Timp liberCare sunt beneficiile vacanței la mare – Profită de ea în această...

Care sunt beneficiile vacanței la mare – Profită de ea în această vară!

Vara se apropie, vremea devine din ce în ce mai frumoasă și mai caldă. Ca în fiecare an, litoralul Mării Negre redevine locul ideal de odihnă, plimbare, relaxare, care oferă bunăstare oamenilor.

Pe lângă priveliște, marea oferă multe beneficii pentru sănătate, pentru starea psihică. Află în acest articol de ce este indicat să faci o vacanță la mare cu familia sau prietenii.

Navigare rapidă în articol:

  1. Marea, un simbol al relaxării
  2. Principalele 10 beneficii ale mării

1. Marea, un simbol al relaxării

Marea este unul dintre „medicii” naturii, este un simbol al relaxării și bunăstării. Chiar dacă nu avem posibilitatea de a ne bucura de mare oricând dorim, cel puțin în vacanță am putea merge la litoralul Mării Negre pentru a ne aminti de magia albastrului nesfârșit.

Climatul marin, soarele intens, briza mării și aerul puțin sărat au efect benefic pentru majoritatea oamenilor. Se spune că mare este liniștitoare și poate ajuta în recuperarea unor afecțiuni și boli legate de stres.

2. Principalele 10 beneficii ale mării

Respiri aer curat, te bucuri de briza mării

Aerul marin ajută la curățarea plămânilor și oferă multe beneficii terapeutice sistemului respirator, spun cercetătorii. Există studii care arată că apa de mare reduce inflamația și promovează igiena nazală. Se recomandă clătirea nasului cu apă de mare sau cu o soluție salină.

Scapi de stres

Vacanța la mare este ideală pentru a scăpa de stres și tensiunea nervoasă.

Marea ajută oamenii să-și gestioneze mai bine stresul – care poate afecta starea psihică a oricărui individ. Cercetătorii au descoperit că privitul mării are un efect calmant și este un sedativ natural cu beneficii pe termen lung, mai ales în reducerea nivelului de stres din organism.

Faci terapie cu apă sărată

Apa de mare conține minerale, oligoelemente și alte substanțe cu proprietăți bune pentru organism. Apa de mare hidratează și conține elemente vitale care pot ameliora anumite boli de piele, precum sunt: urticaria, psoriazisul, acneea și altele.

Prin terapie cu apă sărată se elimină stresul, se relaxează mușchii, se ameliorează tensiunea și iritabilitatea nervoasă.

Sărurile marine îndepărtează celulele moarte ale pielii, hidratează și restabilesc colagenul pielii.

Soarele stimulează producția de vitamina D

Lumina soarelui este benefică pentru sănătatea organismului. Vitamina D – numită și vitamina soarelui – este sintetizată în organism în timpul expunerii la soare. Această vitamină ajută în menținerea sistemului osos puternic, în prevenirea osteoporozei și îmbunătățirea vederii.

Razele soarelui stimulează producția de vitamina D, care ajută organismul să folosescă mai eficient fosforul și calciul, astfel este îmbunătățită sănătatea oaselor și diviziunea celulară.

Faci plimbări relaxante pe plajă

Sunetul mării poate elimina stresul și poate alina spiritul neliniștit. Zgomotul valurilor are efect relaxant asupra sistemului nervos, stimulează producția de substanțe benefice în organism, cum este serotonina și dopamina.

Mersul desculț pe nisip te ajută să te simți mai bine, să te reconectezi cu Pământul. Prin mersul pe nisip obții și alte avantaje și anume:

  • Poți arde până la 300 calorii pe oră
  • Faci mișcare în aer liber și te simți mai bine
  • Ai o senzație plăcută și relaxantă la picioare, faci un masaj care este bun pentru cei care suferă de boli nervoase, platfus, boli ale sistemului cardiovascular și altele
  • În timpul mersului sunt stimulate mai multe puncte de pe tălpi, care au o legătură cu unele organe ale corpului
  • Poți scăpa de stres și de tensiunea nervoasă
  • Ai o stare relaxantă, liniștitoare, calmantă.

De asemenea, joaca în nisip cu mâinile este benefică, îți aduce aminte de copilărie și în plus îți oferă o stare de bine și de bucurie.

Dormi mai bine noaptea

Vacanța la mare te va ajuta să scapi de stres, să fii mai relaxat și să dormi mai bine noaptea. Sunetul valurilor este benefic pentru starea psihică, induce un sentiment crescut de calm și de relaxare.

Este suficient să privești marea și deja ești mai calm. Sunetul creat de valurile mării te ajută să te simți liniștit, te scapă de stres, depresie și anxietate.

Te bucuri de natură și faci o detoxifiere digitală

La mare ai parte și de o detoxifiere digitală, iar asta ajută în eliminarea stresului. Aici uiți de gadget-uri și te bucuri de minunățiile naturii, de soare, apa mării și plajă. Aici poți scăpa de obiceiul de a sta mereu pe Internet sau de a vorbi la smartphone.

Detoxifierea digitală este recomandată în vacanță, pentru că îți oferă multe avantaje:

  • Te simți mai liniștit și mai relaxat
  • Ești mai revigorat, ai timp mai mult să te plimbi, să admiri marea, să faci mișcare
  • Începi să te descurci mai bine cu plictiseala
  • Scapi de stres, îți reglezi starea de dispoziție
  • Îți îmbunătățești capacitatea de concentrare și îți crești autocontrolul
  • Te simți mai bine și mai sănătos
  • Îți îmbunătățești imunitatea și calitatea somnului.

O vacanță la mare va avea efect bun asupra stării de spirit și asupra sănătății fizice și mentale.

Faci talasoterapie

Această terapie este potrivită pentru cei care sunt fascinați de mediul marin și care vor să scape de stres, oboseală, să se bucure de proprietățile vindecătoare ale apei de mare. Prin talasoterapie te bucuri de aerul curat și ușor sărat de pe litoral, de valurile mării și în plus, faci și anumite exerciții în apa mării.

Talasoterapia este indicată persoanelor care suferă de anxietate și depresie. Această terapie ajută în ameliorarea tulburărilor psihice, spun medicii.

Cercetătorii au descoperit că apa de mare conține numeroase minerale și oligoelemente, care îmbunătățesc circulația sângelui, ajută la detoxifierea corpului, la creșterea imunității. Sărurile marine au efect benefic asupra pielii, nămolul marin este bogat în minerale și ajută la tonifierea țesutului cutanat.

Bunăstarea generală

Înotul în mare oferă multe avantaje pentru bunăstarea generală a organismului. Apa de mare este bogată în nutrienți, iar aerul marin este o sursă de ioni negativi. Toate acestea promovează sănătatea fizică și psihică a oamenilor care vin la mare în timpul anului.

Stimulează imunitatea

Apa de mare are proprietăți benefice (ex. mineralizante, antiinflamatoare, antibiotice), care ajută sistemul imunitar al organismului să funcționeze mai bine. Sarea de mare are sodiu, magneziu, potasiu, calciu, dar și alte componente care sunt bune pentru sănătatea pielii, a creierului, a inimii și a sistemului musculo-scheletic al organismului.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.