Părinți și copiiCum tratăm faringita la copii? Care sunt măsurile de precauție?

Cum tratăm faringita la copii? Care sunt măsurile de precauție?

Faringita este o boală inflamatorie acută sau cronică a țesutului farigelui. Tratamentul se alege în funcție de agenții patogeni care au cauzat inflamația și de aceea trebuie mers la medic. Copilul poate avea o formă de faringită bacteriană, virală, alergică sau fungică. Care sunt manifestările farigitei și tratametul la adulți și copii?

Navigare rapidă în articol:

  1. Faringita la adulți
  2. Faringita la copii
  3. Faringita la bebeluși

1. Faringita la adulți

Faringita este cauzată de infecții bacteriene și necesită în general un tratament recomandat de medic, cu antibiotice. Inflamația faringelui poate să apară pe fondul unei viroze respiratorii sau din cauza unei infecții bacteriene (ex. cu streptococi hemolitici, cu stafilococul auriu) ori din cauza unei infecții virale.

Durerile de gât apar mereu în caz de faringită bacteriană și sunt însoțite și de alte simptome precum:

  • Febră, dificultate la înghițire
  • Stări de greață și vărsături
  • Dureri de amigdale, acestea sunt roșii
  • Ganglioni limfatici măriți
  • Dureri abdominale și altele.

Faringita bacteriană se tratează cu medicamente antibiotice și cu terapii pentru scăderea febrei și a complicațiilor purulente. Antibioticele ajută în caz de faringită streptococică în reducerea simptomelor și grăbirea vindecării bolii.

În cazul faringitei virale se recomandă un tratament cu:

  • Medicamente antiinflamatoare și pentru scăderea temperaturii
  • Gargară cu infuzii din plante medicinale (ex. gălbenele, cimbru, mușețel) cu proprietăți antiseptice
  • Aportul de vitamine B și C
  • Ceaiuri realizate din plante medicinale (ex. din flori de mușețel, flori de soc) pentru calmarea durerilor de gât
  • Suplimente pentru creșterea imunității
  • Alimentația echilibrată bogată în fructe și legume.

2. Faringita la copii

La primele semne ale faringitei (slăbiciune, letargie, gâdilat sau durere în gât, înghițire dificilă, tuse uscată), copilul trebuie dus la medic pentru a afla dacă este o faringită bacteriană sau virală și pentru a primi un tratament corespunzător. Patologia apare mai ales pe fondul scăderii imunității organismului, dar se poate dezvolta și din cauza altor factori precum:

  • Hipotermie, frig, fumat pasiv (fumul irită mucoasa faringelui)
  • Frig și umezeală la picioare
  • Plimbări pe vreme cu vânt, ploaie, ger
  • Stresul și diferite situații negative de mediu.

Tratamentul pentru faringită constă în:

  • Consumul de lichide, de ceaiuri din plante medicinale petru a hidrata mucoasa gâtului
  • Infuzii din salvie, gălbenele, mușețel
  • Sunt recomandate supele calde, dar trebuie evitate alimentele condimentate, iuți, picante ce pot irita gâtul
  • Terapia cu antibiotice sau cu medicamente antimicrobiene
  • Alte pastile cu efect calmant sau anestezic local, ori spray-uri ce ameliorează durerea și ajută în vindecarea bolii.

3. Faringita la bebeluși

Această boală inflamatorie apare la bebeluși din cauza unor virusuri, cum ar fi enterovirusul sau adenovirusul. Boala poate fi și de origine bacteriană, deci cauzată de infecții cu bacterii.

Bebelușii sunt foarte sensibili, au imunitatea slabă și de aceea faringita este o boală frecventă la ei.

În cazul lor, tratamentul se face cu atenție și este recomandat de medic. Boala trebuie diagnosticată corect și de aceea bebelușul trebuie dus la medic încă de la primele simptome. De regulă, bebelușul începe să plângă foarte tare și mult, iar asta din cauza disconfortului creat de boală.

Alte simptome ale faringitei sunt:

  • Stare de agitație, neliniște, plâns continuu
  • Insomnie sau bebelușul nu reușește să adoarmă
  • Lipsă de poftă de mâncare
  • Stări febrile, durere de gât, iritabilitate
  • Inflamații ale ganglionilor de la gât.

Medicul va stabili dacă este vorba despre o faringită sau de o simplă răceală, pentru că unele simptome apar la ambele probleme de sănătate.

Potrivit medicilor, faringita se manifestă prin durere de gât, însă acest simptom apare și la alte infecții respiratorii, nu doar la această boală inflamatorie.

Statisticile arată că la aproximativ 70% dintre bebeluși faringita este cauzată de infecții virale. În astfel de cazuri tratamentul este special, nu ajută antibioticele. Medicii spun că printre factorii de risc ai declanșării faringitei sunt: enterovirusul, adenovirusul, sau chiar virusul herpex simplex.

Faringita virală se tratează cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, care ajută la reducerea simptomelor.

La bebeluși faringita poate da complicații, cum ar fi: amigdalita, otita.

Faringita enterovirală la bebeluși

Boala se devoltă din cauza infecției cu enterovirus și se manifestă prin simptome precum:

  • Amețeli, stări de agitație, greață și vomă
  • Febră, dureri de cap sau cefalee frontală
  • Dureri de gât, rinoree
  • Dureri de burtă, mialgie, dureri musculare.

Tratamentul se face cu medicamente antivirale, terapii care ajută în combaterea infecției enterovirale.

Faringita becteriană la bebeluși

În acest caz este vorba despre o infecție bacteriană, cum ar fi cu streptococcus pyogenes. Simptomele sunt următoarele:

  • Dureri severe de gât
  • Febră mare
  • Disconfort la înghițire
  • Amigdale mărite
  • Curgerea nasului și tuse
  • Stare generală de slăbiciune.

Infecțiile bacteriene se tratează cu antibiotice, cum este penicilina pentru reducerea simptomelor.

În cazul bebelușilor trebuie urmate recomandările de tratament ale unui medic, mai ales în ceea ce privește stabilirea dozei medicamentelor.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.