Există iubitori de câini şi iubitori de pisici: în timp ce primii vor lăuda loialitatea şi inteligenţa caninelor, ceilalţi vor aprecia ataşamentul combinat cu independenţa felinelor. Până la urmă, deşi o persoană va avea preferatul ei, cineva care iubeşte cu adevărat animelele va simţi afecţiune faţă de ambele specii. Dar cum hotărâm care dintre ele este mai potrivit ca prietenul copilului, companionul său necuvântător?
Există în ambele părţi avantaje şi dezavantaje, iar unii părinţi preferă să nu adopte nici un animal, gândindu-se doar la posibile riscuri. Însă, aşa cum îţi vor spune atât părinţii proprietari de câini ori pisici, cât şi specialiştii în dezvoltarea copiilor, e cât se poate de benefic ca cei mici să crească alături de un prieten necuvântător.
Astfel că ne întoarcem la întrebarea: ce animal de companie este mai bun pentru copil?
Câinii sunt recunoscuţi şi apreciaţi pentru loialitatea lor fără margini: ar face orice pentru stăpân; în plus, sunt cel mai des extrem de inteligenţi, uşor de dresat şi o companie distractivă. Nu degeaba se spune că sunt cei mai buni prieteni ai omului! Un căţel este animalul de companie pentru un copil energic, activ – joaca împreună cu acest prieten va epuiza chiar şi cel mai nestăpânit puşti!
În plus, legătura de afecţiune este cât se poate de profundă, căci poţi comunica foarte uşor cu aceştia. Oricine a crescut cu un câine îţi poate spune că este un prieten de nădejde, care te iubeşte, te ascultă şi te protejează. Există multe cazuri în care ei şi-au salvat din diverse pericole proprietarii.
Pe de altă parte, personalitatea acestor animale depinde mult de rasă, dar şi de cum este crescut şi educat un specimen (există câini mai agresivi, mai puţin jucăuşi, mai puţin inteligenţi, fie din cauza rasei, fie din cauza modului în care a fost tratat).
De asemenea, căţeii cer multă atenţie şi îngrijire: orice copil îşi va dori un companion canin şi va promite că-l scoate la plimbare şi că-l îngrijeşte, însă nu e cazul să fim păcăliţi! Noi, părinţii, vom fi cei care se vor ocupa în mare parte de nevoile sale. În nici un caz nu luaţi un căţel dacă nu aveţi de gând să vă asumaţi responsabilitatea îngrijirii lui!
De agresivitatea animalului nu este cazul să vă temeţi, dacă nu e vorba de o rasă violentă şi dacă este crescut cum trebuie – totuşi, este adevărat că sunt imprevizibili, putând speria copiii, lătrând şi atacând din teamă.
Pisicile sunt preferate de către mulţi, fiind mici ghemuri pufoase care calmează pe oricine prin torsul lor molcom. O felină crescută cu iubire va arăta la rândul ei afecţiune faţă de om – nu este adevărat că sunt indiferente! Însă ele vor fi mult mai independente: când vor să fie singure, arată fără subtilitate acest lucru. Mulţi proprietari de pisici vor spune că şi acestea îşi iubesc şi îşi înţeleg stăpânul – nu sunt mai proaste decât câinii, ci au un alt tip de a rezona şi de a comunica!
Şi pisicile se ataşează de copii (dacă nu sunt tratate prea rău) – puteţi vedea cazuri în care felina suportă cu stoicism apucăturile „sălbatice” ale celor mici, fără să scoată vreo gheară! Dar, adevărat, ca orice animal, şi ele pot fi imprevizibile, când se simt în pericol putând reacţiona agresiv. Sunt companionii perfecţi pentru copiii care vor un animal iubitor, dar care nu cere constant atenţie şi acţiune.
Sunt şi mai simplu de îngrijit decât adversarii canini. O posibilă problemă o pot reprezenta alergiile: copiii care nu cresc de mici cu o pisică pot fi alergici la blana acesteia. La fel ca şi cu orice animal, unele specimene dovedesc o inteligenţă uimitoare şi o afecţiune puternică faţă de proprietar, altele mult mai puţin (şi aici depinzând de rasă, personalitate şi modul în care e educată şi tratată).
După cum s-a spus, există plusuri şi minusuri – nimeni nu-ţi poate spune dacă e mai bine cu un câine sau cu o pisică, deşi există adepţi înverşunaţi ai ambelor tabere, fiecare cu argumentele lor. E vorba de preferinţă, însă şi de ceea ce presupune îngrijirea fiecărui animal (câinii cer mai multă atenţie şi efort).
Singurul lucru care se poate spune cu certitudine este faptul că e extrem de benefic pentru copii să crească alături de un animal de companie, chiar de când sunt bebeluşi. Aceasta în special dacă e vorba de unele inteligente, cu care creează relaţii de ataşament, precum câinii şi pisicile. Ele îi oferă copilului siguranţă (mulţi dorm mult mai bine alături de prietenul necuvântător şi se simt mai protejaţi când sunt singuri).
De asemenea, îi dezvoltă celui mic încrederea în sine şi simţul empatiei (copiii ce iubesc şi au animale dovedesc o inteligenţă emoţională mai mare şi arată mai multă compasiune). Îi asigură chiar şi bunăstare fizică! Un studiu chiar a demonstrat că acei copii care au de la naştere un animal sunt mai feriţi de riscul dezvoltării alergiilor, astmului, infecţiilor respiratorii (datorită faptului că obişnuirea cu animalul şi expunerea la microbii pe care-i poartă acesta de fapt întăreşte sistemul imunitar, nu îmbolnăveşte!).
