrunti aproape zilnic cu stari de greata si de voma, trebuie sa te consulti cu medicul tau, pentru a afla daca sunt cumva provocate de afectiuni serioase, precum hepatita sau afectiunile biliare.

greturi

Daca esti complet sanatoasa, cel mai important lucru este sa adopti un regim alimentar sanatos si regulat, cu mese mici si dese (daca nu ai facut asta deja). Nu manca niciodata mai mult decat este nevoie sa iti potolesti foamea, chiar daca iti este pofta: cand te simti plina, ai mai multe sanse sa apara greata. Nici opusul nu este recomandat: daca stai cu stomacul gol, desi ai crede ca asa nu poate sa iti fie greata, gresesti! Scaderea glicemiei cauzeaza starea de voma.

Legat tot de alimentatie, evita mancarurile grase, prajite si in special fast-foodul – chiar daca iti este pofta nebuna de un hamburger, dupa ce il savurezi s-ar putea sa nu iti placa. Alte alimente de care mai bine te feresti: paste fainoase, dulciuri pe stomacul gol si in general, orice prajeala. In schimb, fructele si legumele iti fac bine.
Daca de obicei ai greturi matinale, dimineata, inainte de a te ridica din pat, este recomandat sa rontai o gustare mica: paine prajita, biscuiti, sticksuri.

Se pare ca foarte eficient ca metoda de combatere a greturilor cauzate de sarcina este ceaiul de ghimbir – deci asigura-te ca bei macar de doua-trei ori pe zi o cana cu ceai. Dar si hidratarea este importanta, asa ca bea multa apa sau sucuri naturale, evitand in acelasi timp sucurile carbogazoase. Evita si orice fel de bautura sau aliment care te face balonata.

Urmatorul pas logic este sa eviti mereu acele mirosuri sau stari care iti provoaca greata – stii deja cam ce mirosuri, in special de mancaruri, iti provoaca neplacere, deci evita sa stai in preajma lor. De multe ori, orice miros puternic, concentrat, iti poate face rau: parfum, fum de tigara, vopsea, lac de unghii, benzina.

Daca insa greturile nu au o cauza anume, poti incerca anumite suplimente nutritive, de exemplu, vitamina B6, care lupta eficient impotriva greturilor. Daca vei lua B6, ai sanse ca starile de greata sa se diminueze considerabil.

Si stresul sau oboseala pot fi cauze ale aparitiei greturilor, asadar relaxeaza-te si fereste-te macar in aceasta perioada de treburi extenuante si de factorii stresanti din viata ta. Daca faci putina miscare (fara a te epuiza totusi), aceasta iti poate oferi energie si o stare de spirit buna – plimbarile lungi prin parc sunt cele mai bune sau, de ce nu, putin inot. Pentru a fi relaxata si odihnita, nu strica sa dormi putin mai mult decat esti obisnuita, chiar sa integrezi in programul zilnic o mica siesta de dupa-amiaza.

Sfatuieste-te cu medicul, daca nici una dintre aceste metode de combatere a greturilor cauzate de sarcina nu a functionat. Mai sunt si alte metode, precum unele remedii homeopatice sau benzile de acupresura – care preseaza unele zone de la incheietura mainii, diminuand astfel raul provocat de anumite miscari. Daca va considera necesar, medicul iti poate prescrie alte medicamente precum Premesis – o combinatie de carbonat de calciu, acid folic, vitmaina B6 si B12. Insa niciodata nu lua de capul tau asemenea medicamente!

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.